Cautam prin discurile cu date de la inceputul anilor 2000 caci imi trebuiesc imagini de arhiva pentru lucrarea ce doresc sa o scriu despre...las' ca vedeti voi.
In fine, pe unul dintre cd-uri tronau niste amintiri fabuloase: pagina de internet CARST dezvoltata de mine inainte de orice alt website cu stiri speologice din .ro, adica in 2000.
Si dau si peste cum eram atunci, cum erau vremurile, offf....pai trebuie povestita macar fila asta.
Fotografiile sunt scan-uri de pe filmul lui Vica, pe care nu il mai gaseste ca sa il trimit la o scanare adevarata. In 2001 aveam un scaner varza, Genius cu adaptor de transparenta. Am fost foarte incantat ca imi voi putea scana singur diapozitivele si negativele si de aceea l-am achizitionat, insa s-a dovedit o mizerie. Astfel ca asta e tot ce mai am, pozele scanate de maretul scaner Genius model 2000.
Pai era iarna lui 2002 si aveam prieteni la Focul Viu, nu colegi de club, prieteni. Ma rog, aveam si colegi, ca nu aveam cum sa fiu prieten cu toti si nici toti cu mine. Nu mai zic ca vremurile erau altele, asta clar. Nu tu mobil sa fi "preocupat" tot timpul, nu tu facebook sa postezi fiecare basina, iar internetul acasa era inca un lux chiar si prin dial-up la viteza de 56K. Eu tocmai trecusem la 56K de la PCNET (cine mai ii tine minte) de la cei 33,6K furnizati de FXNET (iarasi, cati ii mai stiu). Intalnirile le fixai pe telefonul fix. Mai tineti minte cum era ? :
- Buna seara, as dori sa vorbesc cu X sau "mi-l dati si mie la telefon pe Y". Si dupa ce stabileai intalnirea, asa ramanea. Putea sa fie si peste cateva zile, tot asa ramanea.
Dar sa ma reintorc la ideea de atunci: Revelion intr-o pestera, pe bune, nu doar la 12 noaptea. Adica stat acolo complet cateva zile cu tot tacamul. Iar cavitatea pe care am ales-o a fost Cioclovina Uscata din Muntii Sureanu. Avea o sala perfecta pentru bivuac, "dotata" cu masa - reprezentata de o platbanda imensa asezata pe cateva pietre. Pestera era in grija Clubului Proteus Hunedoara, cei ce au periat ani de zile tot ce insemna gol subteran natural in zona. Exista si o "camara" in sala bivuacului, o mica nisa in care baietii isi depozitau conserve sau mici piese de echipament caci se reintorceau des pentru explorari si ridicari topografice.
Cu "Proteusii" ma intelegeam brici, ca si in zilele de azi. Deschisi, seriosi si printre primii care nu s-au mai multumit cu vizite in pesteri ridicate la rang de explorari si au pus mana si au publicat sistematizari de bazine carstice. Printre ele, evident, si bazinul Ciclovina. Adica munca speologica tata, nu frectie. L-am sunat pe Tibisor cu care facusem deja o tura acolo in februarie, sa il intreb unde fac ei Revelionul, ca sa nu cumva sa fie "ocupat" locul. Mi-a spus ca peste deal, la Pestera Tecuri unde aveau un canton la dispozitie.
- Va suparati daca ne bagam in bivuacul vostru trei-patru nopti ?
- Nici vorba ! Vezi ca mai aveti niste conserve in "camara". Sau veniti la noi, bagam Tecuri si Avenul Rachiteaua.
- Nu mah, distractie maxima sa aveti si va pup !
- Si noi pe voi, sa va simtiti bine !
Cum langa Cioclovina Uscata se afla si sistemul Ponorici - Cioclovina cu Apa, tura de An Nou se intrevedea a fi de vis.
Am plecat pe 29 decembrie seara cu un tren accelerat care sa ne debarce in gara Subcetate. Cred ca erau -20 grade cand am ajuns in gara, fara sa exagerez. Crapau pietrele si pe jos era sticla. Afara bezna, caci era 4 dimineata. Si aveam de asteptat un personal nenorocit care sa ne duca cateva statii inapoi un pic, in satul Ponor. Ies in sosea sa fac cica autostopul in speranta ca vreun inconstient de sofer ar fi iesit pe stratul de gheata lucie la ora aia si in frigul ala. Evident, nimic.
Efectiv ne-am ghemuit unul in altul in gara, afara. Cred ca pret de trei ore am facut cu schimbul la tremurat. Noroc ca eram dotati totusi de iarna. Si iaca ca apare si maretul tren. A propos, credeti ca era o mare diferenta de temperatura intre afara si inauntru ? Va spun eu: nu.
Ne urcam in tren pentru doar 40 de minute. Ne dam jos in halta Ponor. De aici, trebuie parcursa distanta pana in satul efectiv, caci halta e pe camp. Din satul Ponor mai avem de bagat cativa kilometri pana in Ohaba Ponor unde troneaza impresionantul portal al Pesterii Sura Mare. Sticla de pe jos ne culca cu randul. Nu aveai unde pune piciorul sa nu fie gheata. Radeam si din fericire, Vica a facut si poze, sa mai pot rade si acum.
Din Ohaba Ponor, trebuia urmat drumul peste deal, prin satul Federi si peste polia Ponorici, pentru a cobora apoi in depresiunea satului Cioclovina.
Doar ca nu am luat in calcul bagajele, adica greutatea lor si faptul ca se insera de la ora 16:00. Astfel ca planul nostru de a deplasa tot calabalacul in doar cateva ore de lumina, s-a incheiat brusc cu optinea bivuacului intr-un grajd de la iesirea din satul Federi.
Era fan pe jos si o data scosi sacii de dormit, locul a devenit chiar confortabil. Le-am zis baietilor sa mearga la om acasa sa ii spuna sa nu se sperie cand va zari lumina de frontala in grajd. Saracii oameni, s-au cam ingrozit ca dormim afara in frig. A trebuit sa ii lamurim ca suntem ok cu hainele si sacii ce ii aveam. Ba chiar a venit capul familiei sa se asigure ca asa este si ca nu murim inghetati. Nu ne-a lasat insa pana cand nu au stat fetele cateva ore la caldura inainte de culcare. Le-au dat ceai si lapte adevarat, cald. Foarte primitori....
De dormit, am dormit dusi iar dimineata m-am trezit in hohotele lui Vica care descoperise o coasa in curtea din fata grajdului. Cum avea si o pelerina de ploaia gen pardesiu, si-a tras si gluga pe cap si mergea cu coasa primprejur. "Am venit". Din pacate poza aia nu e si tin minte clar ca eu am tinut sa-i fac poza. Poate s-o fi suprapus precum cea de mai jos, caci la "minunea tehnicii" Smena, puteai declansa obturatorul fara ca armarea sa implice deplasarea filmului la urmatorul cadru...
Nebunia a continuat cand Alex a realizat ca e cam scund grajdul. Iesind si eu afara sa imi dau cu parerea, realizam ca de fapt am dormit fix in cocina porcilor. Fetele erau "incantate" de idee. Nah ca v-am scos in oras de Revelion !
Nu acolo sus am dormit, ci jos unde eram noi. Se intra in patru labe.
Am facut la primus (Thermogas, grecesc) ceai si cafea si am pornit mai departe spre tinta finala, Pestera Cioclovina Uscata. Cum timp aveam berechet, ne opream des sa mai admiram peisajul.
Am ajuns inainte de pranz in fata tunelului antropic de la intrarea in pestera. Ne-am oprit sa demontam capacele la ruscaci caci nu poti inainta prin galeria de mina cu intaltime mare la rucsac.
Am scos si castile sa avem lumina si am pornit spre locul ce urma sa ne serveasca cel mai memorabil Revelion de care am avut vreodata parte. Pun pariu ca nici unul nu o sa il uite, ever.
Dupa ce am trecut de tunelul antropic, cavitatea naturala e generoasa si nu mai aveam problema cu mersul usor aplecat pentru a nu da cu capul sau rucsacul in tavan.
Ajunsi in sala bivuacului, despachetam in liniste rucsacii si ordonam lucrurile pe "caprarii": echipamentul catre traseul principal, mancarea perisabila sub "masa" iar conservele in "camara". Carbidul (flacara acetilenica era baza) tot in magazie si punem si o punga mare de slam (reziduu rezultat in urma dizolvarii carbidului de catre apa) gata pregatita pentru preluarea gunoaielor. Apoi, ne aliniem izoprenele unul langa altul si sacii de dormit.
Manca bine, gatim si supa apoi ne bagam "un pic" in "pat". Dupa cateva ore bune ce au parut doar cateva minute, il auzim pe Vica:
- Alex, ceasul tau tot 23:57 arata ?
- Cat mah ?!? Stai asa !
- Ce-aveti mah, n-are cum, replica Iulia.
- Bai si al meu e "stricat", e Revelionul mah !
- Aoleuuuu, unde e sampania ?
- Vezi in camara !
- Daca imi dai si frontala.
- Pai n-ai dormit cu ea in sac sa o ai la indemana ?
- Bai, mai e un minut !!!
Sar din sac si ma duc cu casca la "camara". Iau sampania si ma reped la Alex sa o desfaca el caci sunt chiaun si nu vreau sa o vars.
- Multi ani traiasca, multi ani traiasca....incepe Vica. Anca, Andreea si Iulia fac backing vocals.
- Gata mah, am mai prins un an ! In pesteri sa ne umblam tot anul, le urez.
- Asa sa fie !
- Numai sa nu dormim tot anul...
Ne pupam, ne imbratisam si cerem fetelor frumos sa intinda masa festiva. Comenteaza ceva despre chiauneala dar se urnesc. Noi mergem sa facem lampile cu carbid, sa avem lumina multa caci sala e destul de spatioasa iar frontalele de la acea vreme erau o gluma ca si lumina degajata. Nu apuc sa iau bine bidonul de carbid tip "de masline" - ce imita cele originale de 6L Curtec - ca imi sare inima: POOC.
- Multi ani traiasca !
- Mah ai innebunit....
POOOC.
- Ce mah, mai aveam doua petarde si vroiam sa va fac o surpriza se ratoieste Vica la mine.
- Daca mai ai ti le bag in cur, direct !
- Mai am una !
- Intoarce-te !
- Lasa mah, o dau afara.
Evident ca a terminat-o si pe aia tot atunci. Ne-am speriat ingrozitor oricum.
Dupa primul cd realizez ca consumul pe baterii e mult mai mare decat pe caseta. Partea trista e ca aveam doar doua casete, astfel ca am invatat perfect albumul Metallica '91 si Seputura Roots.
La activ se coboara relativ lejer daca nimeresti pasajul printre blocurile aflate in imediata vecinatate a Salli de bivuac. Este un put scurt ce trebuie echipat apoi ai un meandru unde trebuie sa faci un ramonaj expus. Ori echipezi cu coarda o mana curenta, ori il faci la liber daca te simti sigur pe prize. Apoi, ai un ultim put ce musai trebuie echipat cu coarda.
Dupa ce am dormit din nou cateva ore, am purces la drum nu inainte de un mic dejun frugal.
Ehee, aici s-a consumat poate cel mai tragi-comic episod ce mi-a fost dat sa vad in ture: La baza hornului ne-am refacut sursele de lumina principala, adica am schimbat carbidul la lampi. Operatiunea asta nu e cine stie ce stiinta insa trebuie avut grija sa aduni bucatile nearse de carbid din slamul ce il versi in punga. Adica, ar fi bine sa faci asta, dar nu obligatoriu. Carbidul il tineam in bidonul "de masline" de 6 litri, intr-o banana achizitionata cu un an in urma de la Foca, un speolog din Cluj care face banane. Era un model mai special, in sensul ca era mai mica decat una normala caci vroiam sa imi intre doar un bidon de 6l si inca unul de 3l, plat. Banana asta a facut istorie, cred ca Alex inca o mai are....
Dupa ce am schimbat toti carbidul, Alex s-a ales cu caratul bananei cu bidonul aferent in ea, in care se afla slamul. Ne-am intors inapoi spre activ in ordine inversa, astfel ca eu eram ultimul. Alex era undeva la mijloc, in spatele sau fiind Iulia, apoi Andreea si eu ultimul. Vica cu Anca erau in fata. Nu apuc bine sa ma asez pe o parte ca sa trec pragul, ca o bufnitura si un suflu de aer consistent ne lasa pe toti in bezna absoluta.
- Huh ?!
- Bah, ce dracu a fost asta !
Rand pe rand se pornesc lampile electrice pana sa porneasca acetilenele. Eu, ramas in pozitia complet incomoda cu o mana in podea si cu stanga pe o priza, o rog pe Andreea sa imi porneasca electrica. Se intoarce si vrand evident sa ma ajute, calca pe mana mea dreapta aflata pe podea si ma trage de umeri.
- Stai ca ma doare...
- Hai ca te scot acum, mai ai putin.
- Ma doare mana ca ma calci pe ea....
Cu lumina pornita observ fata Iuliei ce se afla in spatele lui Alex, alba ca varul, la propriu. Alex mai avea doar bretelele de la banana in spate, restul erau niste franjuri de PVC. Explodase bidonul in care pusese slamul inca ud si peste el, carbidul. Bidonul se umflase de la presiune si poc. Iulia primise o portie zdravana de slam direct pe fata iar Alex nu intelesese nimic. Dupa ce realizam ca totul e ok, ne pornim evident pe ras.
- Bah, era ca si noua banana aia mah !
- O cos, sa mor eu. Uite bucatile din ea sunt intacte, le adun.
- Si bidonul unde e ?
- Uite capacul intepenit in tavan. Bidonul e crapat "un pic"
- Un pic, huh ?
Pornim mai departe spre activ si echipez si putul cu coarda folosita la mana curenta pe naturale. Coboram toti si parcurgem scurtul segment aerat dintre sifoane.
Ne reintoarcem spre put pe care de data asta trebuie sa il urcam. Traseul raului te conduce la o mica cascada ce poate fi ocolita insa pentru fotografie, o poti aborda direct.
Reintorsi in bivuac, ne dezechipam si ne punem la masa. Realezez acum cata Cola am carat... de fapt cat am carat in general, caci nu ne lipsea nimic.
A doua zi din anul 2002, aveam ca scop parcurgerea sistemului Ponorici - Cioclovina cu Apa. Faptul ca intri printr-o cavitate si iesi prin alta urmand calea apei, reprezinta fara indoiala visul oricarui speolog. Iar pestera in sine si acum, in prezent, o parcurg de fiecare data cu emotie si placere. Nu e mare, poate nu e spectaculoasa precum altele mai celebre insa are partile ei trademark.
Dupa ce ne trezim, luam micul dejun inzestrat bine in calorii si ne strangem echipamentul in banane sau rucsaci caci nu toti aveau banane inca.
Iesirea la lumina zilei dupa cateva zeci de ore petrecute la lumina lampilor de carbid a reprezentat o alta bucurie. In afara frigului (in pestera temperatura fiind constanta -de 9*C- indiferent de ciclul vara-iarna de la exterior) albul imaculat ne-a izbit in profunzimea ochilor. A trebuit sa stam o vreme cu mainile la ochi pentru a permite ochilor sa se adapteze la invazia de lumina. Insa, cam intepeneam de frig, asa ca ne-am pus in miscare. Trebuia urcat inapoi de unde venisem, pana in polia Ponorici. Urmele noastre de cu doua zile inainte erau intacte si ne-au ajutat in scurtarea timpului de deplasare.
Am gasit usor intrarea in pestera Ponorici cu toate ca mai fusesem doar o data, datorita vegetatiei acoperite in totalitate de nea. Raman in continuare la parerea ca iarna imbraca natura in tot ce e mai frumos. Trebuie doar sa induri frigul si mersul greoi. Probabil ca daca ar fi fost simplu nu mi-ar mai fi placut asa de mult iarna. Nu sunt sigur.
La intrarea in portal o puzderie de turturi presarati cu "zahar pudra" ne asteptau. A trebuit sa ne croim drum prin marea de stalagmite temporare din gheata. Ajunsi in capul primului put, am inceput echiparea pe doua naturale si apoi am continuat pe spiturile existente, cred ca maxim doua erau atunci batute plus un piton. Nu aveam de gand sa recuperez coarda, caci exista probabilitatea sa vrem sa ne intoarcem pe unde am intrat si ne-am fi blocat singuri. Si, oricum a doua zi urma sa trecem tot pe aici si dezechipam. Deci, am ales echiparea fixa, nu de rapel.
La al doilea put, apa cadea linistita in marmita de la baza putului. Nu era mare insa era rece rau caci tocmai ce parasise traseul de la exterior unde avea pojghita de gheata. Dupa putul asta urmeaza o saritoare ce am abordat-o la liber. Si de aici, eram pe calea apei ce urma sa ne scoata prin portal Cioclovinei cu Apa langa sora ei mai mica in care sedeam, Cioclovina Uscata.
Ne-am bucurat de fiecare moment al traversarii. Ne-am udat foarte putin si am rezistat cu brio si fara ciorapi de neopren. Cei de lana sunt excelenti de asemenea.
Ajunsi la confluenta am facut un popas sa ne energizam cu ciocolata. Cred ca am facut si un ness cald, caci cam aveam obiceiul sa car primusul cu mine, ca si acum.
La iesire, chiuim si ne felicitam. Hai lasa vrajelile ca inghetam aici. Tot ce era ud se transforma intr-o platosa de gheata. Am ales drumul cel mai direct spre poiana de sus de unde ajungi la tunelul antropic al Pesterii Cioclovina Uscata. Pieptis, dar scurt. In zece minute eram "acasa", la intrarea ce degaja caldura.
Abia cand am ajuns in confortul bivuacului am inceput sa vorbim despre ce am vazut, cum a fost.
- Mersi pentru cea mai frumoasa tura, imi zice Vica.
- Mah cred ca si la mine a fost printre cele din top, cel putin ca si companie.
Ne schimbam in haine uscate si gatim lucruri calde. Ne bagam in saci si adormim pe rand, pe masura ce povestirile se sting.
Pe data de 3 ianuarie 2002, vraja va lua sfarsit. Vom merge acasa. Strangem tot si lasam in "camara" lucrurile utile ce au ramas in plus. Alex carase o gramada de conserve ca a crezut ca ne prinde celalalt an nou.
Am pliat cordelina "de rufe", corzile si am bagat echipamentul ud in pungi. Eu am renuntat la a mai tine in fata rucsacelul micsi am reusit sa il pun peste capacul celui mare, astfel ca atingeam lejer doi metri inaltime. Cu casa temporara in spinari, am plecat retur pe unde venisem...Federi...Ohaba Ponor..Ponor.
Prin nametii prin care doar noi mersesem deja de doua ori, am refacut pas cu pas cale intoarsa.
Insa, nu am plecat nicaieri, de fapt eram tot acolo, dar altfel, nu fizic.
Ce a fost e irepetabil in zilele noastre. Speologii ce au explorat si protejat pesterile nu mai au voie in cavitatile descoperite de ei fara aprobari. Deocamdata sunt doua hartii la numar. Au fost chiar trei: cereai si aviz salvaspeo. Acesta a ramas in vigoare in Parcul Apuseni. Urmeaza sa fim probabil si interogati de ce facem chestia asta. Ce vrem noi sa demonstram. Ei sunt statul, statul asta degeaba la birou. Invartitul functiilor si hartiilor. Vi se pare cunoscut ? E made in Romania.