miercuri, 30 mai 2012

Cautandu-l pe Hercules

A trecut un an deja de la a doua editie a Maratonului Hercules. Nu stiu cand dar stiu cum. A trecut foarte bine. Anii se aduna, nu se scad. Timpul trece iar la un moment dat nu mai ai timp, deodata. Inchizi ochii si te gandesti cum erai, deschizi un album cu poze si vezi ce persoana tanara si frumoasa erai iar acum te indrepti spre partea a doua a vietii si nimic, niciodata nu va mai fi la fel. Nu poti schimba trecutul si nici semenii dar iti poti influenta viitorul in destul de mare masura si iti poti alege prietenii. Chestiuni care tin exclusiv de noi. Deteriorarii conditiei fizice cauzata de anii ce se aduna i se impotriveste experienta ce inseamna a calcula, a prevedea, a intoarce problemele pe toate partile si a fi pesimist vizavi de orice lucru ce pare bun la prima vedere.
Da, exact asa imi incept povestea despre semimaratonul Hercules de anul asta ajuns la a III a-a editie si care s-a desfasurat in data de 26 mai 2012. Am acordat o atentie deosebita acestui eveniment, precum unei ture extrem de serioase si dificile. Astfel ca nu mi-a lipsit absolut nimic din lantul echipament - alimentatie - hidratare. Conditiile meteo anuntate reprezentate de ploaie, noroi si umezeala, pe mine cel putin ma avantajau. Singura variabila era conditia fizica si psihica a mea in momentul startului. Cu toate ca am oscilat de doua ori intre a merge cu sau fara bete, am optat pentru varianta "cu" in urma prestatiei slabe pe urcare de la EcoMarathon la care am ales optiunea "fara". De fapt, trona deasupra mea dezamagirea de la EcoMarathon unde am iesit mai slab decat mine din 2011.
Dupa pastele preparate "din traista", pic lat in pat iar Mos Ene nu intarzie sa vina si sa-mi explice cum e sa dormi bine.
Eram cu tata undeva la munte si imi povestea de un traseu, parca... moment in care am fost readus din lumea viselor inapoi in camera Motelului Dumbrava de Roxana ce ma anunta ca era ora 6 dimineata si trebuia sa fac ochi ca sa mananc pastele ce le pregatise de cu o seara inainte. La 6:45 ma bagam inapoi in pat pentru a ma trezi fix dupa o ora ca sa ma echipez si sa imi beau cafeaua. Am ales pentru testare centura Roxanei, de la Kalenji, varianta cu doua bidonase de 250 ml in locul centurii mele cu un singur recipient de 500 ml. Nelipsita camera Hero am pus-o in husa ei ce venea ca si turnata pe centura. Trei geluri Isostar energy boost cu gust de Cola erau deja in cele doua buzunarase (cam mici de altfel) ale centurii. Dau un gel Aptonia 2 in 1 pe gat, spal cu 500 ml de Isostar orange si impreuna cu Roxana ma indrept spre start. Pe drum reglez betele la inaltimea potrivita pentru pante si filmez din mers participanti pregatindu-se. Zaresc si un caine deosebit de caraghios a carui cap rasarea dintr-o gradina de zarzavaturi si arata ca o varza...maro. Ma bine dispun total cand la start ne intalnim cu Alin si Ovi veniti si ei cu Nicoleta si Emilia. Ei venisera mai tarziu decat noi si nu mai apucaseram sa ne salutam cu o seara inainte. Le urez bafta la baieti ce alergau la maraton si dupa ce imi iau la revedere si de la fete ma duc spre locul "meu", adica pe la jumatatea "companiei" de start. Circa 350 de participanti la ambele probe. In realitate trebuiau sa fie cam 400. Cred ca unii nu au mai venit din cauza conditiilor meteo. Era inorat dar nu ploua. Plouase in schimb toata saptamana. O vreme excelenta de alergare. Se mai fac cateva anunturi din boxele celor de la Radio Resita ce ne servesc metal de calitate pe banda. Apoi incepe countdown-ul in cor.
Cu camera pornita si emotionat usor de moment, pornesc si eu cu gasca. De emotie uit sa imi pornesc ceasul si o fac cam dupa doua sute de metri cand am inchis camera si am pus-o in tocul ei de la centura. Nu am pornit muzica in casti si incercam sa imi gasesc ritmul cat mai repede, natural, fara muzica. Respiratie mi se calibreaza: la trei pasi o inspiratie, urmatorii doi pasi expiratie. E ca un ritm de la tobe. Uite acusi se despart drumurile maratonistilor de ale noastre la Podutul de la Tasna. Noi mai avem inca 2,5 Km de asfalt. Inspir, expir. Tot fara muzica. Vezica incepe sa isi ceara drepturile. Realizez ca m-am cam supra hidratat si trebuie sa ma opresc in ciuda faptului ca stiam ca voi pierde un minut. Revin rapid in sosea si numar 7 colegi ce m-au depasit cat m-am pitit dupa o masina de pe marginea drumului. Ajung la Podetul Inelet, primul punct de revitalizare si servesc o bucata de mar si un pahar de Sponser. Plec mai departe peste punte si stiu ca s-a terminat alergarea pentru mine.

Bag camera la loc si incep sa ma imping cu betele. Incepe greul dar nu ma las. Ma depaseste un grup de trei. Incep sa transpir si ma bucur ca am luat betele si ca vremea e cum mi-am dorit. Nu ma opresc deloc. Stiu ca mai e putin pana la urmatorul punct de revitalizare dar simt ca mi se duce energia din picioare. Bag primul gel Isostar si rabd pana la PC pentru a da si apa pe gat. La PC suntem incurajati, repusi pe picioare realmente de acesti oameni deosebiti ce stau pe loc pentru ca noua sa ne fie bine. Iau o bucata de mar si una de portocala si beau apa. Plec mai departe in alergare usoara. Merg bine si pe coborari nu bag la maxim ca sa imi menajez energia. Cu toate ca e ceata in aer, incep sa realizez si privelistea. Unul din secretele fotografiei consta in faptul ca pe vreme ploioasa culorile devin saturate. Galbenul florilor devine de Kodak Gold, iarba de Fuji Velvia (astea erau filme foto). Pleosc. Pantoful stang dispare cu totul in mocirla si ma intreb daca pedometrul e antiacvatic. Uite, pana si noroiul e mai maro pe ploaie, continui eu meditatia despre fotografie. Incep insa noroaiele serioase.  Pe drum curge un parau iar paraurile ce intersectau poteca s-au transformat in rauri prin care treci cat mai repede caci apa e destul de rece.
Pe curba de nivel poteca urca, apoi coboara si tot asa. Incep sa bag cu betele mai tare ca sa degrevez piciorele pe urcari. Simt cum se scurge energia si completez cu alt gel. Dau si cu Isostar din bidon. In 5 minute imi revine cheful. Ajungem la punctul de revitalizare PC 3 unde ni se prezinta produsele din care putem alege. Ma tin de glume:
- Tigari aveti ?
Raset general.
Mai e un pic de plat si vine o coborare ca lumea. Bun asa, haida Radule. De data asta bag muzica la maxim si dau drumul la picioare. Dupa coborare, mai urmeaza o mica urcare spre Bsericuta Dobraia de unde stiu ca vine partea mea, adica coborare sanatoasa pana la sosire. Sorb si ultimul gel, dau cu Isostar si ma pregatesc sufleteste sa nu ma mai opresc din alergare pana jos. Vezica zice ca mai trebuie sa fac o oprire iar eu ii transmit sa se abtina. Imi place coborarea asta ! Trec de inca 5 colegi si opresc muzica din casti ca sa aud zgomotul de la sosire.
Intre timp, vezica se revolta cu o durere in dreapta abdomenului astfel ca mai domolesc fuga fara sa ma opresc totusi. In fata mai am un singur coleg de depasit inainte de poarta sosirii. Nu ma hotarasc cand sa trec pe langa el si o fac chiar pe platul din fata portii. Gata ! Hopa vine si medalia si o fata ce culege cip-ul de la glezna. Roxana ma asteapta si ea.

Mi-am depasit targetul de 3 ore cu 3 minute si 25 de secunde dar sunt multumit si de data asta pot spune cu certitudine ca m-am luptat pe bune, corect si de la egal la egal cu mine, cel de anul trecut. Am avut doar pe final o durere undeva in dreapta abdomenului si asta din cauza mea pentru ca nu am vrut sa ma opresc pentru necesitatea biologica care ma apucase. Trebuia sa fiu mai bun decat am fost anul trecut si am reusit onorabil, cu 14 minute.

Efortul insa se masoara in altceva si e numai in fiecare din noi. Nu am functionat poate la 100% dar la 90 % am dat cu siguranta din ce pot la ora actuala in alergarea montana. Mult sau putin ? Mult fata de anul trecut, putin fata de anul viitor !
Filmuletul:
Dupa sosire m-am dus in camera sa fac un dus si sa ma schimb. Au venit si fetele si ne-am dus pe terasa Motelului Dumbrava sa bem o cafea si o supa calda. Cam greu am fost serviti. De fapt, toata servirea de la Dumbrava a fost sub orice critica. Senzatia era ca deranjam sau eram in plus.
Eu ma alesesem, dupa racirea muschilor, cu o durere in genunchiul stang asemanatoare cu cea de la MPC 2011. Deabia mai coboram scarile. Noroc ca in timpul cursei nu am avut nimic.
Dupa ceva timp, au sosit si baietii. Alin si Ovi au venit ca de multe ori "la brat", si am reusit sa le surprind finishul aici:
Pana au venit ei, am mai filmat putin si alte sosiri:

Baietii au propus o tura prin catunul Inelet unde as fi mers si eu dar nu ma lasa genunchiul. I-am dat camera lui Ovi si a filmat el pe acolo:
Revenind la problema genunchiului. Se numeste tendinita popliteusului. Asa ca ma incarc cu glucozamin si condroitin in speranta ca la Maratonul Apuseni o sa fiu in regula, chiar daca un tratament dureaza minim trei luni, iar pana in Apuseni a mai rams o luna. 
O iau mai lejer pana atunci cu efortul in picioare, zic eu, cu toate ca am in calendar niscai ture speo.
Hercules este un brand deja care, impreuna cu Eco, Ciucas, 7500 si MPC, au ridicat la fileu mingea pentru pasionatii de miscare organizata in Romania, mai precis de trail running, ceva inca nou pentru multi dintre semeni. Nu e de mirare ca organizatorii sunt atleti desavarsiti la randul lor, ei stiu cel mai bine ce trebuie facut ca sa iasa ceva bine in domeniu. So, keep up the good work !
Si, cum am mai spus si anul trecut, baietii de la Radio Resita sunt niste adevarati profesionisti. Nu am auzit nici macar o microfonie iar muzica s-a auzit impecabil. 
Kalenji SW 500SD spune asa:
Distanta de pe grafic apare ca 23 Km dintr-o eroare a pedometrului, acesta pierzandu-si calibrarea in urma unui reset pe care l-am facut din greseala. Datele sunt insa corecte pentru ca le-am inmultit cu coeficientul de corectie.
Pana data viitoare, va urez sa iesiti afara !

luni, 21 mai 2012

Alergari in Parcul Tineretului

Se pare ca a inceput sa imi placa sa merg in Parcul Tineretului dimineata si sa bag doua ture de lac.  Am mai facut doua sesiuni:
In 14.05.2012, prima tura:
Si a doua:

In 21.05.2012:
Asta e la limita mers - alergare:
Iar asta e alergare sacadata (mi-am pus target 10 km/h)
Acum chiar ca imi trebuie pantofi de alergare pentru asfalt, a inceput sa imi placa !

miercuri, 9 mai 2012

In Cross la Eco Marathon v 3.0

Precum spuneam anul trecut, EcoMarathon este alergarea montana de la care nu vreau sa lipsesc. Si nu am lipsit nici anul acesta, inscriindu-ma din februarie. Update-ul de anul acesta a fost ca Roxana mea si Emilia lui Ovi au luat si ele startul in aceasta cursa superba, descurcandu-se foarte bine.
Sa o iau deci, cu inceputul.
Vineri seara ajungem la 22:00 dupa cateva schimbari de situatie in Ploiesti cu Mirciulica ca protagonist. Parchez masina si dam fuga la inscrieri ca sa ne luam pachetul de concurs. Anul acesta baietii primesc tricouri albastre, iar fetele violet. Ma bucur ca un copil sa descoper in pachet si ultimul numar al revistei Alerg pe care o apreciez foarte mult. Aflu cu aceasta ocazie ca am pierdut doua numere si ma infig intr-un fel de stand in care erau expuse mai multe numere ale publicatiei si ii explic lui Luci Clinciu ca imi lipsesc trei numere. Ghinion, numerele lipsa nu erau acolo asa ca imi pun pofta in cui pana la reintoarcerea acasa.
Cu pachetele in brate mergem la pensiunea Puiu unde statusem si in 2010 la prima editia a cursei. De data aceasta casuta era ocupata in intregime de cunoscuti si prieteni. Practic, eram in gasca. Bucataria la dispozitie, frigider, etc. Alin, Ovi, Emilia si Nicoleta erau deja acolo si am luat cina impreuna intr-o atmosfera super. Mancam bine si mai stam la povesti pana imi suna clopotelul ca trebuie sa mai si dormim.
O mare parte a echipei de la Pensiunea Puiu:
Tura asta eu cu Roxana ne-am procopsit si cu copil, in persoana lui Mircea care ne-a explicat ca ii place sa avem grija de el si lucrurile lui. Noroc ca e suficient de mare si nu a fost nevoie sa doarma cu noi in pat :)).
 Dimineata imi aplic planul: ma trezesc la 6:00, mananc bine si ma culc la loc. Evident ca Roxana se trezeste si ea. Dupa micul dejun, nu am mai reusit sa dorm dar macar am stat linistit in pat, motaind. Cateva glume schimbate cu Mircea ma bine dispun total si reintru in ceea ce numesc "viata". Devin viu, verde, energic. Roxana a avut in schimb emotii, fiind prima ei participare la o cursa astfel ca nu prea isi facuse somnul. Se trezesc si ceilalti si ne strangem cu totii in curtea pensiunii pentru a ne indrepta spre start, fiecare in stilul sau. Eu, evident mai trag o tigara de final.
La start observ coada mult mai mare de anul acesta. Aproape 800 de participanti la ambele probe. A fost mutat si punctul de sosire. Practic, s-a perfectionat organizarea. Lucru foarte bun.
La start m-am pozitionat inspre mijlocul "companiei" de alergatori (ca pluton nu mai pot sa spun) conform rezultatutului personal de anul trecut.
Incepe si numaratoarea inversa in cor, moment ce trebuie TRAIT ca sa il intelegi, apoi plecam. Noi, cam dupa un minut. Primul kilometru pe asfalt a fost cam inghesuit. Din spate a aparut Mircea si Tibi cu care m-am si salutat din mers.
Eu, ma simteam greu, la propriu. Aveam super chef sa alerg dar parca aveam ceva greutati la picioare, ca un lest. Cand am ajuns la forestier, m-am oprit prima oara. Nu mai aveam suflu. Mah, nasol ! - imi zic. Ce draq ai ? Merg un pic si apoi alerg din nou pana la podetul peste rau unde se sta la coada. Vad un coleg care o taie prin apa. Ma uit la apa, apoi inapoi la podet si ma hotarasc sa stau cuminte la coada. Trec puntea si mai alerg cateva secunde inainte de urcus. Eheee, aici incepe chinul. Ce mi-am zis eu, ca fara bete merge, n-are cum sa nu mearga! Pai merge, da' greu. Nici vorba de sprinturile scurte de anul trecut, urc gafaind. Imi vine sa vomit si ma abtin.
Ma gandesc ca o fi de la mancare si memorez ce am mancat. In principiu, lucruri ok, adica orez cu legume, paste, doar un pic de cascaval si doua felii de salam uscat. Ar fi trebuit sa fiu mai breaz. Si in ritmul asta ajung "La Mandru", primul punct de rehidratare. Nu ma opresc si beau din mers cateva guri de Isostar. "Aici deja incepusem sa alerg anul trecut" imi zic in timp ce ma chinui sa nu ma opresc deloc din mersul pe poteca larga. Mai urcam un pic si vine platul drumului forestier. Haida frate, ca nu mai tine asa! In fine, alerg. Mai repede decat credeam chiar. O tin asa vreo cinci minute si imi apare o durere la diafragma. Ma opresc din alergat pentru scurt timp si iar bag. Din cand in cand arunc un ochi pe ceas. Stiu ca sunt in urma lui Radu din 2011. Strang din dinti si alerg cat pot de tare, sa mai recuperez din dezastrul de pe urcare. Ajung la staulul de oi care anul trecut era plin de mioare, si un miros ingrozitor imi inunda caile respiratorii nesatule de oxigen. Iar imi vine sa vomit. De fapt, mi se intoarce stomacul pe dos de la miros. Trec urgent de portiune si iar ma revad alergand anul trecut peste paraul de dupa staul. Acum, doar merg. Alerg o singura portiune. Nu pot sa imi clintesc picioarele mai repede. Urc totusi constant pana la punctul de realimentare.Aici imi aleg din masa cu minunatii, jumatate de portocala si ma indepartez pe sosea. Beau iar cateva guri zdravene de Isostar apoi alerg la ralanti pana la ultimul urcus din traseul de cross. Ma uit la ceas din nou si stiu ca voi iesi mai slab decat anul trecut. Totusi nu vreau sa scot peste doua ore asa ca imi propun sa rup pe coborare incaltarile.
Imi pun Hora lui Phoenix in casti si incepe coborarea de om fugarit de toti cainii pamantului. Imi vine sa strig ca la schi, partieeeee !!! Cu un ochi pe colegii din fata si cu unul pe ceas, mai reusesc sa salvez din "onoare" pe aceasta ultima coborare si ajung la asfalt unde in fata mea nu mai e nimic de depasit. Trec linia de sosire cu timpul meu de 1:59:49 si cel oficial de 1:59:50 !!! . Ciudata coincidenta pentru ca eu imi pornisem cronometrul cu un minut inainte sa trec prin poarta startului si cu cateva secunde dupa ce am trecut de linia de finish. Ma asteptam la cel putin un minut in minus la timpul oficial. Cred ca s-a pornit cronometrul in momentul in care a ajuns numaratoarea la zero, nu cand trecea fiecare prin dreptul startului.
La sosire, dupa horcaiturile de rigoare, ma indrept la standul lui Vasi sa imi dea o tigara ca deh, doua ore imi chinuisem plamanii rau de tot. Stam putin la povesti si ma duc sa mai filmez cu Hero-ul participantii care vin. De fapt, o asteptam pe Roxana ce a venit la nici 10 minute dupa mine. Mai precis a terminat in 2:09:39. Extraordinar rezultat pentru o prima participare, zic eu.
Asa, la final, ce sa zic ? Pai am cu 6 minute mai mult decat anul trecut si mi-a fost cam rau toata cursa. Partea "luminoasa" o reprezinta lipsa durerilor de muschi, lipsa febrei musculare si imbunatatirea pulsului care nu s-a mai dus in 192. Ar mai fi viteza maxima pe coborare: 15,2 Km/h.

Toate datele conform Kalenji CW500SD:
- Distanta: 14,07 Km
- Viteza media 7 Km/h
- Viteza maxima: 15,2 Km/h
- Puls Mediu: 168
- Puls maxim: 185
- Consum caloric mediu: 547
- Consum caloric maxim: 1135
- Calorii: 1094
- Grasimi arse: 30,9 g
A propos de ceas, de cand l-am calibrat, are o precizie incredibila pentru un pedometru si il recomand fara ezitare, cu conditia sa il calibrati. Daca nu va trebuie trackul traseului, uitati de unul cu GPS, merita fiecare banut.
Cat despre pantofii de alergare Vaude Stone Rider Ultralight, arhinecunoscuti la noi, pot spune doar ca nu mai exista verbul a aluneca in vocabularul meu.
Organizarea a fost ireprosabila si organizatorii merita tot respectul nostru. Unde e pasiune, se vede si mai ales se simte !
Pana la Hercules, va spun sa iesiti afara !!!

Run with me:

ecomarathon2012 from raducdumitru on Vimeo.

Putinele poze facute de noi acolo le gasiti aici.

Finishurile lui Roxana, Emilia, Alin, Ovi si Mircea:


Filmari cu diversi finalisti:


Start EcoMarathon 2012 (de Bogdan Ciubotarascu - Bebe) si imagini de la sfarsitul festivitatii de premiere (Radu):