marți, 3 august 2010

La semimaratonul Ciucas 31.07.2010

M-am hotarat pe ultima suta de metri sa particip, planurile mele erau legate de speo dar cum aceasta activitate tine de mai multi oameni, am ramas pe afara, la propriu.
Roxana si Horatiu mergeau, astfel ca m-am cuplat impreuna cu Roxana mea la tura. In Ciucas nu mai fusesem de cand eram copil. Am stat de trei ori vara in Cheia si mai tineam minte cate ceva, Tigaile, Cheia, imensele antenele parabolice...
Mi-am facut si un update la echipamentul specific, constand intr-o borseta de hidratare ca sa nu mai patesc ca in mai, la Moieciu. Pe langa borseta, chiar in ziua in care am plecat mi-am ridicat pantofii de alergare de la Everest. Ii comandasem de ceva vreme si tot asteptam. Au picat la fix. Perechea veche nu si-a dat inca duhul dar am "depozitat-o" in Austria.
Am ajuns in Cheia pe lumina si primul lucru pe care l-am facut a fost sa ne confirmam participarea. A urmat sedinta tehnica la care m-am ingrozit de acustica salii de sport. Nu intelegeai nimic daca stateai in mijloc iar de pe laterale a trebuit sa ma concentrez la mimica organizatorului care vorbea in microfon ca sa imi dau seama ce spune. Fara microfon s-ar fi auzit excelent, poate incearca data viitoare sa remedieze acumularea reflexiilor frecventelor joase prin, de exemplu, saltele (ca tot era sala de sport) puse in colturile opuse boxelor cat si pe pereti. Chiar s-a auzit execrabil. Astfel incat m-am dus sa montez cortul si sa ma apuc de facut mancare, ca la toti ne era foame. Un amestec mexican de legume si ceva spaghete facute de acasa de la R&H  ne-au potolit foamea. Apoi a venit si Ovi cu Alin pe la noi si am mai povestit cate ceva. Am reusit sa adorm relativ repede dar m-au trezit niste caini, multi, foarte multi ! Latrau ingrozitor. Era unul chiar pe drum, langa cort si a trebuit sa ies sa ii explic cate ceva. Ii auzeam cum se departeaza in haita si am cazut in motaiala dar iar au venit. Nu intelegeam cum ceilalti pot dormi. Mi-a luat mult sa adorm la loc.
Dimineata, ne-a trezit Roxana mea la 7. Ea se trezeste la 6 fara ceas in fiecare zi :(. M-am apucat de facut cafea si de probat betele de la Horatiu, ale mele fiind impreuna cu vechii "tenisi" in Austria. Am bagat niste cascaval, salam, un baton cu cereale si o banana. Apoi mi-am preparat Isostar-ul si am intrat in posesia a doua geluri Sponser de la Horatiu. De batoane nu mai vreau sa aud !
Incet incet se aduna toti (Cam 400 de participanti !) la startul ce era si sosire, amenajat foarte aproape de tabara, un lucru foarte bun. Am alergat putin inainte sa ma asez in plutonul. Am inghitit gelul cu apa si m-am pozitionat spre coada, sa nu jenez.

Cinci, patru, trei, doi, unu...plecam. 
Eu personal nu vroiam sa alerg de la inceput ca sa nu "cad" dupa. Multi fac greseala asta. Dar nu se poate, pentru ca macar in primii kilometri trebuie sa ramai undeva intre ceilalti. Astfel incat, am alergat la ralanti cat mai mult, pana la urcare. La primul post, unde aveau apa, nici vorba sa ma opresc. Cateva fete din fata se opresc sa ia apa, castig teren. Inca nu ma durea nimic. Pe urcare s-a terminat alergarea pentru mine si ma concentram sa nu ma opresc deloc, absolut deloc. Ceea ce am si facut. Pe scurt, am cam tras de mine. Mi-am folosit bratele cat mai mult ca sa degrevez picioarele de oboseala prematura. Sus, pe creasta, aproape plat. Cat de frumos era ! Bun, alerg aici. Si reusesc sa alerg mai bine de 3/4 din creasta. Ma tine ceva in dreapta...hmm, o las mai moale. Incepe o coborare. Inainte de ea ma depaseste o doamna cam de varsta mea, poate chiar mai in varsta. Ma cam enervez, dar asta e. Imi pun target tricoul ei alb si bag. Pe coborare nu alerg, ma hidratez din mers si ma uit la peisaj. Parca imi amintesc cate ceva, ar trebui sa fie o cabana pe aici...de fapt, a si fost o cabanuta mica de lemn inchis la culoare, era cabana Ciucas. Dupa urcusul la CP vad noua "cabana" ce se construieste. Si aici se duce dracului tot, o data ce va fi gata ! La CP sunt incurajat, hai ca merge, avem fructe, energizante. Da, multumesc. Dar eu mi-am propus sa nu ma opresc. Dau un pahar pe gat si vad o zeama roz intr-un lighean
- Asta ce e?
- Tot energizant !
Bag paharul in lighean si torn pe gat continutul. Gata, o dau la vale. Am petrecut cam 10 secunde la CP. Intru pe forestier si nu inteleg cum as putea sa alerg repede fara sa cad pe panta aia. Ma opresc, ma dor putin degetele de la picioare. Ma depasesc 4 colegi de semimaraton. Ii ajung si incepem sa ne intrebam unde o ia traseul la stanga. La izvor unii se opresc. Imi pipai sticla, mai aveam Isostar in ea deci, merg mai departe. Intru in padure si ma uit in spate. Un grup destul de mare de fete ma ajungea. Imi vin in cap cateva versuri "Fratioare, fugi ! Vezi ca fug dupa tine!".
Foarte tare, dar cum sa mai fug ca mi s-a mutat durerea din dreapta in stanga. O ignor si bag alergare. Aoleu, e urcus. Bete, bete, nu ma opresc ca asa mi-am propus. Simt ca o gamba vrea sa imi faca figuri. Incep sa o rog frumos sa se potoleasca. Dupa urcus, iar alerg in reprize. Termin continutul bidonului si incerc sa imi amintesc de cabana Muntele Rosu. Aici undeva am vazut un urs acum vreo 20 de ani...misto amintiri. Iata si luminisul si iata si cabana...ce mare e ! Cred ca au mai construit de atunci anexe ca nu era atat.
La ultimul CP iau un pahar de apa si mi-l arunc pe fata cu gura deschisa ca sa si sorb ceva. O domnisoara imi pune in sticla goala niste apa si plec. Ce oameni frumosi si pasionati ! D-aia am venit si aici!
In padure alerg impreuna cu un coleg in rosu. Cand el in fata, cand eu. Ne uitam dupa marcaje. Cum ar fi sa ne ratacim acum ? La un moment dat el se loveste/suceste ceva. Ma uit la el daca e ok. La fiecare pas icneste de durere dar merge mai departe. Il depasesc si incerc sa alerg la vale. De fapt, alerg. Din spate aud pasi ce se apropie foarte repede. O racheta de la maraton trece pe langa mine incurajandu-ma. M-a depasit de parca eu stateam pe banca la soare. Apoi o alta racheta. Apoi, ma opresc si ma dau mai in lateral.
- Hai nu te lasa !
- Nu ma las, te las pe tine sa treci !
Mama ce viteza aveau...foarte tare. Or fuma ? :)
Ma depaseste si un coleg de la semimaraton. Hmm, ce se intampla ? I-a gata, alerg pana la final! Sigur ca da, dar nu aveam viteza, nici vorba sa il mai ajung. De pe margine incurajari: hai hai, bravo, mai ai putin. Eh, uite o mare diferenta dintre manelistii din Moieciu si acesti grataragii care poate au inteles ca exista si alternative la carnea de mici ! Exista o speranta !
Ajung la pod si din spate apare "omul in rosu". Ii revenise piciorul. Am alergat in ceafa lui pana la asfalt dar nu am putut mai mult. Pe la jumatatea astfaltului un alt maratonist m-a depasit.
La sosire "we are the champoins" a lui Queen, talangi, incurajari si multe aparate foto. Dupa ce trec linia cad lat aproape. Cineva ma indruma la umbra. Era groaznic de cald.

Ma uit dupa Roxana si nu o vad, o sun. Era pe traseu sa faca poze.
- N-ai inteles, tigarile mele sunt la tine !
- Da, vin acum.
Nu aveam nici bani la mine si vroiam apa, multa apa. A aparut si Roxana cu "iarba dracului". Am luat apa si cola. Eh, asa mai merge. O cafea lipseste...
Dupa o ora apare si Horatiu, apoi Roxana, Alin si Ovi. Bravo mah, foarte tare. Personal, eram super multumit. Nu ma oprisem deloc, nu ma durea in ultimul hal splina si mai puteam sa ma deplasez. E bine !
Dupa amiaza am gatit spaghete bolognese, cafea si altele. Am mers sa mai ne uitam la  cei ce inca soseau. Mai veneau si de la semimaraton ! Dupa calculele mele trebuia sa fiu undeva la jumate. Asteptam premierea. Tabara de atleti se transformase intr-una de oamenii cu probleme locomotorii. Crampele si carceii erau la putere. Eu cand ma ridicam sau ma asezam icneam de parca ma taia cineva. E bine sa vezi ca nu esti singurul "anchilozat".
La premiere, "minunatul" sunet a fost amplificat si de intreruperile cauzate de cablul microfonului. Bazait, microfonie, tot tacamul. Sa-mi fie cu iertare, dar a fost penibil. Mai ales cand s-au gresit podiumurile. Da ! Au gresit doua podiumuri. Au anuntat locurile, s-au asezat oamenii acolo apoi i-au schimbat ca gresisera. Concurentii stiau mai bine locurile decat organizatorul crainic. Inteleg ca e primul maraton organizat de Truly, dar totusi era vorba de premiere !

Eu am iesit pe locul 27 din 52 (cu tot cu abandonuri) la categoria mea , asa cum banuiam. Sunt multumit.
In rest, atmosfera de la premiere a fost foarte destinsa, bucuria de a face miscare domina aceste maratoane si sper sincer sa ramana asa. Imi e teama ca in momentul in care se vor invarti si ceva bani pe la aceste concursuri se va transforma totul in altceva. Probabil se va infiinta si o federatie de asa ceva, sper sincer sa nu! Sa ramana exact asa, fara sedinte si fara unii mai tari decat altii. Am eu experientele mele...oamenii sunt frumosi pana cand banu', interesu' si faima (adica ceea ce cauta cei mai multi dintre semenii nostrii) ingroapa pasiunea pura. .
Dupa premiere ne-am plimbat putin in cautare de o pizza dar eu cu Roxana am renuntat si ne era si somn. Ceilalti au mai stat pe baricade. Urma si foc de tabara. Eu am dormit visand frumos, nu mai stiu ce, dar era frumos.
Duminica am strans tot dupa micul dejun. Horatiu a stabilit un traseu de "revenire" dupa maraton. Cica urcam pe Ciucas ca e aproape. Am lasat masina in parcarea din Pasul Bratocea si am plecat spre varf. Cand am vazut marcajul cu 3,1/2 - 4 ore spre varful Ciucas l-am intrebat pe Horatiu daca a innebunit.
- Nu mah, intr-o ora suntem acolo, astia exagereaza.

Eu mergeam ca un handicapat. Pe urcare totul a fost ok. Insa ar fi trebuit sa ma intorc din Culmea Bratocea, nu sa continui. Horatiu era in mare forma si ne-a facut un traseu prin Paraul Berii pana la Podul Berii de unde el sa ne ia cu masina, pe care o recupera de unde o lasase. Peisajul "domol" si linistitor al Ciucasului mi-a mai curmat din suferinta insa cand a venit prima coborare, totul s-a transformat in altceva. Pe langa bicepsii femurali, a inceput un ligament de langa genunchiul drept. Efectiv nu puteam sa calc cu dreptul. Cu ajutorul betelor imi taram piciorul drept in timp ce stangul era in aer. Din saua Tigailor, Horatiu a facut cale intoarsa dupa masina. Planul era sa ne reintalnim la Muntele Rosu. Astfel ca noi am mers din Saua Tigailor - Cabana Ciucas si pe acelasi traseu din ziua precedenta, pana la cabana Muntele Rosu. "Mica" diferenta era ca acum eu deabia ma taram iar cu o zi inainte eu alergasem pe aici. Era oribil. Pe traseu am mai intalnit turisti si ma opream sa ma prefac ca ma uit la peisaj. Eram cu tricoul de la maraton si ma gandeam cum aratam. M-a bufnit rasul. Pacat ca nu m-au filmat fetele din spate ca aveati de ce sa va amuzati.
La cabana am mancat foarte bine si a urmat procesiunea ridicarii de pe scaun "Ohhh, au, haaa, auuu".