luni, 8 aprilie 2013

Tirbusonul sperantelor din Pestera Polovragi


In tura de acum trei saptamani in Pestera Polovragi am incercat pentru a treia oara stramtoarea verticala pe care am numit-o "tirbusonul sperantelor" din sala gasita in 2011.
Am reusit sa introduc camera video montata pe un stativ cu capul in jos pentru a vedea ceea ce nu puteam vedea: golul pe care il simteam in dreptul picioarelor si prin care cazusera pietrele aruncate prima oara acolo. Dupa vizionarea imaginilor, nu prea am avut liniste si mi-am propus sa revin cat mai curand.

A fost sa fie we-ndul trecut impreuna cu Mihai H, Anamaria si Robert de la Focul Viu.
Este fara indoiala o stramtoare de exceptie si mi-am pregatit doua pedale speciale pentru ea, cate una pentru fiecare picior, pentru ca ajutorul din exterior este imposibil iar ca sa pot urca pe coarda nu pot indoi genunchii mai mult de cativa centimetri. Pedalele fixate in doua poingee-uri imita tehnica americana de progresie, denumita Jumar insa in acest caz nu aveam altceva pe mine - ham, lonje, etc.
"Instructiunile de folosire" a stramtorii suna cam asa: se intra in tubul vertical de cca 4m cu mainile in sus, trunchiul la verticala si se coboara incet in blocatoare pana cand talpile ating pragul de stanca pe care poti sta.
Spatiul devine o idee mai generos in ideea ca te poti intoarce 360* ca sa iti gasesti pozitia de "pipaire" cu picioarele a continuarii. Apoi, urmeaza contorsionarea: m-am asezat in genunchi, picioarele intrand in galerie. Fix in spate, deasupra fundului te preseaza o excrescenta a peretelui si nu poti intra astfel. Am blocat picioarele in galeria pe care nu o puteam zari, apoi am inceput sa imi rotesc trunchiul la 180* combinat cu ridicarea piciorului drept pentru a il trece peste cel stang. M-am ales cu o intindere in zona coastelor din partea stanga, nefiind incalzit in prealabil pentru rasucirea trunchiului. M-am ridicat, mi s-a calmat durerea si am incercat din nou. La a treia incercare am reusit sa stau in fund la baza tubului vertical de 2 m cu picioarele atarnand in put. Intre perete si bazin mai aveam cam 20 cm astfel ca cel mai probabil pot sa trec. Problema este insa cu iesirea, operatiunilor descrise mai sus efectuate in sens invers, adauganduli-se impingerea in pedale. I-am cerut Anei care inghetase deasupra mea tinandu-mi de urat, aparatul foto pentru ca nici din aceasta pozitie nu pot vedea nimic. Am bagat aparatul prin spatiul de 20 cm dintre truchi si perete si am facut pozele.
Acum, de ce tot acest efort ? In primul rand pentru ca piatra s-a rostogolit cam 3 secunde in 2011 cand am aruncat prima oara o piatra acolo. Apoi, datorita faptului ca dupa Sifonul nr.6 urca un horn care, conform suprapunerii cartarilor activ-galeria noua ar corespunde "tirbusonului". Iar daca nu este asa, atunci oare unde duce ? Din pacate prea curand nu vom afla, insa o sincronizare intre echipa activ - omul din tirbuson ar elimina o necunoscuta pentru ca ar trebui sa poata comunica intre ei.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bine ai venit. Ia o gura de OXiGEN !