Retezat Trail Race 2014

Alergarea la care m-am simtit si miscat cel mai bine pana in momentul de fata a fost ...Retezat Trail Race 2014, traseul Buta.
Oarecum surprinzator as spune, caci e tehnic si in acelasi timp avand si suficient plat, poate prea mult. Ciudat e faptul ca m-am miscat bine chiar daca acumulasem o oboseala atat fizica cat si psihica de la invartit hartii si lucru la PC. Am crezut ca o sa ma tarasc si aici, insa nu a fost asa. Ceea ce ma face sa cad pe ganduri la cat de mult ne cunoastem noi de fapt organismul. Adica, sunt multe lucruri independente de ceea ce credem noi.
Nici nu imi pusesem problema sa merg fara bete si le-am luat cu mine la eveniment. Doar ca le-am uitat la pensiune in dimineata cursei si nu se mai punea problema sa ne intoarcem dupa ele. Asa ca, am strans din dinti si dupa injuraturile de rigoare, m-am asezat resemnat la start. Pulsul de 109 dinaintea startului il datorez activatorului ce a luat locul cafelutei in dimineata respectiva.
Startul a fost foarte bun pentru mine. Ma asteptam sa raman printre ultimii pe forestierul de la pornire. Forestierul continua cu asfalt pana intri in padure si iei in piept direct si fara ocolisuri toata diferenta de nivel.

Cu mainile in solduri, urc constant asteptand crampele. Nu au venit, asa ca i-am dat bataie. Ajuns in creasta incepe partea buna pentru mine. Aici nu prea conteaza cat alergi, ci cat ai mers pe munte la viata ta.
Cum nu am stat degeaba in ultimii 20 de ani si avand in picioare Stonerider de la Vaude, depasesc tot ce am prin preajma. Casc un pic gura la peisaj si realizez ca Retezatul Mare nu am sa il pot cuprinde cu privirea de pe acest traseu caci sta ascuns in spatele Custurii pe care urca cei inscrisi la tura lunga.

Vine coborarea pe un sleau alunecos presarat cu stanci. Ma tin de jnepeni si continui. Aici practic castig foarte mult. Un caine complet negru ma insoteste toata portiunea ca o umbra. Din cand in cand ii explic sa gaseasca al stapan provizoriu caci imi era teama ca ma va dezechilibra tot alergand in spatele meu.

La stana Buta il zaresc pe Mircea care sta la povesti in loc sa o tireze spre Custura. Ne hlizim putin apoi bag in mine doua pahare de apa si unul de ceva izotonic si imi reumplu unul din bidonase. Aici scap de patrupedul negru care ma insotise inca din creasta.

De la acest punct de alimentare e plat, ma rog forestier cu pietre, dar e de alergat. Trunchiul drept si haida la vale. 5 Km trec bine dar incep sa ma doara picioarele. Lipsa de antrenament, clar.
Ajung doi colegi si pasim impreuna pe portiunile de urcare usoara si reluam alergatul atunci cand panta se domoleste.
Dupa poiana La Faneata ambalez motorul si recuperez inca 5 locuri pe coborarea destul de abrupta dinaintea finalului.

Cu 4 ore si 33 de minute sunt in prima jumatate a clasamentului, locul 60 din 128. Cea mai buna "realizare" a mea.

Nici acum nu inteleg ce a functionat mai bine in organism decat la alte concursuri. Probabil profilul si tehnicitatea traseului. Oricum, o surpriza placuta.
Dragos, prietenul care a tras de mine sa ma inscriu aici, a venit la 15 minute dupa mine. Dupa sosirea lui, am pornit impreuna spre pensiunea Retezat pentru o masa de exceptie si dupa ce ne-am facut siesta, ne-am reintors la base camp-ul evenimentului. Am stat la premiere, tombola, bere si focul de tabara de la final. A fost frumos, este o atmosfera aparte la evenimentele astea si in acelasi timp te detasezi de nimicia cotidianului. Vrei sa cumperi toate produsele de acolo, vrei sa alergi din nou a doua zi, vrei sa nu te intorci intre betoane. Sunt locuri in care traiesti. Asta iti aduce alergarea montana dincolo de orice rezultat...