Pestera Walter Gutt

E din nou weekend si nu am stare. Nu am nimic planificat dar stiu ca nu vreau sa stau locului weekend-ul acesta. Studiez de ceva vreme traseul Ultramaratonului Ciucas si analizez punctele de hidratare, alimentare precum si profilul traseului. Ma bate un gand....deocamdata raman inscris la maraton.
Indecis de ce voi face in week-end, ma decid: merg in Cheia sa bag traseul de semimaraton. Nu reusesc sa ma odihnesc cum trebuie si dorm pana tarziu sambata. Si totusi, plec. Ajung la 15:00 in statiunea Cheia. Pe drum, pe valea Teleajenului, chiar inainte de Cheia, ma intampina spectacolul mioritic autentic al societatii de consum: sute de grataragii unii langa altii. Cu rulote, cu corturi, cu BMW X5 si Audi Q 7 !!!! Astia si-au dat toti banii pe masina si acum stau la cort, nu am cum sa inteleg ilogica. Filmez pe geam marea adunatura anti natura:
Ajuns in Cheia, ma echipez de alergare si plec sceptic la ora 16:00 spre Zaganu. Merg ca naiba de greu, pufai din greu. Nu mi se incalzesc muschii de nici o culoare. E clar, nu e de alergare azi. Indecis, continu totusi pana la Stana din Poiana Zaganu, sa vad acolo cum ma voi simti. Bateria de la pedometru mi se termina si in fine, ma decid si eu la ceva: o las balta cu alergarea acum, ma duc la Brasov.
Geza ma invitase la pestera Walter Gutt - un mare om al unor vremuri mari, din pacate de mult apuse. Cum eram indecis de ce o sa fac exact, imi luasem atat echipamentul de alergare cat si cel de speo. Asa ca, hai sa incerc varianta pestera, poate imi iese ceva. Ajung seara, iesim in frumosul centru al Brasovului sa mancam ceva si ne bagam la somn.
La ora 7 incepe leganatul dinaintea cafelei.
- Hai Raducule ca e sapte, cafeaua e gata !
Ma uit chioras spre cana cu seva diminetii si ii multumesc prietenului pentru grija. Sorb o gura si realizez ca am aceeasi stare fara chef de cu o zi inainte. "Mah ce naiba ai ?" ma intreb. O fi de la prea multe iesiri sau e oboseala psihica. Cred ca era de la amandoua combinata cu o mare lehamite fata de semenii fara target in viata. Dupa cafea, ma mobilizez totusi sa merg in tura speo. Apar pe rand Tudor si Corina pe care nu ii vazusem de doi ani, Adi, apoi Dolcanu.
Adi si Ovidiu vin la mine in masina si pornim aproximativ la ora programata spre Fundatica. Timpul trece repede cand stai la povesti cu oameni pasionati si ajungem langa pensiunea unde lasam masinile.
Ma echipez alaturi de ceilalti si pornim pe o curba de nivel prin marea de flori. E ca intr-un vis. Galbene, albastre, roz, toate pe un fond verde crud de iarba grasa. Coboram intr-o vaioaga si incep niscai caini sa ne latre ingrozitor. Trecem cu grija mai departe si ma opresc langa intrare. De la primul contact realizez ca aici s-a muncit mult, la intrare. Cateva table stau pe post de perete de palplanse pentru stavilirea malului. Tablele sunt fixate cu tevi curbate pe care sunt sudate manere cu ajutorul carora poti iesi mai facil din cavitate. Imi amintesc cateva imagini pe care mi le aratase Geza dinainte de lucrarea de acum. Multa munca ! Ma bucura mult pasiunea asta dementa. Oamenii astia sunt vii.

Intram pe rand. Eu raman ultimul sa filmez. Dupa intrarea stramta debusezi intr-o diaclaza in care ramonezi pana jos. Diaclaza se largeste pana devine sala. Aici ne regrupam. Continuarea e in jos, pe calea apei. Eu insa cu Tudor mergem sa vedem sectorul fosil. Plimbarica noastra nu dureaza mult si ne reintoarcem la stramtoarea verticala. Coboram constant apoi dam intr-un meandru. Imi aduce aminte de Pestera Ratei. E fain ca mergi intr-o dunga tragand banana dupa tine si la un moment dat trebuie ori sa urci mai sus, ori sa te ghemuiesti ca sa poti trece mai departe in continuarea meandrului. Apoi, gasim gasca care tocmai echipase cu coarda pasajul vertical mai expus. Arunc o privire si imi dau seama ca problema nu e la coborare ci la urcare. Nu imi mai pun hamul pe mine si cobor la liber saritoarea. Descatarm pe septe puturi cvasi verticale si ajungem la un pasaj mai umed. Nu mai este mult pana la punctul de lucru unde ajungem dupa o stramtoare in "S". Ma duc cu Ovidiu sa vad minunea. Pasajul se ingusteaza destul de mult si trebuie sa te tarasti ca sa ajungi la activ. De aceea baietii au hotarat sa se apuce de derocarea zonei. Cu ciocan, bohrmasina, dalta, incep "sculptarea". Eu incerc sa filmez cate ceva. Se sapa cu schimbul caci dupa 30 de minute de stat ingheti. Cum sunt cam a 5-a roata la caruta, mi se face frig de incep sa dardai. Bun asa, las ca am folie. Scot o folie, scot primusul si ma asez comod pe bidonul de 6l. Cu folia inchisa la gat si primus aduci temperatura la 35 de grade lejer. Uite asa stand eu, ma ia somnul de-a binelea.

Baietii lucra de zor si nu prea pot sa adorm din cauza galagiei :)) Intr-un final Ovidiu ma invita sa mergem afara impreuna. Geza ne paseaza o a treia banana cu rotopercutanta care nu mai avea nici un acumulator valabil din cei trei. Ies din culcus si incep sa ma misc instantaneu ca sa nu simt diferenta de temperatura. Luptandu-ma cu doua banane, temperatura ramane constanta ca atunci cand stateam sub folie. Reluam firul meandrului si reusim sa ne ratacim. Catar la liber un hornulet care duce nicaieri. Mai nasol e ca am tras si bananele dupa mine cu o cordelina si trebuie sa le dau jos. Intram pe alta galerie si in loc sa facem dreapta, ma catar iar intr-un fel de horn care se ingusteaza. Evident, cu banenele dupa mine. "Nah, ai vrut miscare", imi zic. Ovidiu gaseste continuarea ceva mai jos de unde era si pasez bananele cu cordelina. Nu mai e mult si ajungem in salita de la intrare in care patrunde lumina naturala. Iesim amandoi zambind si pornim spre masini. Afara ploua un pic. Mergem la masini si dupa ce stam un pic la povesti cu nea Toni, ne urcam in masina si plecam spre Brasov. Colegii ramasesera sa mai largeasca "manual" la stramtoare. In Brasov, ma intalnesc cu Andreea si Ana care tocmai sosisera de la Maraton 7500.

Cum nu am rezistat tentatiei de a bea o bere, am plecat deabia luni dimineata spre casa si cu promisiunea ca o sa fac un filmulet mai complet despre munca din Pestera Fundatica. Pana atunci: