joi, 26 aprilie 2012

Pledoarie


Speologia =  Stiinta care se ocupă cu studiul complex al pesterilor si al vietuitoarelor din mediul subteran.
Operatiunile de decolmatare, cum se numesc ele, fac parte din speologie. Ele sunt in fapt operatiuni de epuizare fizica prin saparea pasajelor colmatate natural. Munca este una bruta si imbunatarirea tehnicii de degajare a materialului escavat vine cu timpul. "Speologii" nu se inghesuie de fel la astfel de operatiuni. Ei stau linistiti, eventual pe net, asteptand ziua cea mare in care vor putea parcurge si savura noile galerii descoperite de colegii lor care nu prea au ce face. Ironic, bineinteles.
In Romania, spre deosebire de Franta de exemplu, mai avem inca de explorat (nu "explorari" de genul celor din ofertele ONG-urilor de team building sau de speoturism ci descoperirea pasajelor in premiera, segmente pe unde nu a calcat nimeni) iar majoritatea  comunitatii se eschiveaza de la asa ceva pentru ca este mai comod, mai cool si da mai bine la "CV" sa bifezi ca ai parcurs diferite pesteri arhicunoscute. Cu siguranta ca nu mai putem gasi cavitati a caror portaluri sa depaseasca zeci de metri si a caror dezvoltare sa fie de ordinul kilometrilor. Explorarile acum se duc la limita, in pesterile deja cunoscute. Ori prin escalade, ori prin decolmatari sau prin coborarea verticalelor dificile in care speram ca cei dinaintea noastra au scapat ceva. Satisfactia de a gasi ceva nou este imensa, iar dincolo de ea incepe cunoasterea. Un segment nou nu are nici o valoare daca nu este topografiat si apoi cartografiat spre a fi expus intr-o expozitie, intr-o publicatie sau pentru a sustine o comunicare stiintifica sau o prezentare media. Nu in ultimul rand, harta trebuie predata Cadastrului Carstului din cadrul Institutului de Speologie "Emil Racovita". Astfel, Romania se mareste, geografic vorbind. Exploratorul va avea dreptul de autor a explorarii, a continuarii acesteia. Dupa cartare vin fotografii sau cineastii lumii subterane care mediatizeaza descoperirea, ii dau valoare estetica si explorativa. Si nu in ultimul rand, vin oamenii de stiinta pentru a mai scoate la lumine (la figurat) lucruri noi referitor la geologie, hidrologie, biospeologie, etc.
Ca in orice domeniu si in speologie calea cea buna este cea de mijloc, adica imbinarea vizitarii de pesteri cu explorarea. A avea un punct de lucru sau mai multe inseamna a face speologie. Vizitarea pesterilor deja cunoscute pe de alta parte, imbogataste bagajul de cunostinte, te ajuta sa ai ordin de comparatie, te dezvolti fizic si psihic. A te rezuma insa doar la ture de vizita inseamna saracie interioara, plafonare, pentru ca daca ma reintorc la definitia din DEX a speologiei, practic o tura speo fara un scop nu este speologica.
Bun, sa ma reintorc insa la ce am mai facut eu cu speologii de la Focul Viu in data de 22 aprilie...sapam in continuare, motivatia descoperirilor de anul trecut fiind inca vie. Galeria s-a lungit cu cca.14 metri de-a lungul a opt ture de decolmatare si se impune o cartare a segmentului pentru a ne da seama daca suntem pe drumul cel bun sau ne reintoarcem in galeria principala, de unde am plecat. Ipoteza unui coleg de la Hades Ploiesti, spune ca suntem pe unul din bratele de varsare a Cernei in Oltet acum o gramada de ani. Adica e de bine. In paralel si ei au luat la puricat alt brat.

Imaginile video luate in tura din 22 aprilie vorbesc mai bine despre ce inseamna o tura de decolmatare:

Parafrazand un coleg cu experienta de prin anii '90: daca asta e speologie, eu .....

luni, 23 aprilie 2012

Prima fuga in Bucuresti

Roxana tot trage de mine sa alergam in parcurile din Bucuresti. Asta se intampla de un an. Eu nu si nu! Nu suport orasul de felul meu. Ma refer la Bucuresti.
Azi totusi, mi se pune pata. Asa, subit, dupa un WE-nd plin de speo. Hai sa vad cum e, imi zic. Imi iau colantii pe sub pantalonii de strada si un tricou tehnic. Apoi imi pun in rucsacel un recipient de 750 ml cu Isostar, walkmanul si mobilul. Dupa o scurta chibzuiala, ma decid la Parcul Tineretului. O tura de lac ar avea cca. 3km. Singura problema ramanea vremea pentru ca nu am reusit sa ma trezesc de dimineata si am plecat spre parc la 12:30. Era cald, foarte cald iar eu nu suport caldura deloc.
Pe la 13 ajung in fine langa lac si imi pornesc achizitia de anul trecut inainte de MPCKalenji CW-SD 500 a carui pedometru l-am calibrat pe banda de alergat la o sala de fitness.

Primul grafic e de mers ca sa am la ce ma raporta:

Dupa care am pornit spre a ma incalzi:

Aici am luat trei scurte pauze. Prima la care am pus in stand-by ceasul timp in care am stat pe loc un minut ca sa imi scada pulsul, apoi a doua si a treia in care l-am lasat sa inregistreze in timp ce mergeam. Tura asta de lac am parcurs-o cat mai aproape de marginea din stanga a lacului, sens antiorar: 2,86 Km.

A venit si  tura propriuzisa:


De data asta am alergat pe linia benzii pentru biciclisti ce este trasata pe partea drepta (sens antiorar), traseul devenind o idee mai lung: 2,89 Km. Cred ca daca parcurg bucla la limita din dreapta dintre asfalt si iarba, traseul poate deveni de fix 3Km. O sa vad data viitoare.

Acum, ca feeling, este diferit de orice maraton montan. Nu ai atmosfera, aerul "tare", peisajul si lipseste si concurenta. Dupa cateva ture cred ca trebuie sa te impaci cu monotonia iar muzica devine foarte importanta, cel putin pentru mine. O alta concluzie ar fi ca imi trebuie musai o pereche de pantofi de alergare de asfalt ca sa imi menajez incaltarile de trail running.
Una peste alta, cred ca merita, e miscare si asta inseamna ca e de bine. Iesiti afara !!!