Am pornit de miercuri, 17 februarie, sa dormim la cabana Voina ca sa plecam pe traseu devreme si odihniti, fara oboseala acumulata de statul in masina. Am vazut cum e sa fim singurii turisti in ditai' cabana. Superb !
Am mancat bine la micul dejun si am pornit la drumul cel mai direct de iesire in golul alpin: Culmea Vacarea. De la 4 dimineata se pusese pe ninsoare usoara. Pe prima panta, pana trecem de lucrarile hidrotehnice, era pojghita de gheata sub zapada proaspata. Apoi, intrand in padure, a inceput feeria ce o regasim doar iarna.
Nu ma mai saturam de privit copacii incarcati bine cu nea. Am avut un chef deosebit tura asta de filmat. Era deosebit. Ninsoarea usoara, ca din ilustratele de Craciun, zapada neatinsa, linistea... .
Dupa 3 ore de impins la deal, iesim in golul alpin. Nu vedeam bineinteles nimic de jur imprejur si m-am concentrat pe detaliile din preajma noastra. Dupa inca doua ore soseam la Stana din Vacarea, Puteam continua ca sa campam aproape de varf dar parca mai frumos era la stana, plus ca era o premiera si pentru baieti. Dupa ce am facut cafea si ceai, am decis sa ramanem peste noapte acolo.
Am dormit bine, cu fojgaielile firesti caci simteam prin saltelute fiecare denivelare. Mai se auzea si cate un zgomot de prin stana care ne facea sa tresarim. Pe mine si pe Costin, caci Mircea dormea dus de mult. A fost racoare dar nu frig. Avem saci de puf. De -3, -5 si -9 confort. Plus sacii de bivuac care pe langa faptul ca iti protejeaza puful de umiditate, confera un plus de izolatie termica. Am ramas doar in "second skin" peste noapte.
De dimineata... ehhh de dimineataaa, a fost ce trebuie. Inclusiv pasarelele se bucurau ca iese soarele. La inceput timid, ascuns dupa o patura de nori. Apoi, s-a ridicat mai sus si a albastrit tot in jur. Nu mai vroiam sa plec nicaieri.
Dupa cascat gura si impachetat tot, am pornit pe o vreme de vis mai departe pe Culmea Vacarea. Greu ne-am rupt de povestea oferita de stana transformata in casuta de zahar pudra.
Dupa o eternitate am ajuns in Varful Vacarea. Parca nu se mai terminau "cocoasele" culmii. Sunt vreo sase, fiecare dn ele facand cu schimbul iluziei ca ala e varful. Imprejur, spectacol. Bucegii ca un tort de bezea, Craiul cu "fierastraul" pudrat. Leaota de nerecunoscut din partea aceasta. E foarte impunatoare, amenintatoare chiar. Vecinii de peste deal, Papusa, Batrana, Piscanu... . Si Huluba in stanga se arata ca un mot alb: "Sunt si eu aici, ce nu ma vedeti ?".
Cornise la greu in seile Vacarei. Zapada perfecta cat sa nu te afunzi pana la genunchi. Vibramul musca pefect. Nu e nevoie de coltari, plaiurile crestei Iezerului fiind late. Ce mai merg ele de schi de tura... . Dupa varful Vacarea, incepe si vantul sa-si faca un pic aparitia. Pe Varful Taratoasa chiar incepe sa bata incontinuu. Nu mai aveam mult pana in caldarea lacului Iezer si parca imi parea rau.
Dupa varful Catunu trecem in peisaje ce le vezi in documentarele cu regiunile vesnic inzapezite. Antarctica de Iezer. Spre coada Fagarasului soarele se duce la culcare cu un spectacol de filtrare prin nori. Ajungem la Crucea Ateneului, saua de unde vom cobora la lacul si refugiul Iezer.
Imediat sub sa, e liniste. Vajul e pe partea cealalta. Ma uit in jos si decid sa schimb betele cu pioletul. Incaltam si coltarii sa nu coboram cu "G-ul". Mircea ramane cu betele, s-a indragostit de ele. Gasesc un zig-zag ideal si in 50 de minute deschid usa refugiului. Costin ramane in urma sa isi aminteasca cum e pe o panta mai zdravana cu "ustensilele" din dotare.
Inauntru, surpriza: curat, incarcator USB, lumina de la panoul solar, curatenie si saltelute noi. Citisem numai chestii sumbre despre starea refugiului. Nu pot decat sa ma bucur ca nu e asa si sa le multumim celor ce au avut grija ca si acest refugiu sa arate cum trebuie. Exceptand urmele lasate de un patruped ce a pasit prin priciurile de jos, totul arata foarte bine.
Dupa un drum de sapte ore, organismele cereau calorii. Am topit zapada incontinuu si am bagat pe rand supa de rosii si de vacuta, cartofi piure cu ceapa uscata si crutoane, slanina, pate de ficat si din nou supa de nu mai stiu ce. Aveam si prajiturele asa ca ne-a luat si o lene de zile mari dupa o astfel de cina.
Ne-am bagat la somn. Cu toate ca sigur era mai frig decat la stana, izolatia foarte buna a refugiului a facut sa para ca e totul in regula. Spre dimineata am transpirat in sac caci am avut "ilustra" idee sa dorm cu pufoaica pe mine ca sa nu ma trezeasca "frigul de la ora cinci", atunci cand e cel mai frig peste noapte si n-ai chef sa iesi din sac sa mai tragi ceva pe tine.
Dimineata cerul era din nou gri, ca in prima zi. Si ca sa se inchida cercul, a inceput sa ninga. De aceea nici nu era frig. Cum nu prea aveam la ce casca gura, am mancat bine si am savurat doua cafelute. Am strans tot si cum ma eliberasem de mare parte din alimente ajunse in stomacuri, am preluat punga cu deseuri la mine in rucsac. Impartirea greutatii intre participanti e esentiala, pe langa muuuulte altele.
Am pornit la vale, prin vale, caci pe varianta de culme nu am fi vazut oricum nimic. Zapada era foarte buna si bocna, fiind devreme. Adica fara probleme sa curga ceva. Cel putin pana la pranz. In deschiderea alpina a vaii nu era nimic de imortalizat, fiind un adevarat "whiteout" insa ajunsi in zona copacilor iar a inceput "povestea de iarna". De data asta insotita si de raul vaii Iezerului. Am coborat incet ca sa mai trag cadre, nu ma mai saturam si gandul ca se termina tura nu imi convenea.
Mai jos, valea Iezerului primeste ca intarire valea Catunului pentru ca si mai jos sa isi aduca la randul sau aportul de apa vaii Batrana.
De la confluenta, incepe "civilizatia". Fiind zi de week-end, ne strecuram printre masini si turisti. La Voina parcarea era full acum. Mancam cate ceva si pornim spre case. Inca o tura ramane in amintiri.
Vizionare placuta:
Si aici e inregistrarea pe STRAVA a lui Mircea.
O tură de iarnă superbă! Sperăm că iarna nu se termină aici ✌️
ReplyDelete