breathe OXYGENE: June 2013

Si anul acesta m-am cufundat in spasmele trecutului dat uitarii din Muntii Apuseni... Implicat mai putin fizic decat anul trecut cand am participat la cursa lunga, anul acesta am trait in schimb mai mult emotional locurile prin care mi-au purtat pasii organizatorii Maratonului Apuseni MSG Systems.
Evenimentul in sine a fost doar un pretext, locurile prin care am trecut punandu-si amprenta adanc:

Partea I: Hoinareala
Am pornit sambata impreuna cu Anamaria si Andreea spre Muntele Baisorii obosit dar bine dispus de ceea ce ma astepta: o atmosfera extrem de calda si destinsa, peisaje domoale, liniste si spectacol natural.
Dupa ce am luat masa in Sighisoara, eu am cazut in lumea viselor fiind rupt de oboseala, nedormind toata noaptea. M-a trezit Anamaria ce se invartea cu masina intr-un giratoriu pana cand aveam sa imi exprim parerea vizavi de directia pe care o vom apuca. Bineinteles ca am luat-o aiurea nimerind pe un drum de macadam. In cele din urma intram in Buru si ne continuam drumul via Baisoara spre base camp-ul manifestarii.
Ajunsi in Statiunea Muntele Baisorii ne-am cazat la Hotelul Alpin la care am avut bafta sa mai gasim o camera. Am pornit apoi spre pensiunea Skiland, tabara de baza a maratonului, sa ne ridicam pachetele de concurs si sa finalizam inscrierile.
Pachetul nu a scazut cu nimic fata de cel de anul trecut, asa cum am observat ca s-a intamplat la celelalte evenimente de acest tip. Un buff in acelasi ton negru-portocaliu, usor modificat fata de cel de anul trecut, tricoul tehnic alb-negru si el usor modificat ca si design, un gel si un praf isotonic de la Nutrend si o foita de minerale.
Singurul stand deschis cu produse caracteristice era CompresSport, Gianina si Alin fiind pe baricade. Imi luasem la mine doar un gel de mere Aptonia sperand ca voi gasi la locul faptei produse din greu. Pauza! Noroc ca ma transferasem la semimaraton cu o saptamana inaintea startului.
Dupa inscriere am asistat la prima sedina tehnica programata la ora 19:00 si bine am facut caci dupa sedinta a venit potopul:
Dupa ce ploaia s-a linistit am mers in camera din balconul careia am prins pe camera cateva fulgere spectaculoase. Furtuna se muta incet spre sud.
Ne-am reintors la base camp pentru a mai savura cateva momente printre cunoscuti. O seara deosebita.
A doua zi de dimineata ma trezesc la 7:10 cam chior de somn cu toata ca dormisem bustean. Mananc cam putin si ma uit la cerul limpede in timp ce imi sorb cafeaua. Sa vezi tu caldura imi zic. In ciuda faptului ca anuntasera ploi pe toate site-urile de profil, inclusiv la sedinta tehnica, vremea s-a hotarat sa fie caniculara.
Panicat de lipsa gelurilor, Ana ma linisteste scotand o punga intreaga de geluri de la cam toate firmele si imi aleg un Sponser. Apoi, dau fuga cu Andreea la masina lui Luci sa imi iau totusi niste magneziu pe care il vars peste isotonicul dat in pachetul de concurs.
Ora 9:00 se apropie si ne "impachetam" si noi in mijlocul celor 500 de participanti.
Acest traseu are o singura problema: incepe direct cu urcare. Alergi fix 100metri de plat pana unde incepe panta. Imi propun sa fac pasi mici si sa incerc sa alerg toata urcarea. Evident ca pe la jumatate nu mai pot duce si plamanii incep sa se revolte. Bag un ritm alert de mers si incep sa imi gasesc suflul corect. Nu mai tineam minte cat tine urcarea si mi se parea ca nu se mai termina. Sunt varza pe urcari, clar. In fine, ies din padure si vine si ceva plat ce ne conduce spre primul punct de hidratare. Bag repede apa in mine si imi iau gelul Aptonia. Dupa oprire ma ajunge Ana. Stiu ca dupa panta domoala ce urmeaza, vine terenul meu, adica coborare pe smocuri de iarba, buna de sucit glezne. Maresc turatia si usor dau drumul la picioare. Merge treaba bine. Trec de Salcudean care face poze, intru in padure si calc acceleratia. Realizez ca sunt la semi, nu are rost sa ma menajez prea mult. Nu ma doare nimic. Jos, in Stauina Runcanilor deabia am atins suflul optim. Simt ca o pot duce asa mult. Dar cate de greu mi s-a incalzit "sacul de oase"...

Urc in alergare usoara tot urcusul pana la bifurcatia din Bocsesti. Il salut pe Tibi venit la plimbare si sar cat de mult pot peste un sant cu noroi, la indemnul unei fotografe.

In punctul de alimentare caut mere si nu gasesc...iau trei felii de banana si imi reumplu una din sticle cu apa. Dau pe gat isotonic si plec cat imi sunt calzi muschii. Alerg deprimat de cat timp am pierdut pana mi-am intrat in ritm si mai castig din ce pierdusem in primii trei kilometri. Bag si gelul Sponser, ultimul pe care il aveam. Portiunea Bocsesti - Stiolne nu o cunosteam si mi-a placut foarte mult. Colibele trademark ale zonei impanzesc drumul. De la stanga la dreapta si invers. De la Stiolne reintru in traseul de maraton si bag cat pot de bine. Stiu ce vine. Nu imi place ca s-a desfiintat Punctul de Alimentare, care acum e PC 6. Trec din nou la mers alert cand vine panta dintre casutele cu acoperis de fan. Aici, in Zapodie, e epicentrul feelingului acestui traseu, dupa mine. Nu ai cum sa nu te opresti o clipa sa te gandesti la locuitorii de aici, mai bine zis la fostii locuitori.
Din Dealul Boinic, drumul coboara constant pana in Valea Vadului unde regasesc calul alb de anul trecut. Acum motaia la soare.

La trecerea peste vale, imi scapa camera GoPro in apa si realizez dupa vreo 50 de metri. Ma intorc si caut disperat prin apa. Un coleg ce tocmai trece prin apa o vede si mi-o recupereaza. Ma fortez sa mai alerg pana in ultimul punct de alimentare. Imi iese partial. In punctul de alimentare realizez ca nu mai am energie deloc. Bineinteles nici geluri. Bag banane si isotonic si plec pasind pe ultimul segment al traseului. Aici imi consult pentru prima oara mai serios viteza pe ceas. Vreau sa am 8Km/h pasind. Nu reusesc decat un 6,8 Km/h si resemnat o tin asa. Soarele ma termina, am si gura deschisa si simt ca tot nu imi ajunge oxigenul pe care il inspir. De ce nu a plouat ? Vreau sa nu trec de trei ore. Alerg si ultima bucata dinaintea sosirii si stop ceas cu timpul de 3:03. Asta e, atat am putut. Daca...nici un daca !

Ma infing efectiv in masa de la final si golesc pahare cu pepsi si apa. Imi era extrem de foame fapt pentru care mi-am luat instantaneu 4 mici si o bere, asa de final. Mananc bine si ma apuc sa filmez cu GoPro-ul alti participanti ce soseau. Evident ca mi se termina acumulatorul exact cand trece si Ana prin poarta. Revin la sosire cu camera Sony si filmez in continuare participanti.
Vine si o mica ploaie, fapt pentru care facem o pauza pentru dus si schimb de haine. Revenim la base camp-ul maratonului si ma intretin cu cunoscuti si nu numai. Din nou imi e foame si mananc cu Vasi. El friptura, eu mici :)).

Pe seara filmez intreaga festivitate de premiere:
Remarc ca doamna primar nu a mai aparut. Deh, nu mai e an electoral sa ne povesteasca blah blah-uri despre cat de mult ajuta Consiliul Judetean miscarea trail running din .ro.
A doua zi aveam sa aflu mai multe despre aceste locuri pe care chiar daca nu le cunosteam, iti cer sa le descoperi. Astfel, sloganul hoinari prin trecut capata sens.

Partea a II-a: Trecutul
Sagagea, locul in care candva oamenii isi munceau pamantul si isi ingrijeau gospodariile. Oamenii nu plecau spre "viata buna" de la orase, erau liberi si muncitori. Copii se jucau in aerul tare al muntilor, nu in cel conditional al Mall-urilor. Ce am ajuns ? Am ajuns ce ne dicteaza tehnologia, omul modern, indobitocirea in masa.

Astazi, "banditii din munti", deportati de comunisti in anii '50 pentru ca nu denuntau partizanii impotriva sistemului, se numara pe degete. Colibele folosite vara pentru pasunat cad pe ele. O mana de oameni, s-a adunat luni, la slujba din Bisericuta Ortodoxa sin Sagagea. Asa ceva nu trebuia ratat. Imbracati in straiele traditionale, incurajati de mana de oameni veniti sa ii fotografieze, oamenii trecutului se zbat intre datina, obiceiuri si Kitschu-ul grotesc afisat astazi pe toate gardurile. Pentru a incerca sa incline balanta, dl. Dinu Mititeanu ne-a invitat luni la slujba de la bisericuta din Sagagea. O mana de oameni a raspuns. Dincolo de imagini, sunt ochii acestor oameni, ochi pe care nu ii uiti si nici nu ii regasesti decat rar in semenii din "buricul targului".

Pe drum, afisele electorale de anul trecut sunt pretutindeni prezente. "Votati da la referendum". Comunistii omniprezenti in continuare in aceste locuri au depus efort sa ajunga sa manipuleze si in creierul muntilor. Pe grajduri, colibe sau case zac promisiuni, ca de obicei, de o viata mai buna, de locuri de munca, de reintoarcerea mineritului in zona.

Raspunsul la viata mai buna vine dintr-ul locuitor autentic rupt de prezent ce se uita increzator spre noi - intrusii veniti din prezent sa ne cautam trecutul. Ma uit la el si imi e rusine, plec privirea. Ridurile sale au fost facute pentru altii, nu pentru neamul acesta. As vrea sa stau de vorba cu el dar nu e timp acum, poate altadata.
La bisericuta catolica era parastas. Trecem pe langa ea si ajungem in poarta bisericii ordodoxe Sagagea. Lumina curge din curte, se revarsa spre noi. Imbracate in autentic, ne asteapta. Scoatem aparatele si incepem sa incercam imortalizarea vietii din oameni, a talentului si caracterului fiecaruia. Printre imagini constiente, reusesc cateva "surprinderi pe viu". Un nor amenintator se pravale peste culmea din spatele satului, dramatism compozitional a la carte. Sagagea isi traieste drama, noi ne reintoarcem in civilizatia de care evadam in fiecare tura.

Intrebari fara raspuns ma invadeaza. Stam pret de doua ceasuri asteptand ca slujba sa continue afara, pentru alte cadre. E tarziu insa si trebuie sa plecam. Cu toate ca sunt acum aici, scriind acest blog, am ramas o vreme in Sagagea sa Il intreb pe El de ce. Poate voi primi raspuns....

Am impartit fotografiile mele in: sosiri premiere Sagagea Posaga diverse

Dincolo de cifre, statistici si clasamente e drogul alergarii in natura. E experienta cu care ramai, amintirile si certitudinea ca ai realizat ceva, ai dus la capat ceva.

Intai e plecarea, plina de energie, start ce trebuie sa ti-l domolesti ca sa nu iti descarci bateriile instant.
Apoi e caldura, frigul, praful, mirosul fanului, noroiului, balegarului.

Playlistul din walkman se suprapune peste fosnetul crengilor, pleoscaitul pasilor si ritmul respiratiei. Kilometri ce ii aduni ce te transforma incet dar constant in om. Gandurile te invadeaza, iei la tocat marunt fiecare problema a vietii de zi cu zi. Stai de vorba cu tine, te caracterizezi, te incadrezi. Urci in varf ca sa cobori, ca sa te intorci de unde ai plecat. E un cerc din care nu scapa nimeni.
Un perpetuum mobile al vietii, e motivul pentru care ne aflam aici, sa ne invartim in cerc.
Sosirea e doar un punct temporar pana la urmatoarea experienta. Timpul e facut sa iti reaminteasca ca la un moment dat te vei odihni, nu in viata asta, insa.
Aici, acum, mergi mai departe, iti faci planuri pe care iti doresti sa le duci la bun sfarsit pentru ca...sa o iei de la capat iar si iar.
Si dincolo de efort e sfarsitul, momentul final in care inchei ce ti-ai propus si in loc sa te simti fericit ca ti-ai atins scopul, esti trist ca s-a terminat, ca te reintorci la nimicia de zi cu zi. Magia se duce, te scufunzi in organizarea urmatoarei ture.
Si ciclul se reia.

Fotografiile noastre le gasiti aici

Dupa eveniment, inainte sa plecam spre case, am mers impreuna cu Andreea sa vedem ce s-a mai intamplat cu mica bijuterie numita Baile Herculane, lasata in paragina.
Cu toate ca s-au apucat sa faca cate ceva, referintele arhitecturale ale statiunii zac inca in paragina.
Baile Herculane este cea mai veche statiune din Romania, fiind atestata documentar in anul 153 d.Hr.

Dar sa le luam pe rand:

Hotel Dacia