joi, 27 ianuarie 2011

Hornul lui Hades

E sambata 22 ianuarie. Cu greu imi dezlipesc capul din perna. Ceasul sunase la 5:00. Dupa leneveala de rigoare imi fac curaj la 5:15 sa ies din pat si sa sorb din cafea. Incerc sa imi pun gandurile in ordine si inca nu reusesc. Acumulatorii de la incarcat, trusa de spituri din terasa, camera de la incarcat, frontala LedLenser pentru casca. Incerc sa imi repet aceste lucruri in minte pentru a nu uita de ele. Intr-un final ma pun in miscare si termin de impachetat banana pentru escalada. In rucsac imi trantesc cizmele, salopeta, manusile si parazapezile speo. Ce am uita ? Imi aprind o tigara si astept sa vina colegii de tura sa ma ia. Apare pe rand Loria apoi Octav. Plecam. Ne intalnim cu cealalta masina si il pescuim si pe Catalin in a noastra.
Din nou la Polovragi sa ne luam la tranta cu galeria ce nu ne da pace si cu hornul care trebuie sa duca undeva.
E o vreme oribila. Ploua si ma ia somnul. Drumul monoton pe care il parcurgem aproape in fiecare WE-end  nu mai prezinta interes. Ne oprim direct in portal. Incepe procesiunea echiparii. Imi pun camera pe casca si pornim. Ajungem la bifurcatie si dupa ce Octav il desemneaza sef de echipa pe Catalin la echipa de sapat, pornesc cu el sa continuam hornul. In locul rotopercutantei de 2,9Kg, aveam acum in proba o bijuterie, Bosch Uneo de doar 1,2 Kg. Gata cu "trasul in jos" pe verticala. Octav isi pune o scarita in pasajul stramt de acces in baza hornului si trebuie sa il ajut sa isi fixeze talpile in elementi. Trece fara probleme si o ia direct in sus gasind o platforma pe un bolovan de pe care hotaraste sa ma fileze. Imi pun banduliera port-material incarcata cu bucle expres, anouri, nuci, nutter, trusa de spituri si imi inod coarda in demirond. De ham agat rotopercutanta. Data trecuta batusem patru spituri pana la un jgheab inclinat la 45*. Asigur doar in trei din cele patru si ma trezesc aproape instantaneu la o prima problema: jgheabul se termina si urmeaza o scurgere cu panta ceva mai accentuata. Problema e ca trecerea este stramta. Dau de un piton si ma asigur temporar in el. Ma gandesc. Ma uit imprejur dupa vreun natural si revin la piton. Bag un expres in el si ii strig lui Octav ca incerc sa trec mai departe asa. Ma opintesc pe spate si imi dau seama cu nu pot trece cu echipamentul atarnand pe mine. Cobor inapoi si hotarasc sa regrupez inainte de stramtoare. Cu Octav aici, pot trece fara echipament pe care o sa mi-l paseze dupa. Bag un gujon de 8 si fac repartitor intre el si piton. Pun si o scarita ca sa stam mai comod amandoi. Imi pun HMS-ul in repartitor si il chem pe Octav. Incerc sa ma bag cat mai in perete ca sa ii fac loc langa mine. Ajunge si el. Se lonjeaza si se pregateste sa ma asigure. Imi las banduliera cu tot calabalacul in amaraj si trec de gatuire.

Ma opresc in ramonaj si Octav imi da pe rand echipamentul. Depasesc gatuirea si ma uit in jos. In stanga mea o scurgere isi ofera un val pentru amarare. Pun o bucla care nu vrea deloc sa iasa pe partea cealalta. Folosesc nutter-ul sa o crosetez cum trebuie si trec mai departe. Ajung la un prag ce desparte partea spalata de partea inca in formare. O mizerie de nedescris ma soarbe ca o pompa. O mare de argila. Ma lipesc efectiv de ea si nu ma lasa sa mai inaintez nici un centimetru. Incerc sa imi trec sculele peste prag cu mana. Nici o sansa. Sunt prins ca un vierme intr-o pompa de vacuum. Incep sa alunec si imi pun dreptul pe o bucata de perete curata din spatele meu. Trebuie sa cobor sa las echipamentul undeva. Ma reintorc inaintea pragului si gasesc o clepsidra. Toata banduliera cu echipament devenise un bulgare compact de argila. O pun dupa o stalagmita. Atarn si masina de ea si incep sa crosetez la o clepsidra cu o nuca. In timp ce tin latul nucii cu nutter-ul intr-o mana, pun expresul in ea cu cealalta mana si plec inapoi prin argila. De data asta trec mai departe si ajung la un cot de 90*. Gasesc un natural mare. Foarte tare, dar la ce imi foloseste !? Tot echipamentul meu atarna mai jos, de stalagmita.
Aveam pe mine doar hamul si lonjele acum. Merg mai departe si ies printr-o fereastra intr-o galerie orizontala. Imi trag corpul afara din horn si ma asez sa ma odihnesc. Galeria intretaie hornul. Vine din dreapta si se scurge in stanga intr-un ochi de apa imaculat. La vederea apei, ma trec palpitatii, apoi imi revin "ce sa caute activul aici ?". Bazinasul nu are nici o pierdere, nimic. Imi desfac coarda de la ham ca sa ma pot misca in voie. O las ancorata dupa o stalagmita ca sa nu scape inapoi in horn. Studiez indeaproape micul lac. E perfect circular si frumos concretionat cu macaroane. Ma reintorc de unde iesisem din horn. Ma uit la coarda, era legatura mea cu Octav si cu lumea reala. Simteam nevoia sa descriu ce vad. Il strig pe Octav si ii spun cum e pe aici. Ne auzim cu greu dar e bine ca ne intelegm. Merg sa studiez ramura ascendenta a galeriei. Face un "S" apoi intra intr-un put. Morfologia se schimba. Sunt intr-un fost curs activ. Ma tai la mana intr-o septa. Imi lasasem manusile la iesirea din horn pentru ca erau extrem de argiloase. Putul are "ochelari", adica doua goluri in jos. Trec de primul si ma opresc in fata celui de-al doilea, mai promitator. E clar acum, avem o gramada de lucru aici. La intoarcerea spre horn gasesc si continuarea acestuia. Stramta si in panta. Pe aici a venit apa, pe vremea cand noi nici nu existam ca fiinte rationale. Las ipotezele de curgere pentru acasa si ma concentrez la ipoteza de a aluneca pe portiunea de argila pana la ultima asigurare. Amarajul natural, pe care il vazusem la urcare, il folosesc pentru a trece coarda direct prin el. Astfel, Octav ma coboara in siguranta pana la el. Chiar in gatuirea dinainte de regrupare, coarda se blocheaza undeva sus. Trag de ea degeaba. Reusesc sa cobor pana la platforma mai mult datorita elasticitatii corzii.

Octav ma lonjeaza si imi desface nodul din ham ca sa ies din pozitia incomoda in care ramasesem. Cum coarda nu mai vrea sa vina jos, o lasam acolo pentru explorarea viitoare si coboram pe fir simplu pe bucata de coarda ramasa. A ajuns la fix pana jos. La stramtoarea de la intrarea in horn Octav trece primul si ii pasez bananele. Nu apucam sa ne tragem bine sufletul ca apare Dragos iesit din galeria decolmatata cu un zambet larg pe fata, plin de fericire.

luni, 17 ianuarie 2011

Inceput de an cu Focul Viu

Pana acum pe blog nu am postat despre zecile de ture cu clubul ci numai despre cele personale, de anul acesta voi pune aici si impresiile personale din turele de club.

Sambata, 15.01.2010 am pornit din nou spre tenebre in noul an impreuna cu colegii mei de la Focul Viu. Au venit Octav, Mihai, Gabi si Loria ce a facut cunostinta pentru prima data cu speologia.
Ne propusesem sa continuam saparea galeriei colmatate natural ce are sanse sa razbeasca dincolo de sifonul nr.6 al Pesterii Polovragi. Eu si Octav trebuia sa continuam si escalada hornului inceputa in decembrie.

Am intrat in cavitate la 11:30 si am iesit la 19:00. Primul lucru pe care l-am facut a fost sa vizitam Sala Activului. Eu nu mai fusesem de mult acolo (1995) si mi s-a parut schimbata morfologia. Cred ca a scazut apa intre timp. Nimic nou in asta, peste tot au scazut apele in subteran.
Ne-am axat numai pe sapat lasand escalada pe alta data. Am inaintat cam 2m. Din toti cei 10350m ai cavitatii cred ca ne-am ales cel mai mizerabil segment pe care il puteam gasi in Polovragi. Argila saturata se lipeste de tot si toate. Munca cu lopata si ciocanul este grea dar macar te incalzeste. Daca stai, instantaneu simti umezeala din argila lipita de salopeta. Am amenajat un punct cald in care cei ce se odihnesc sa stea langa caldura primusului. Am sapat cu randul. Deocamdata galeria continua, adica ne lasa sa mai sapam in maruntaiele muntelui, ceea ce este foarte bine. Motivatia e vie. Sper sa nu dam deloc de perete :)
Am parcurs si o galerie noua ce nu este pe harta. A trebuit sa fac onorurile unei vulpi ce si-a dat duhul la intrarea in aceasta galerie. Am aruncat nisip si pietris pe ea ca sa acopar cat mai mult. I-au ramas urechile pe afara. Bietul animal nu a mai stiut sa iasa din labirintul de galerii de acolo. Dupa ce am trecut de vulpe am luat in plin mirosul de descompunere. Curentul sufla din spatele nostru.
In fine, galeria asta intersecteaza o alta galerie ce debuseaza intr-una cunoscuta.Practic avem doua galerii de cartat acum.
A fost o tura vesela ce a culminat cu o cina langa Horezu compusa din oua cu ceapa calita. Cred ca pot manca pana imi fac zob ficatul asa ceva...

marți, 11 ianuarie 2011

In Ciur Ponor din nou

Pe 6 ianuarie am facut o tura de "incalzire" in fabuloasa pestera Ciur Ponor din Apuseni impreuna cu speologii Tzupi si Renato, venit din tari mai calde sa guste un pic de speologie mioritica. Dus-intors pana la sifonul final, cu fotografiile de rigoare, am facut opt ore.

A doua zi, impreuna cu fetele am intrat in Dobos, o cavitate frumoasa pe care o folosim la scolile de fotografie subterana. A fost o tura extraordinara plina de bunavoie, ca intre prieteni.