breathe OXYGENE: Maraton Apuseni 2014

Dupa editia din 2012, pentru mine a fost clar ca Maratonul Apuseni va deveni un standard de organizare la care voi raporta celelalte evenimente majore de trail running de la noi.
Ceea ce s-a intamplat la cea de-a IV-a editie, desfasurata anul acesta pe 24 mai a fost o confirmare a ceea ce am scris mai sus.
In primul rand partea de informare online: newslettere constante, un design nou atat pentru site cat si pentru restul lucrurilor legate de imaginea de ansamblu a evenimentului.
In al doilea rand, pachetul de concurs a fost cel mai bogat pachet pe care l-am primit: numarul, tricoul, un buff cu noul layout al maratonului, o manseta Columbia si atentie, jambiere de compresie CompresSport personalizate cu sigla maratonului. De la Aqua Carpatica am primit si un tester de nitriti pentru apa. Pe langa acestea, am mai primit un gel Nutrend, o pastila de magneziu si harta traseului color cu tot cu programul manifestarii printat pe verso.
In al treilea rand, s-a pus in aplicare startul decalat pe care multi il doream. Respectiv maratonul pleca la ora 9:00 iar semimaratonul la ora 10:00. S-a eliminat astfel imbulzeala inutila care se formeaza la start. Sper sa urmeze si altii acest exemplu.
Apoi, este acel feeling indescriptibil provenit de la voluntari pe parcursul traseului.
Pe scurt, ceva ireprosabil. Aproape. Problema a fost la tricoul tehnic oferit in pachet care a fost un fel de L in loc de S. Adica marimi foarte mari.

Trecand la traseu, acesta a fost schimbat inca de anul trecut pentru a elimina drumul forestier dintre Sagagea si Izvorul Belioarei si inlocuit de o noua urcare de la Sagagea pe Dealul Rafailestilor.
Asta a condus si la o crestere a denivelarii de la 1867m la 2230m precum si la o noua lungime de 42,8 Km in locul celei de 41,7 Km.
In stanga este un mic istoric al hartilor Maratonului Apuseni.

Ca sa revin la povestea experientei personale, am plecat de dimineata din "minunata" capitala spre Baisoara.
Cum locurile de cazare in zona tindeau de mult spre zero, am ales o pensiune tocmai in Salciua, respectiv pensiunea Totu Bun care isi merita pe deplin numele.
Drumul l-am parcurs cu mare placere, intotdeauna fiind asa atunci cand ma indepartez de aglomeratia din orasul in care locuiesc. Roxana intre doua motaieli mai schimba muzica :).
La ora 16:00 ne cazam si ne minunam de locatia pensiunii alese. Am luat masa in acel peisaj verde si ne-am aranjat lucrurile prin camera. Apoi ne-am reintors la masina si am plecat spre Statiunea Muntele Baisorii pentru a finaliza inscrierea si a ne ridica pachetele de concurs. In statiune era destul de liniste la ora 17:00 si dupa ridicarea pungutelor Maraton Apuseni MSG Systems ne-am asezat la terasa pensiunii Skiland, gazda evenimentului. Nu am zabovit mult si am plecat inapoi la Salciua pentru ca urma sa ne trezim la 5:30. La ora 6:00 comandasem micul dejun.
Jambierele de compresie primite in pachetul de maraton au revenit Roxanei, inscrisa pentru prima data la o cursa de semimaraton. Aici trebuie sa ma felicit pentru munca de convingere depusa :).
Dimineata a inceput cu ritualul Isostar: umplerea bidonaselor de pe centuri, rontairea batonului, cerealele...La ora 7:00 am pornit spre Muntele Baisorii unde am sosit la 8:03. Am lasat masina pe strada principala si ne-am indreptat spre start.
Pornind doar cu colegii de la maraton, startul a parut mai sarac, mai putin plin de vlaga si entuziasm. Poate din cauza ca erau cu totii concentrati pe efortul ce urma. Insa clar a fost mult mai confortabil asa pentru ambele proble.
Personal, am mers greu, foarte greu. Am reusit sa alerg prima portiune de urcare pana la 1 Km de la start apoi am mers pana in Sesul Cald unde am mai alergat un pic pana in punctul de hidratare. Deabia dupa finalul urcarii de la Coltul Rotund am inceput sa alerg. M-am uitat pe ceas in varful pantei si era ora 10:00. Roxana tocmai pornea in primul ei semimaraton. Am ajuns la Bocsesti destul de odihnit si intr-un timp multumitor pentru mine.
Aici m-am intalnit cu Clara care era un pic in urma. Mi-am umplut ambele bidonase si am pornit la vale spre Sagagea. Am alergat toata coborarea la ralanti, ceasul aratandu-mi 9 Km/h. Din Sagagea urma partea necunoscuta a traseului pentru mine. Am ajuns in punctul de alimentare de aici intampinat de copii cu pahare pline. Frumos !
Nu am stat nici un minut aici si am plecat curios unde duce urcarea. Pai duce frate ! Se vedeau colegii pe coama dealului si am zis ca nu e adevarat. Mainile in solduri, capul in poteca si urca. Aici m-am apropiat de un pluton care urca mai greu dar pe care nu ii vazusem toata coborarea semn ca alergau super repede atunci cand puteau. Am ajuns sus destul de ok dar stors de soarele care ma batea direct in cap. Tricoul era fleasca. Urcusul nu se terminase dar se domolise si in fine intra in padure.

Aici au trecut pe langa mine cam toti "vecinii". Eu ma incapatanam sa nu alerg tare caci nu stiam traseul. Ajuns in punctul de alimentare "La Rascruce" imi dau seama ca sunt cam varza si topit de caldura. Mananc mar si banana, bag un gel si golesc bidonasele. Cer izotonic si imi sunt reumplute. Plec mai departe pe coama dealului. Ma dor talpile deja. Nu prea sunt ok iar soarele continua sa arda. Coborarea pana la Izvorul Belioarei m-a tuflit de tot. Pe drum, un coleg cu tendonul blocat se taraste. Il intreb unde il doare si dupa ce imi indica locul, totul e clar. Trebuie sa abandoneze, caci e acelasi lucru pe care l-am patit si eu la MPC-uri in 2010 si 2011.
Ajung in punctul de alimentare de la Izvorul Belioarei cu un mare chef de abandon. Vocile din cap pusesera stapanire pe mine: "Ce demonstrez terminand maratonul asta ? Ma chinui inutil". Stau un pic si reflectez la ce se intampla. Ma dor talpile, gambele si imi curge sarea pe fata. Realizez ca am moralul uitat pe traseu si pornesc mai departe intr-un grup de cinci.

Dupa ce trec de "La stanci" trec in fata si ma distantez. Stiu tot traseul de aici si vreau sa nu ma mai opresc, indiferent de dureri si de suflu. Dupa o ora ajung din nou de unde am coborat, de "La rascurce". Vad alune si iau un pumn cu mine sa am mai departe. E plat iar eu nu pot alerga. Trec trei colegi pe langa mine si ma uit cum se indeparteaza. Eu nu pot sa alerg.
Ma ambitionez totusi si reusesc sa cresc cadenta. O tin asa pana la urcarea de la Zapodie. Aici nu mai am nici cel mai mic chef de a mai face vreun efort. Totusi, coborarea pana in valea Vadului o semialerg cu icnete. Imi tarasc picioarele efectiv.
In ultimul Punct de alimentare stiu ca mai am doar forestierul de 3 Km si asta ma deprima. Aceasta ultima portiune e criminala.
Tot ce mai reusesc este un 5,5 Km/h din pasi. Si in sfarsit vine betonul de la sosire. Nici o alta cursa nu am mai vrut sa se termine mai repede ca editia aceasta de la Maraton Apuseni. O durere in plus fara de cea a muschilor de la picioare a fost durerea de spate aparuta pe la Zapodie. Probabil de la pozitia aplecata pe urcari caci am mers fara bete, o mare tampenie care m-a costat tot traseul.

Roxana in schimb, a obtinut un formidabil timp de 3 ore si 4 minute la primul ei semimaraton montan si sper sa continue tot asa caci e clar ca are o conditie fizica exceptionala doar ca nu stia despre acest lucru pana in prezent.
Eu, varza cu carne si cu muuulta mamaliga...opt ore si trei minute. Eu inteleg ca e mai greu decat in 2012 ca traseu, dar sa fiu in halul asta de dezintegrat ca sa scot cu 50 minute mai mult decat acum doi ani este inacceptabil. Partea buna ramane ca am reusit doua maratoane montane intr-o luna, EcoMarathon si Maraton Apuseni. Probabil efortul de la Moieciu ma secase iar eu...Tarzan.
In fine, greul deabia acum incepe, caci la anul schimb categoria de varsta (+40) iar cu timpul de anul asta as fi chiar ultimul la maaare distanta de cel din fata mea. Adica la peste 40 nu a existat nici un timp peste 8 ore !!! Din pacate la categoriile mici se regasesc astfel de timpi. Iar eu zic ca trebuia sa fie invers. Multumesc tigarilor Viceroy pentru timpul exceptional realizat ! Cica incerc sa ma las.
Dupa sosirea lu' Tarzan ne-am intalnit cu Clara si Tibi si am infulecat impreuna pastele oferite la final. Am zabovit pret de o ora si ne-am tirat in Salciua sa facem dus. Pe drum am facut o mica escala pentru a alimenta cu motorina spre Turda.
Seara am mancat exact ceea ce am poftit: cartofi prajiti cu salata.
Noaptea am facut temperatura. Insolatia nu ma ocolise. Partea buna e ca dimineata nu mai aveam nimic. Ba chiar ma puteam misca decent.
Am mers sa ii arat si Roxanei satul Sagagea de care m-am atasat destul de mult precum si Manastirea Posaga.