marți, 8 octombrie 2013

Asphalt tango la Maratonul Interantional Bucuresti Raiffeisen


Cum Maratonul Piatra Craiului Salomon ce inchide sezonul de alergare pentru mine, s-a amanat, mi-a venit o idee: cum ar fi sa incerc ceva nou, un semimaraton de asfalt, adica de plat.
Intamplator, organizatorii MPC s-au gandit la acelasi lucru, ne-au oferit 30% discount la inscrierea la Maratonul International Bucuresti - MIB. Dupa o scurta chibzuiala si studiere a traseului lipsit de orice diferenta de nivel, m-am hotarat pentru proba de semimaraton. Urma sa fie totusi prima mea proba de plat autentic si nu stiam ce ma asteapta.
Vineri ma aflam in cortul instalat in fata Casei Poporului stand la coada formata in fata masutelor cu inscrieri. Peste tot standuri cu produse din domeniu: Isostar, CompresSport, Runningshop, etc. Mi-a placut asta. Uite ca si la noi in "sat" se intampla ceva viu din cand in cand.
Imi vine randul si spun ca vin de la MPC si doresc discountul de 30%. Cateva telefoane intre organizatori si totul se rezolva. Eram doar 3 picati din Crai in Bucuresti, din intamplare. Cu siguranta au venit si mai multi inscrisi la MPC dupa noi.
Imi iau pachetul de concurs si ma instalez la standul Isostar sa imi refac stocul de izotonic. Apoi ma mai invart prin preajma ca sa imi acomodez privirea cu monstrii de beton printre care urma sa alerg. O sa fie "usor" diferit. In loc de Fantana lui Botorog, o sa am Fantana de la Unirii, in loc de "La Table" o sa am Piata Muncii, si tot asa. Macar sunt doar 21 de kilometri.
Beneficiind de eveniment, ma joc cu camera GoPro Hero 3 Black Edition a lui Adila de la Focul Viu pe care o lipesc de GoPro Hero-ul meu (primul model HD) ca sa fac si o comparatie de imagini.
Sambata gandul imi zboara spre Piatra Craiului...cam acum ar fi trebuit sa trec creasta in Saua Funduri... . In realitate constat ca avem o mica panta si la Bucuresti: urcam pe Calea Victoriei dinspre Cheiul Dambovitei.
Insotit din nou de cele doua camere GoPro, mai dau o raita cu Roxana pe la cartierul general al MIB-ului.
Imi mai iau doua fiole cu nou aparutele activatoare Isostar si o cutie cu geluri sarate - ceva nou pentru mine.
Inainte de marea zi, mai arunc o geana pe harta traseului si adorm impacat cu decizia luata de a participa. In principiu, tot echipamentul se aseamana, exceptand incaltarile. Cum nu am incaltari de plat, mi-am pregatit pantofii de trail mai vechi, ce ii folosesc ca back-up. Partea buna este ca au totusi un amortizor la calcai.
Adorm citind revista Alerg primita in pachet.
Duminica dimineata pierd vremea mai mult decat imi planificasem astfel incat ies pe usa cu Roxana ca rachetele de frica sa nu intarziem. Facem 11 minute pana la fantana de la Unirii unde ma linstesc vazand alti participanti indreptandu-se agale spre start. Ajuns in locatie, nu pot sa nu remarc miile de oameni veniti sa faca miscare. Nu sute, mii !!! Este ceva grozav, Bucurestiul traieste azi, respira. Centrul e blocat pentru noi. Pentru o zi, Bucurestiul conteaza. Cu 2000 de participanti doar la proba de semimaraton, e clar ca participam la ceva mare, important si greu de organizat.
Dupa ce imi revin din uimire, caut sectorul din care voi lua startul, adica la coada coridorului de la start. Aici ma despart de Roxana si ma pierd in multimea de tricouri galbene Adidas, tricoul oficial al MIB. Ironia sortii, nimeresc langa un coleg imbracat cu tricoul MPC din 2011 pe el. Incep sa imi zboare gandurile la cum ma vor durea genunchii pe la kilometrul 10 de la socurile transmise de asfalt... La 9:03 aud start. Un elicopter survoleaza ca sa filmeze puhoiul. Asta nu e maraton, e batalia de la Marathon! E impresionant de-a dreptul. Suntem 6000 ! Poate ca nu e clar, SASE MII ! Cum pot pleca atati oameni deodata ? Pai simplu, nu pot !

Startul Maratonului International Bucuresti:
Intai a plecat stafeta si scaunele cu rotile, la 8:50. Apoi pleaca maratonul, semimaratonul si cursa populara sub forma de mers. Nu stiu cum au plecat cei din fata, insa stiu ca noi am mers cam 3 minute pana am inceput sa alergam cat de cat. Si asta foarte greu caci nu aveai loc. Atentie maxima pe unde calci si tine drumul drept, sa nu jenezi vreun coleg.
Rulam pe b-dul Libertatii intai spre rondul Cosbuc in masa compacta, e un fluviu. Facem 180* si alergam inapoi spre locul startului. In Piata Constitutiei viram la dreapta pe b-dul Victoria Socialismului (Unirii zis acum) si de aici tot inainte razesii mei, pana la Piata Alba Iulia.
Pana la fantana de la Unirii s-a mers in grup compact, spatiul de doua benzi fiind insuficient pentru rasfirare. Cand am traversat B-dul Dimitrie Cantemir, a inceput adevarata alergare. Fiecare a putut baga atat cat poate, spatiul fiind mult mai generos. Constant cu 9,1 Km/h intru in monotonia orasului. Ma gandesc sa numar benzile de pe asfalt sa treaca timpul. "Till my bones collapse" imi rasuna in cap. Trebuie sa o tin asa doua ore.
Ajung in Piata Alba Iulia si fac giratoriul intrand pe B-dul Decebal. Haida ca acusi ajungem la Piata Muncii. Heart rate mare de la insuficienta plamanilor ticsiti cu Viceroy, in schimb nici o durere, viteza 9,5 km/h. "I can transform ya" vine din Ipod prin castile Adidas Sennheiser. Ajung si la Muncii, aici opresc cateva secunde sa dau un pahar de apa pe gat si sa bag primul gel. Nimeresc sodium energy si ma ia prin surprindere. Asta vroiam sa il iau la final. Dau din mers cu izotonic si urmez linia de tramvai de pe b-dul Basarabia spre b-dul Chisinau. Din fata apar primii sase maratonisti kenyeni. Ii aplaudam. Cred ca au 20 la ora. Asa o tin 40 de kilometri...Eu, multumit de 10,5 km/h cat am acum, virez 180* inapoi pe Basarabia. Facem dreapta spre Arena Nationala. Ma ia vezica. "Uite bude pe margine", ma opresc.
Filmul din timpul semimaratonului:
Reintru in traseul ce da roata arenei. Accelerez la 11km/h sa recuperez secundele state. Reintru in Basarabia si mentin 11km/h. Parca am innebunit..."Joaca bade din picioare". Clara e pe margine si incurajeaza oamenii. Ne salutam scurt. Trec de Muncii si intru din nou pe b-dul Decebal. Alerg bine, chiar foarte bine. Nu ma doare nimic si mi se instaleaza o grimasa de bucurie. Ma opresc in punctul de alimentare de aici sa iau o bucata de banana si un pahar de Isostar. Bag si gelul de zmeura de la centura. Florentina ma recunoaste dupa tuse.
Plecam impreuna din punctul de alimentare insa eu sunt pornit sa termin repede chinul si o iau usor inainte. O data pulsul coborat, revine greu la 170. Trec pufaind de intersectia cu Traian si ma gandesc la o gluma "cum ar fi sa ma duc acasa acum...". Pe dreapta Bogdan Petrescu face fotografii. Il salut din mers si continui ritmul spre Unirii. Trec de intersectia cu Cantemir si incep sa depasesc. Ajung in zona startului si stiu ca mai am bucla spre Victoriei. O vad pe Roxana si ii fac cu mana. Fac dreapta pe b-dul Libertatii spre Dambovita si apoi iar dreapta pe Natiunile Unite. Incepe prima tentativa de crampa in gamba dreapta. Simt cum pulseaza muschiul caruia jambiera ExoCalf i se opune. "Nu incepe acum !" ii poruncesc gambei. Trece pentru moment si intru in linia dreapta spre Piata Unirii. Virez stanga la 180* pe Splaiul Independentei si incepe din nou gamba acompaniata acum de ligamentul genunchiului stang. Asa, deodata. Bag ultimul gel pe care il mai aveam. Strang din dinti si reduc viteza fara sa ma opresc totusi din alergare. Ajung la punctul de alimentare dinainte de Calea Victoriei si trec de el fara sa ma opresc. Urc Calea Victoriei sontac pana imi gasesc o noua forma de calcatura ca sa imi menajez in primul rand genunchiul stang. Stiu ca daca se ascute durerea, s-a terminat cu alergatul. Gamba mai poate rabda, e doar un muschi. Ajung in dreptul strazii Matei Millo unde fac 180* inapoi de unde am venit. Pe coborarea de pe Victoriei ma mai lasa crampa din gamba si ma simt mai bine. Fac dreapta si reintru pe Natiunile Unite. Incep sa numar kilometri caci durerea se amplifica. Ajung la Izvor cu dureri destul de mari in genunchi. Practic resimt fiecare aterizare a talpii cu picorul stang. "Hai ca mai e nitel pana la Eroilor"...
La Eroilor incepe lupta intre a ma opri si a continua sa alerg. Ma opresc doua secunde ca sa imi masez gamba dreapta si constat ca aproape mi s-au blocat muschii dupa ce am facut asta. Reusesc sa alerg cu 8,1 km/h ultimii doi kilometri. Nu stiu cum. In dreptul Parcului Izvor realizez ca mai am sub un kilometru si incerc sa grabesc pasul. Reactia genunchiul vine imediat si ma potolesc. Trec linia de sosire in 2h13 min. Predau chip-ul si primesc medalia de finisher. Mare, grea, muncita. Simt ca nu mai pot merge nici macar un pas dupa ce m-am oprit. Si totusi, ma deplasez sa ma intalnesc cu Roxana.

Traseul in format Google Earth e aici.

A fost, a trecut si a durut... , Dupa fiecare astfel de experienta trag concluzi si invat ceva. In primul rand imi voi lua pantofi de alergare pentru asfalt, clar. In al doilea rand, trebuie antrenament zdravan ca sa sustin ritmul asta 41 de kilometri. De partea cealalta, m-am surprins placut prin faptul ca am alergat integral 21 de kilometri. Am avut doar 3 orpiri de maxim 60 secunde in total. Sunt multe lucruri care au condus la asta. Sunt inclusiv turele de la in Tineretului pe care le faceam in joaca. Efortul e diferit fata de un trail running, total. Inclusiv muschii care ma dor acum sunt cu totul altii decat atunci cand faceam febra musculara dupa un maraton montan. Cel mai aiurea ramane faptul ca iti soliciti articulatiile genunchilor enorm si nu cred ca e tocmai ok. Noroc cu tehnologia actuala care ne-a pus la dispozitie pantofi extrem de moi care atenueaza din socuri. Ma intreb insa cum era pe vremuri cand se alerga in adidasi normali sau in "tenisi"...
Daca aceasta manifestare de mare calibru nu ar fi a doua zi dupa MPC, as spune ca e musai sa o introduc in calendar, insa recuperarea dupa un MPC are intaietate.
Pentru o zi Bucurestiul mi-a placut, pentru o zi in Bucuresti a fost liniste in centru. Imi doresc mai multe zile ca acestea in orasul meu natal. Avem nevoie de asa ceva ca sa mai zambim, sa radem, sa nu mai mergem incruntati pe strada si sa nu mai auzim numai de stiri "sportive" cu masini de lux si concedii "de vis" ale marilor nostri fotbalisti. A propos, la rubrica Sport de la ProTV de duminica seara nu a existat nimic despre ce s-a intamplat la MIB. Poate ca e totusi mai bine, caci maratonul nu e doar un sport, e o stare de spirit.


luni, 7 octombrie 2013

GoPro Hero 1 versus GoPro Hero 3 Black Edition


Chiar daca a fost scoasa pe piata deja camera GoPro Hero 3+ Black Edition, testul e interesant avand in vedere scaderea drastica a preturilor la Hero3 Black Edition fara "+".
Cel mai important test e cel la lumina artificiala, unde Hero 1 s-a dovedit a fi o gluma:
Ambele camere puse pe rezolutia 720 (1280 x 720), randate la 25 cadre/secunda. Pentru ca sa nu dezavantajez cu ceva camera mai veche, nu m-am atins de setarea RAW de la Hero 3: Urmatoarele doua teste sunt la lumina naturala, pe zi, atat pe cer acoperit cat si intr-o zi insorita.
Intai, avem aceeasi rezolutie, 720 p la 25 cadre pe secunda:
De remarcat latitudinea mai mare de expunere a senzorului de pe GoPro Hero 3 BE care reda detalii acolo unde Hero 1 inceteaza sa mai distinga ceva. Pe de alta parte, Hero 3 are o nuanta mai calda, nu neaparat naturala.
Aici am pus camerele pe 960 (1280 x 960), rezultand o imagine 4:3: Avantajul filmarii la astfel de rezolutii ar fi ca putem sa ne alegem in postproductie pentru cadrul standard de 16:9 ce parte a cadrului vrem sa folosim, adica ori partea de sus, ori cea de jos. Pentru cazul de fata, 960p, putem recadra linistiti pentru un film de 720p fara sa pierdem nimic din calitate. Pentru o productie full HD de 1080p, doar Hero3 ne ofera un format 4:3 la rezolutia de 1440 (1920 x 1440) din care putem taia linistiti ce ne intereseaza pentru un film la rezolutia standard actuala de 1920 x 1080 pixeli.
Pe langa avantajul clar al lui Heros BE in special in scenele low light, la ea beneficiem si de alte rezolutii precum si de filmarea la 24 sau 48 de cadre pe secunda, standardul cinematografic actual.
Interesant este insa avansul intre cele doua generatii aflate la 3 ani distanta. Ce vom avea peste 3 ani, vom vedea.

Sony DSC-TX 20 versus GoPro Hero 3 Black Edition low light test


Am pus la treaba GoPro-ul 3 Black Edition in fata rodatei camere Sony DSC-TX20 ce are performante deosebite pentru clasa sa la lumina scazuta.
Cum unghiurile de poza a celor doua camere sunt total diferite (Sony are 25 mm-echivalenta la cadrul 35mm -adica 85 de grade, in timp ce Hero-ul are 170 de grade) am setat GoPro-ul cateodata pe narrow, unghi ce se apropie mult de unghiul de camp al Sony-ului. Ce nu mi-a placut deloc a fost faptul ca pe narrow, GoPro interpoleaza, adica taie din cadru si mareste apoi la rezolutia ceruta. Lucru firesc pentru ca nu are nici un transfocator, obiectivul fiind fix. Rezulta insa o imagine cu mult zgomot si cu pixeli mariti. GoPro-urile nu trebuie folosite decat pe wide, pentru asta au fost concepute.
Fara setarea High Iso pe filmare, Sony-ul are probleme sa se tina dupa GoPro Hero3 BE. In momentul in care apelam la High Iso, sensibilitatea creste pana la ISO 2000 si putem distinge mai multe detalii in special in umbre. Bineinteles ca va creste si zgomotul imaginii insa ramane la un nivel decent.
Cu toate astea, Hero 3 BE, se dovedeste o camera exceptionala pentru dimensiunea pe care o are si ne putem face o idee despre cum va arata imaginea noii camere Hero3+ in lumina slaba.
Sony DSC-TX20 ramane in continuare o unealta fabuloasa pentru filmarile in subteran la jumatate din pretul unui Hero3 BE. Asta daca o mai gasiti pe stoc, caci anul acesta avem TX30.