marți, 20 septembrie 2011

Good morning Piatra Craiului

De la ultima reintalnire cu Piatra Craiului imi propusesem sa ma reintorc pentru un tur rapid si "light". Am reusit sa ii urnesc pe Horatiu si Roxana ce au luat o pauza de alergari anul asta, si am dat o tura de vis peste Piatra Mica pana la Ascutit pe 18 septembrie. Planul de a face dintr-o bucata "integrala", adica tot ce inseamna creasta in Crai, incepe sa se devina ceva foarte posibil dupa tura asta. A fost o tura de vis, de viata, de prieteni, de vant si de soare. O tura vie....
Asta e profilul traseului conform Google Earth. Am terminat traseul in 7 ore din care numai 4-4:30 de parcurs efectiv dupa ceasul meu. Not bad at all, Roxana functionand la 50% din ce poate. Horatiu a scos cu o ora mai putin. Il gaseam pe traseu asteptandu-ne. Eu am mers bine, fara bete si m-au durut ingrozitor calcaiele pe final. Si la Ciucas am mers fara bete si tot calcailele m-au durut. Ciudat fenomen, il studiez :)
Si bineinteles filmuletul:

sâmbătă, 17 septembrie 2011

Stagiul International Feminin Rosia 2011

Dupa Ciucas trail running am plecat direct la stagiul speo de la Rosia unde se inscrisesera de la FV: Roxana, Emilia si Cristina. Pe langa asta, mai vroiam sa incadrez si eu acolo si am acceptat sa o fac numai pe cazare si masa pentru ca erau deja cadre titulare suficiente.
In primul rand vreau sa spun ca Adina si Cristina sunt o super echipa care emana optimism, iar pasiunea lor pentru speologie a anulat incruntarea si mitocaniile altora. Ma intreb cata nesimtire poate zace uneori in semeni...multa ! Mergand mai departe, cursul fiind in primul rand pentru fete, a fost super curat din toate punctele de vedere: mancare, organizare (cu ceva lacune la respectarea timpilor de sosire de la ateliere), ordine.
Dincolo de Pestera Vacii din Cheile Cutilor la care am fost in trei zile din cele patru, cel mai mult mi-a placut in Pestera cu Ferigi unde am avut ca si coleg peYves - monitor cu brevet de stat in Franta. Reintalnirea cu echipa cealalta de incepatori, plecatat cu un avans de o ora si jumatate a lui Cristina & Valerie a fost ca intre vechi prieteni. Esenta miscarii in natura.
La final, FV-istele au luat cu brio cursul. Cristina a primit recomandare de initiator iar Emilia si Roxana au fost in primele sase in fisele de evaluare. Ne-am ales si cu o noua colega de club, Flavia, absolventa si ea a cursului.

marți, 13 septembrie 2011

Ciucas trail running 2011

O sa incep cu sfarsitul...
Am terminat deprimat de faptul ca am scos un timp egal cu cel al semimaratonului de anul trecut, multumit totusi ca am mai finalizat o alergare montana. Dupa ceasul meu, scosesem 3 ore 40 fata de acelasi timp obtinut anul trecut. Practic, stagnare. Deabia dupa afisarea rezultatelor mi-am dat seama ca nu e rau deloc: 3:35 fata de 4:08. Adica o imbunatatire cu 33 de minute !
Si acum povestea...
Anul asta, in Masivul Lofer am constatat ca nu mai am echilibrul fizic de alta data. Si mi-am dat seama ca e de la bete, de la folosirea lor intensiva indiferent ca am avut nevoie sau nu de ele in ture. Betele de treking degreveaza picioarele de cca. 20% din efort dar iti afecteaza echilibrul. Nu le voi mai folosi decat in turele cu rucsac greu. Astfel incat mi-am propus sa merg la semimaratonul Ciucas fara bete in ciuda pantei absolut dementiale a traseului pe care o iei in piept imediat dupa start.
In Cheia am ajuns vineri cu masina la 22:20 rupt de oboseala dupa o noapte de nesomn in care am facut raportul de activitate a clubului si inca doua afise spre a le prezenta la Congresul speo de anul asta.
M-am pus la coada sa imi ridic pachetul de concurs si pe la 23 eram gata si lihnit de foame. Ma rodea stomacul. Cum in Cheia nu exista nimic la ora aia, am facut o nebunie: m-am dus in Brasov sa mananc ceva. Bineinteles ca m-am oprit la primul lucru cu mancare ce mi-a iesit in cale, respectiv Mc Donald. Foarte sanatos :)!!! Dupa ce am cheltuit o groaza de bani pe porcariile lor, mi-am potolit foamea si m-am reintors in Cheia. La 1:30 ma bagam in sacul de dormit sub cerul liber in campingul amenajat in curtea salii de sport. Mi-am pus ceasul sa sune la 7.
M-am trezit buimac, murat de roua si odihnit doar pe jumatate. As fi avut nevoie de mult mai mult somn. M-am infipt in primul bufet ce servea cafea si am mancat doua batoane si un compot Isostar. Mi-am pregatit in borseta sticla si un gel. Deja se apropia ora startului. Am dat pe gat un gel si m-am dus la start hidratandu-ma.
Mi s-a parut mai putina lume decat anul trecut si mai putina animatie. In afara de standul Sponser de la inscriere, am vazut doar o masa a celor de la sportsworld.ro. In rest nimic. Adaug si sunetul execrabil (la fel ca anul trecut, nu se renunta la boxe) al salii de sport care, logic, nu e proiectata pentru asa ceva. Da' las' ca merge dom'le, suntem in Romania.
Dupa start, la semimaraton iei practic in piept urcusul. Nu se pune problema sa alergi decat pe cate o portiune foarte scurta. Clar e cel mai tare urcus dintre toate semimaratoanele. Ideea e sa nu te opresti deloc.
M-ar fi ajutat betele fara doar si poate. Bineinteles ca mi-am injurat putin decizia dar imi spuneam ca pe plat si pe coborare le-as fi carat dupa mine degeaba.
Am mers greu pe urcare, muschii erau contractati si faceam eforturi sa ii relaxez. Am facut 50 de minute pana in poiana Zaganu si inca 20 pana pe varf. Apoi urmeaza o portinue mai ingusta de creasta si platoul ca in palma unde am inceput sa alerg in fine. Era o vreme superba de orice altceva dar nu de alergat. Aveam soarele drept in cap. Mi-am revenit de la zapuseala cu ceva lichid Isostar si am alergat fara oprire pana la urcusul lin spre Cabana Ciucas unde a si trecut de mine Adi Bostan, castigatorul maratonului de anul asta. Alerga, evident. La cabana m-am oprit pentru trei boabe de struguri si ca sa imi trag sufletul. Tineam foarte bine minte coborarea pe forestier. Vroiam sa vad daca stau chiar asa bine pe coborarea asta precum la coborarile de la celelalte evenimente. Mai aveam si incaltari noi, Vaude Stone Rider modelul ultralight in locul celor ne-ultralight. Ideea e ca pantoful asta are in loc de materialul textil (cu sau fara membrana Ceplex) o plasa prin care trece aerul.
Cum plasa e foarte moale, trebuiau sa ii asigure rigidizarea din altceva, astfel ca talpa e mult mai rigida decat la modelul normal si imi era teama sa nu alunece. Nici vorba ! Aderenta ca la carte mai ales ca sunt incaltari pentru teren mixt sosea-poteca. Se potrivesc de minune la traseele de la maratoanele noastre. Singura problema ar fi ca exista doar calapod pronatie normala. Mie imi vin ca si turnati.
Deci, vreau sa spun ca am bagat grupa mare pe forestier, nici vorba sa ma doara ceva, poate un pic ficatul sau "vecinii". Stau cu totul pe dos fata de anul trecut cand bagam bine pe urcari si ma afectau coborarile. Poate la anul revin la urcari mai in forta si pastrez cadenta actuala la coborare si plat. Ar fi excelent.
La ultimul PC, de langa Muntele Rosu, ma amuza teribil doua balene imbracate in clasicele traininguri cu slapi ce ne faceau poze:
- Vai draga ce slabi suuunt !?
"Chiar daca si noi mancam la Mac" ii raspund in gand in timp ce dau un pahar de apa pe gat. Arunc o privire la slana ce se revarsa de sub o bluza si o iau la fuga.

Intrarea in sat ma gaseste inca ok dupa ce alergasem tot drumul de la ultimul PC. Un coleg imi trece in fata pe ultima portiune de asfalt si nu mai vreau sa cedez nimic. Alerg de mi se taie rasuflarea si termin in bratele mascotei maratonului.
Cum termin cursa ma duc spre masina sa imi iau ceva de baut. Un "domn" autentic cu ceafa si burta se baga in seama:
- Campion de campion, ai ?
Ma lamuresc ca vorbeste cu mine si ii explic despre faptul ca are o burta burta de burta si ceafa de ceafa.
- Eu nu v-am jignit.
- Pai ce, eu te jignesc cand iti spun cum arati ? Este doar o constatare.
Nu a mai zis nimic insa e interesant ce lipsa de tupeu au bajetii astia cand sunt in minoritate, in mod normal ar fi sarit la "zmardoiala", dar se pare ca pot vorbi si civilizat cand nu au ce face.
There are trained and untrained...
Nici vorba sa ma doara ceva, sunt ok in afara de oboseala acumulata. Corpul isi cere odihna. Merg sa mananc ceva la hotel Cheia si ma ingrozesc de preturi. Infulec BigMac-ul ce imi ramasese de cu o zi inainte amuzandu-ma de mancarea mea deosebit de nociva mai ales in prag de efort. Dupa ce termin E-urile ma duc pana la urma la hotel sa mananc si niste mancare totusi pe langa plastic.
Trag linie si merg mai departe, la ce mai am de facut anul asta ce a fost full pentru mine. Mi s-a aprins o idee vizavi de creasta Craiului dintr-o bucata, dar o sa vad.
Filmuletul...
ca si la celelalte, am alergat cu Hero cam-ul dupa mine si am reusit sa menajez acumulatorul ca sa am imagini de pe tot traseul.