miercuri, 3 iunie 2015

Maraton Apuseni 2015 - din nou hoinar prin trecut




E aici, e acum. A fost si va fi din nou. Maratonul Apuseni. Baisoara, Zapodie, Sesu Cald, Scarita Belioara, Stiolne...fara maraton, ar fi fost locuri necunoscute pentru multi dintre noi. Locuri calde, pitoresti, ape limpezi, cer albastru.
Stati sa ma trezsc din meditatie...am gandul inca ramas acolo, pe traseu. Efortul s-a dus si nu mai simt nici o durere. Ma doare doar ca s-a terminat, ca mai trebuie sa astept un an. Ma doare ca e departe lumea de acolo si nu ma pot trezi in fiecare dimineata cu fata la Stiolne.
A propos de traseu: 44 de kilometri cu 2580 metri denivelare pozitiva au propulsat aceasta cursa direct in topul maratoanelor montane de la noi.
Am alergat, ca in multe alte cazuri, cu camera GoPro dupa mine:


Am pornit cu Roxana si Florentina spre aerul Baisorii la ora 14:00 vineri. Drumul lung de 500 Km a trecut repede si placut intr-o astfel de companie. La ora 22:00 ne ridicam pachetele de concurs. Ajunsi in camera Pensiunii Nicoleta, rasfoim "pachetelul". Dupa un pachet de concurs ca cel din 2014, cel de anul acesta a parut mai sarac. Comparativ cu cel al aceluiasi eveniment din 2014, repet. Altfel, a fost in ton cu "moda": numarul de concurs cu chip-ul aplicat pe partea din spate, un gel Nutrend, un tricou tehnic Salewa (foarte tare), o manseta Columbia cu tehnologia omni-freeze zero , un buff autentic personalizat si extrem de dragut (parca la fiecare editie e mai reusit design-ul), flyere cu discout-uri la diverse magazine de echipament. O sa va intrebati probabil care a fost "lipsa"...pai anul trecut s-au dat jambiere de compresie CompresSport ! Din nou, jos palaria pentru pachetul din 2014. Ramane referinta. A mai lipsit si o harta mai mare, ceva A4, a intregului traseu. O consider extrem de utila de studiat inainte de odihna dinaintea startului. Iti ramane in cap.
Inainte sa ne bagam in pat, am facut repede paste ca sa si mancam ceva, apoi la 23:00 incercam sa adormim.
Dimineata, ma trezesc la 6:00 ca sa ma intorc pe cealalta parte in loc sa ma dau jos si sa mananc, asa cum planuisem. Reusesc sa ma desprind din pat la 6:30 si cobor in sala de meze pentru paste si banane. Ma reintorc in camera unde nu mai adorm deloc, dar stau intins incecand sa vizualizez traseul. La 8:30 pornim spre start.
Deja de anul trecut, starturile la probele de maraton si semimaraton sunt decalate, un lucru genial.
Trebuie sa fi acolo sa intelegi o astfel de atmosfera inaintea unui start. Totul e viu si emana optimism, energie.
Plecam la ora 9:03 in coloana specifica unui start in masa. Imi tin castile inchise ca sa imi aud suflul. Prima panta trece parca mai repede si ma uit spre cerul perfect albastru. "Va fi cald si anul acesta" imi zic.
Traseul usor modificat, trece acum pe sub telefericul Buscat. La o ora de la start sunt in primul punct de alimentare. Spre deosebire de celelalte concursuri, acum mi-am propus sa ma opresc in toate punctele de alimentare. Vine coborarea pana in Crucea Crencii si imi temperez picioarele. Mai am inca 40 de kilometri si nu trebuie sa ma obosesc degeaba. Coborarea asta este foarte faina si...domoala. Mergi printre jnepeni pitici iar in fata se va plaiurile. Iti vine sa iti deschizi "flapsurile" si sa zbori. E fantastic.

Apoi, intri intr-o padure unde te mai racoresti un pic pentru ca apoi sa iesi intr-o depresiune. Cotim drepata si vine un scurt urcus pe langa o casuta parasita inainte de punctul de alimentare unde se despart traseele de semimaraton si maraton, Bocsesti. Ma opresc si aici, imi reumplu o sticluta cu apa si ma hidratez cu felii de mere. De aici, maratonul merge pe un forestier ce se transforma in drumeag ce te scote in Sagagea. Se alearga toata portiunea fara probleme, doar ca soarele incepe sa bata cu incredere. In Sagagea, localnicii au inceput sa se obisnuiasca cu noi an de an, iar acum ne bateau "high five". Trec de bisericuta si patru copii stau pe traseu pentru "gimme five". Un feeling greu de descris. Mai urc un pic si ajung in punctul de alimentare din Sagagea unde descopar cel mai gustos si revigorant izotonic: rosu precum vinul, cu gust dulce amarui. Probabil era de la Nutrend, firma ce a fost si printre partenerii maratonului. Atat de bun era ca mi-a venit sa golesc mai multe pahare. M-am rezumat in a lua cu mine in cele doua sticlute de la centura 400 ml si am baut doua paharele in punctul de alimentare. Aici am folosit si fiola de magneziu ce o aveam cu mine caci urmeaza o urcare ce nu o poti uita: Dealul Rafailestilor. Traseul e similar cu cel de anul trecut si a trecut parca mai repede insa resimti fiecare pas.

Din culmea dealului urmezi o curba de nivel ascendenta ce te conduce spre punctul de alimentare numit "La rascruce", ce se afla aproximativ la jumatatea traseului, mai precis la 21,1 Km de la start. Aici din nou dau de izotonicul minune de culoarea vinului rosu. Este demential. Iau cateva bucati de mere si pornesc infulecand spre noua coborare a traseului din acest an, pe care o stiam de laurcarile din editiile trecute. Diferenta a constat ca nu se mai coboara direct in Valea Belioarei, ci se urca in Dealul Bilii pentru a da o "tura" de orizont rezervatiei Scarita-Belioara. Practic cam aici s-a lungit traseul. Ajuns in Valea Belioarei, urc inca cateva sute de metri pe ulita pana la punctul de alimentare ce precede cea mai tare urcare din tot traseul. Aici incepe adevarata lupta cu tine si cu tendinta de a te intinde linistit la umbra unui copac. Dupa ce iesi in Poianu Cornu Pietrii, urmeaza o catararea dura. Comparabila cu urcarea de la MPC, spre Diana, poate chiar mai grea. Asta e cheia intregului maraton Apuseni si o referinta si pentru celelalte. O data terminata aceasta urcare ori termini, ori esti terminat. In cazul meu a fost o combinatie intre cele doua. Ma dureau calcaiele foarte tare de la impins la deal si nu mai puteam alerga. In punctul de alimentare am cautat in zadar izotonicul minune, aveau numai galben. Bun si ala dar nu se compara cu cel rosu. Strang din dinti, ignor durerea din calcaie si alerg pana la intersectia Stiolne. Aici incep sa ma bazez mai mult pe mers caci nu mai pot trage. Traseul il cunosteam perfect de la editiile anterioare si stiam ca nu se pune problema sa nu termin, doar ca nu ma mai interesa decat sa raman intr-o forma de deplasare decenta atunci cand voi termina. Zapodie - Valea Vadului - forestierul de final au trecut intr-o ora jumatae, greu si incet. Dar au trecut. Am trecut prin poarta sosirii fara un sentiment anume, poate doar acela ca s-au mai terminat niste clipe exceptionale.

Efortul deja nu mai conta, este trecut. Prezentul este acum cand scriu cum a fost si cand retraiesc fiecare durere si bucurie de pe acest traseu. Maratonul Apuseni a devenit si confirmat an de an ca este un model, un reper si o inspiratie. Pe acest traseu am terminat primul meu maraton montan in 2012. Intre timp s-au schimbat multe, atat la traseu cat si la propria-mi conditie fizica.
Seara, la festivitatea de premiere ne-am reintalnit cu lumea cunoscuta si am stat sa savuram tot, pana la final.
Duminica, profitand de faptul ca luni abia ne intorceam intre betonul noastru minunat, am diversificat cat mai mult locurile de plimbare. Am mers intai pe traseul maratonului, la Bocsesti, unde doar am stat pe iarba clatindu-ne ochii cu plaiurile Baisorii. Apoi, am mers sa vada si Florentina Manastirea din Posaga pentru ca apoi sa mergem in Salina de la Turda, reamenajata total.
Luni ne-am intors nu inainte de a face o escala de cafea intai in satul Rametea de la poalele Trascaului, pentru ca pranzul sa il luam in cealalta capitala unde fara indoiala voi alerga anul viitor, Alba Iulia, o bijuterie.
Fotografiile noastre sunt aici.
http://www.sports-tracker.com/workout/raducdumitru/556c8e64e4b0030f8d82f522