Valea Cerbului - Vf. Omu - Valea Malaiesti

Sa fie cam 15 ani (nici nu imi vine sa cred cati au trecut) de cand am facut Sistoaca Dracilor din Valea Cerbului, ultima mea tura la Vf. Omu. Implicit, nu am mai fost nici prin raiul numit Valea Cerbului la care adaug faptul ca in Malaiesti nu am fost niciodata vara....
Roxana mi-a activat insa cheful de a merge intr-o tura la suprafata pamantului, ba chiar mai multe.
Cum vremurile s-au schimbat intre timp destul de mult, m-am adaptat noilor regului: fara cort, ca e interzis !
Implicit, bagaj mai mic, caci dispare cortul si sacul de dormit din plan. Ma rog, sacul meu cel putin. Iau micutul sac al Roxanei ca sa am ce baga in rucsac totusi. In schimb, rezervare la Cabana Omu. Am avut noroc si am luat singura camera dubla a cabanei.
Traseul e un clasic si nu am sa ma apuc sa il descriu in detaliu: Busteni - Caminul Alpin - Plaiul Munticelu - Poiana Costilei - Poiana Vaiii Cerbului - Valea Cerbului - Cabana Omu - Valea Malaiesti - Valea Glajeriei - Cabana Diham - Gura Diham - Busteni.
Sambata, 5 iulie am luat trenul accelerat - ce se numeste InterRegio acum - de la ora 7 iar la 8:46 coboram in Busteni cascand gura la versanti. Vreme buna de plaja, soare, cativa nori pe sus.
La 9:10 intram pe strada Valea Alba ce ne conduce la Caminul Alpin.

De aici, intram in padure. Lasam in stanga doua intersectii si ne vedem de triughiul rosu ce ne scoate dupa traversarea firelor vaii Hoagelor in Poiana Costilei. "O mai fi stana unde dormeam iarna ?". M-am bucurat mult sa o revad caci e un adapost bun iarna, inaintea unei urcari pe Cerb.

Facem un popas scurt cat sa trag cateva poze cu stana si coboram in Poiana Vaii Cerbului. Pe langa noi, pe poteca spre Pichetul Rosu, trec oamenii ce se antrenau pentru Marathon 7500.

Poteca incepe sa urce usor prin padure si mergem tacuti. Imi dau seama ca zona ar fi una propice pentru pelerinarile lui Mos Martin si incep sa fluier si sa vorbesc tare. Trecem de Valea Verde unde santinela ne saluta si ne afundam mai adanc in padure.

La trecerea pe versantul Costilei aud ceva pietre in vale. Ne oprim si incepem sa zbieram. O fi fost ceva dar nu parea mare caci ar fi trepidat pamantul. De aici iutim subit pasul si la "numaratoarea oilor" auzim voci in spate. Respiram usurati ca nu vine "altceva" din spate. Mai avem putin si ajungem la "Piatra Parlita" de unde putem admira Valea Caprelor si Priponului. Hmm...Valea Priponului, un plan vechi dosit intr-un sertar. Ceea ce nu am realizat pana acum este ca daca mai las mult dosit sertarul cu priponul, nu o sa ma mai tina "balamalele" sa il si deschid.

In fine, aici, iar am amintiri deosebite. E zona in care campam de placere, sa savurez muntele, valea, Morarul, tot. Ii arat Roxanei locul de cort. Evident, ma asez sa cuget si sa imbratisez cu privirea abruptul Morarului si evident, Priponul.
Din padure, apar multe grupuri. "Si eu care credeam ca nu se prea urca pe Cerb". Dam binete si ne intoarcem la drum urcand Priponul Vaii Cerbului.
- Parca sunt asezate de om, imi spune Roxana, in timp ce imi arata niste blocuri de piatra in versantul stang pe directia de urcare.

De aici, incep sa inventariez vaile din abruptul Morarului. Norii se joaca ascunzand partea superioara a Vaii Cerbului. Asta te face sa descoperi si ce ai la picioare: flora Bucegilor.

Unde incepe Braul Mare al Morarului facem o noua pauza asteptand sa se ridice norii din amonte. Vreau sa intram in al 2-lea circ glaciar pe vizibilitate caci e fabulos si d-aia am venit, sa imi clatesc ochii. Norisorii se joaca cu rabdarea noastra si nu vor sa ne lasa sa vedem prea mult astfel incat pornim mai departe.
Chiar inainte de al 3-lea circ glaciar, norii se sparg si suntem primiti cum se cuvine. Nu stiu unde sa ma mai uit, sa sorb din acest colt de rai.

Petice intregi de iarba roz de la rododendroni, peretele cerdacului, Gavanele si un colt al mecetului dispuse aproape perfect pe raza caldarii superioare.
- Uite o capra !
- Da, doar ca e magarus...
La stana din Valea Cerbului un magarus stateau la soare. Oile erau insirate mai sus.

Vin serpentinele spre varf si pierdem drumul. O luasem direct spre saua Vaii Cerbului. Roxana vrea inapoi pe marcaj asa ca ne intoarcem. Mai multi trail runneri se antrenau in toata zona. Pe tot versantul Morarului sunt imprastiate oile de la stana. Le studiez un pic dexteritatea. Mah, ceva nu e in ordine cu ele, sunt toate mici, un fel de miei. Cred ca asa le e soiul, sunt de munte. Trecem direct prin grupul lor si incepem sa vedem varful monolitului Omu.

Sus e destul de multa lume dar nu e larma. Oameni ok. Masa turistilor plecase spre Babele deja caci era ora 16:00. Iau o cafea si un ceai si ma cam stramb vazand preturile. Eh, asta e, suntem destul de sus si am vrut in EU. 6 lei pentru 500ml de apa mi se pare totusi exagerat. Imi propun sa nu fiu carcotas caci am venit pentru alte motive, nu sa fac review la cabana. Oricum, cabana arata exact la fel doar in saptele "Voievodului de piatra" s-a extins refugiul salvamont. Si parca si statia meteo. Pacat cu fundatia aia dinspre Morar...sunt caramizi imprastiate peste tot. Arata urat si haotic. Facem turul vailor si al varfurilor apoi ne luam masa in cabana.

Ne retragem in camera pentru doua ore si iesim la spectacol. Toti locatarii stau si casca gura la spectacolul Bucegilor. Vantul mangaie crestele si norii creeaza draperii dupa care se ascund varfurile. Mergem pe Bucura Dumbrava, nume putin folosit acum. I se spune mai des Varful Ocolit.

Numar serpentinele de pe Cerb: 12. Ne reintoarcem la Omu si ne asezam cu fata spre Piatra Craiului. Se vede si Fagarasul. Cu totii tacuti asteptam inserarea, apusul magnific. Cand vine lumina de aur iau aparatul si dau un tur cabanei.

Noapte buna Bucegi!

Ma trezesc la 5:30 si sar la geam sa vad cum e rasaritul. Roxana era si ea treaza dinaintea mea. Nu se vedea din pacate nimic spectaculos afara. Doar o perdea de nori albi. Ma culc la loc.
Dupa micul dejun "din traista" ne facem bagajul si plecam spre Malaiesti. Nu stiu ce sa fac. Sa o iau prin horn sau pe drumul de vara. Daca mai e zapada pe horn nu va fi placut la coborare si sigur voi auzi bombaneli din spate :) Ne decidem pentru drumul de vara. Cobor fermecat. Nu am mers niciodata la Malaiesti vara. De 6 ori iarna dar niciodata vara. E...altfel, cu totul. Intr-un fel ma bucur, e ca si cum as fi intr-o zona noua.

Ma uita la Padina Crucii si la Tiganesti si le transpun in minte in peisajul de iarna. Coboram fara graba, vreau sa savurez tot. In dreptul bisericutei ma opresc sa cuprind florile cu privirea, cu aparatul, cu tot. Fac buchete si le iau cu mine, in gand. Florile sunt frumoase acolo unde cresc ! Ce Rai, ce zi, ce am ratat 15 ani ! Dar parca si speleotemele sunt la fel de gingase asa ca nu-i bai. Doar ca trebuie sa echilibrez situatia.
Evident ca eram curios cum arata si "noua" cabana Malaiesti. E frumusica si mi-a placut mult un afis pus chiar sub tejgheaua barului. Din pacate nu l-am pozat. Se pare ca nu se va muta Gura Diham aici totusi.

Mancam doua omlete si ma uit cu nesat la hornuri. Sapte cai pasc langa morena din fata mea. Oftez, caci in curand vom intra in padure si vom ajunge in "cealalta parte" a Vaii Cerbului, cea de la Gura Diham. Dar mai intainte voi vedea si "noua" cabana Diham. Deci, gasesc motivatie.
In Valea Glajeriei nu am suportat niciodata acel urcus tampit spre Diham. Adica stii ca ai de coborat de pe munte o diferenta notabila de nivel si asa deodata trebuie sa urci ditamai panta pret de o ora. Si de nervi, dar si datorita unei urme de urs gasita la traversarea raului, am ajuns la Diham in 30 de minute de la apa. Aici am ajuns deja jos caci ...brrrrrrrm vruuuuuuuuum... ATV-uri, motoare, tot tacamul. S-a dus dracului toata romanta pasunilor Malaiestiene. Incerc sa ma relaxez cu o cola dar nu apuc caci Roxana ma zoreste. Era obosita si vroia jos. Caban Diham a devenit...Hotelul Diham, foarte tare. Urmeaza asfaltul !

Mie imi trecuse prin cap sa o luam tot prin Poiana Costilei - Plaiul Fanului via Pichetul Rosu ca sa mai curm din mizeria de drum forestier dintre Gura Diham si Busteni dar am renuntat in favoarea alternativei mai scurte.
De aici nu prea are rost sa mai scriu ceva, caci ce este la Gura Diham nu merita nici scris si nici vorbit. De fapt, ramai mut. Tot drumul ala nenorocit printre semeni l-am parcurs cu capul plecat. Abia in gara am mai aruncat o privire spre Caraiman si Costila. Oare ele "vor primi la pieptul lor" acei oameni care distrug sistematic tot ce e viu ?

The end...complete

Retezat Trail Race 2014

Alergarea la care m-am simtit si miscat cel mai bine pana in momentul de fata a fost ...Retezat Trail Race 2014, traseul Buta.
Oarecum surprinzator as spune, caci e tehnic si in acelasi timp avand si suficient plat, poate prea mult. Ciudat e faptul ca m-am miscat bine chiar daca acumulasem o oboseala atat fizica cat si psihica de la invartit hartii si lucru la PC. Am crezut ca o sa ma tarasc si aici, insa nu a fost asa. Ceea ce ma face sa cad pe ganduri la cat de mult ne cunoastem noi de fapt organismul. Adica, sunt multe lucruri independente de ceea ce credem noi.
Nici nu imi pusesem problema sa merg fara bete si le-am luat cu mine la eveniment. Doar ca le-am uitat la pensiune in dimineata cursei si nu se mai punea problema sa ne intoarcem dupa ele. Asa ca, am strans din dinti si dupa injuraturile de rigoare, m-am asezat resemnat la start. Pulsul de 109 dinaintea startului il datorez activatorului ce a luat locul cafelutei in dimineata respectiva.
Startul a fost foarte bun pentru mine. Ma asteptam sa raman printre ultimii pe forestierul de la pornire. Forestierul continua cu asfalt pana intri in padure si iei in piept direct si fara ocolisuri toata diferenta de nivel.

Cu mainile in solduri, urc constant asteptand crampele. Nu au venit, asa ca i-am dat bataie. Ajuns in creasta incepe partea buna pentru mine. Aici nu prea conteaza cat alergi, ci cat ai mers pe munte la viata ta.
Cum nu am stat degeaba in ultimii 20 de ani si avand in picioare Stonerider de la Vaude, depasesc tot ce am prin preajma. Casc un pic gura la peisaj si realizez ca Retezatul Mare nu am sa il pot cuprinde cu privirea de pe acest traseu caci sta ascuns in spatele Custurii pe care urca cei inscrisi la tura lunga.

Vine coborarea pe un sleau alunecos presarat cu stanci. Ma tin de jnepeni si continui. Aici practic castig foarte mult. Un caine complet negru ma insoteste toata portiunea ca o umbra. Din cand in cand ii explic sa gaseasca al stapan provizoriu caci imi era teama ca ma va dezechilibra tot alergand in spatele meu.

La stana Buta il zaresc pe Mircea care sta la povesti in loc sa o tireze spre Custura. Ne hlizim putin apoi bag in mine doua pahare de apa si unul de ceva izotonic si imi reumplu unul din bidonase. Aici scap de patrupedul negru care ma insotise inca din creasta.

De la acest punct de alimentare e plat, ma rog forestier cu pietre, dar e de alergat. Trunchiul drept si haida la vale. 5 Km trec bine dar incep sa ma doara picioarele. Lipsa de antrenament, clar.
Ajung doi colegi si pasim impreuna pe portiunile de urcare usoara si reluam alergatul atunci cand panta se domoleste.
Dupa poiana La Faneata ambalez motorul si recuperez inca 5 locuri pe coborarea destul de abrupta dinaintea finalului.

Cu 4 ore si 33 de minute sunt in prima jumatate a clasamentului, locul 60 din 128. Cea mai buna "realizare" a mea.

Nici acum nu inteleg ce a functionat mai bine in organism decat la alte concursuri. Probabil profilul si tehnicitatea traseului. Oricum, o surpriza placuta.
Dragos, prietenul care a tras de mine sa ma inscriu aici, a venit la 15 minute dupa mine. Dupa sosirea lui, am pornit impreuna spre pensiunea Retezat pentru o masa de exceptie si dupa ce ne-am facut siesta, ne-am reintors la base camp-ul evenimentului. Am stat la premiere, tombola, bere si focul de tabara de la final. A fost frumos, este o atmosfera aparte la evenimentele astea si in acelasi timp te detasezi de nimicia cotidianului. Vrei sa cumperi toate produsele de acolo, vrei sa alergi din nou a doua zi, vrei sa nu te intorci intre betoane. Sunt locuri in care traiesti. Asta iti aduce alergarea montana dincolo de orice rezultat...