miercuri, 20 iulie 2011

Underground dance part1

Pe 16 iulie am facut o tura cu colegii de la Focul Viu in fenomenalul monument carstic numit Pestera Sura Mare. Mihai Hristescu, vechi membru al clubului si scufundator, explorase in urma cu 20 de ani o galerie ce nu apare pe harta actuala. Astfel ca si-a amintit despre ea in timp ce povesteam impreuna despre cum au decurs explorarile din Sura Mare. Pe langa acest obiectiv important, multi dintre noi nu vizitasem pestera pana in final, tura de altfel dificila. In tura au venit si prietenii nostri Bebe de la Sfinx Garda cu Ovidiu din Prusik, care isi doreau mult sa vada pestera.
Eu am intrat cu Mihai si Bebe la "scormonit" galeria. Cum si Mihai isi luase o camera Hero, am zis sa vedem cum functioneaza camerele astea minuscule la lumina "a giorno" de Scurion 1300.
Intotdeauna mi-a placut sa merg cu speologii trecuti de prima tinerete. Au ceva numai al lor. E stilul de abordare si calmul de care dau dovada. Se numeste "clasa".
Galeria cu pricina se afla undeva la 15 fata de nivelul apei din galeria principala. Eu si cu Bebe am inceput sa ne dam cu parerea despre abordarea escaladei si cum stateam noi asa in expectativa in fata peretelui ce trebuia urcat, Mihai ne striga de undeva de sus.... Urcam si noi si ne regrupam pe un deasupra baldachinului pe care tronau doua gururi ce ne-au servit ca prize. Pasajul urmator e mai expus si am devenit mai precauti, scotand coarda. Evident, Mihai ajunge primul si amareaza coarda dupa o stalagmita scunda ca sa putem urca si noi in siguranta. Eu imi pun TSA-ul pe mine ca sa nu risc nimic. Ajuns sus caut disperat sa dublez amarajul precar in care statea coarda. Gasesc o mica septa cat sa fac un cabestan cu coarda ca amraj secundar.
Intram in galerie sa vedem despre ce e vorba. In primul rand ne-am "ciupit" neoprenele bine de tot pentru ca spatiul nu este deloc larg iar peretii au asperitati. Ajungem intr-o mica salita frumos concretionata cu cateva "buzdugane" si gururi. Aici galeria se bifurca si noi apucam firul principal. Inaintam timp de 5 minute si ajungem in buza unui put argilos. Ne oprim si ne uitam la el. Mihai isi amintea de o saritoare nu de un put, dar trecusera atatia ani.... Cum coarda nu mai aveam, caci o lasasem la "intrare", am pornit cartarea din buza putului dand vizele invers. Am cartat clasic cu ruleta de PVC, busola si clinometru optic. Cred ca ne-a luat mai mult de o ora caci mi se uscase neoprenul pe mine si ma cuprinsese frigul. In salita am pornit pe cealalta ramura sa vedem ce e cu ea. Aceasta e si mai stramta decat firul principal pe care il jonctioneaza undeva la 3 metri de podea. Incheind socotelile, mai schitez podeaua si un pilier inainte sa ne intoarcem in galeria principala. Bebe coboara cu capatul ruletei ca sa ne legam cu drumuirea de galeria principala. Dam si ultimele doua vize si coboram toti jos, lasand coarda acolo pentru a ne reintoarce sa cartam si putul intr-o tura viitoare.
Ne hotaram sa vizitam in continuare pestera pana dupa Mendip ca sa vada si Bebe celebrele gururi din aceasta sala. In sala ne reintalnim cu celelalte doua echipe care se intorceau deja. Echipa Andrei, Ovi, Alex ajunsese pana in Sala Prieteniei, iar echipa Octav, Dragos, Emilia, Ovidiu, pana la sifonul englezilor. Noi am ponit mai departe in amonte sa ne aducem aminte de Sala Suspendata. Bineinteles ca ne-am invartit peste tot dar ne-am lasat pagubasi. Eu eram convins ca trecusem de ea in timp ce Mihai sustinea ca mai aveam de mers. Ca sa nu ne plictisim prea tare am urcat politele laterale accesibile si am mai gasit o mica galerie frumoasa ce nu cred sa fi scapat exploratorilor dinaintea noastra. Am facut cale intoarsa si pe iesire am marit pasul ca sa ma feresc de "trenul" care venea in spatele meu, mai precis 1300 de lumeni de la Scurionul lui Mihai + 400 de lumeni de la Scurionul lui Bebe ma faceau sa orbecai si sa nu mai vad in imediata apropiere pentru ca imi vedeam propria umbra. M-am distantat cam la 100 de ei iar cand ma uitam in urma mi se desfasura prin fata ochilor un intreg spectacol de lumini si umbre pe care nu il mai vazusem in Sura Mare. Am vazut cat de sus este tavanul, am vazut coloniile de lilieci ce atarna la zeci de metri deasupra. Am vazut pestera, de fapt. Spre iesire am prins din urma echipa lui Octav.
Ne-am reunit toti afara si am luat masa povestindu-ne unii altora ce am facut.
Ajuns acasa si uitandu-ma pe filmari, mi-am dat seama ca Hero este excelent pentru exterior, in pestera poate fi folosita numai pentru filmari de aproape - de pana in 4 metri. Are nevoie de extrem de multa lumina iar senzorul deosebit de mic produce si o gramada de zgomot in zonele intunecate. Cu toate astea, s-a nascut ideea unui proiect de film, Underground Dance.

joi, 7 iulie 2011

The spirit of Steinernes Meer


Dupa fiecare tura am lasat un dram de suflet in locurile ce au rezonat cu spiritul meu. Nu mi s-a mai intamplat insa niciodata sa vorbesc cu un munte si sa il ascult asa cum am facut-o anul acesta in Steinernes Meer. O mare parte din mine ramane acolo, in marea de piatra ce mi-a soptit tainele giganticului fund de ocean. Ne-a dat tot ce ne puteam dori si ne-a alungat cand am cerut mai mult.

Cum turele nu s-au terminat, nu am timp sa pun intreaga poveste a expeditiei dintre 12-17 iunie. Am facut insa un trailer care nu necesita comentarii si descrieri. Pana sa postez articolul complet, va urez vizionare placuta: