Bucuria reintalnirii

Si anul acesta m-am reintalnit cu zapada alpilor...si parca nu trebuia sa scap de ei, de Steinernes Meer si Hochkonig. I-am savurat in toata splendoarea lor de pe versantul opus, Gabuhel - Schneeberg, din regatul de iarna al Regelui Muntilor (Hochkonig).

In timp ce gondola ne legana spre statia de sus numaram si inventariam varfurile. Erau toate acolo in lumina intensa a soarelui, Mitterhorn, Breitkopf, Sommerstein, Schonfeldspitze, Selbhorn, Wildalmkirchl, Brandhorn, Hochseiler si bineinteles Hochkonig. Parca ma uitam pe un poster...

Dar sa revin la schi, motivul pentru care am sarbatorit Anul Nou in Lofer. Anul trecut, in aceiasi locatie, ma puneam la curent cu schiurile carv. Facusem o pauza de noua ani de schi. Acum ma intreb cum am putut supravietui fara asa ceva in viata mea. Se pare ca speologia a tinut locul multor porniri pe care le-am pus undeva intr-un sertar de care nu am uitat insa. Ultima iarna de schi in Romania o petrecusem la Paltinis pe clasicele schiuri "drepte". Explozia de carvuri din tara m-a prins in pesteri si, precum omul cavernelor, am ramas in urma. Carvul de anul trecut a venit sub forma Blizzard CMX9 de la Scoala de Schi din Lofer de unde imi iau echipamentul. A fost o experienta oarecum noua combinata cu retrairea senzatiilor reci atunci cand te incumeti la o panta mare. Evident ca schiurile mi s-au parut exceptionale fata de "lemnele" din tara. Ultimele mele schiuri (pe care le am si acum acasa) au fost ROY competition si m-au servit cu brio 10 ani. Nu prea le mai tineam minte, insa Blizzard-urile mi-au parut ca niste fulgi in picioarele mele. Anul acesta am schimbat impresii cu profesionistii de la Lofer Ski Schule si m-am ales cu Fisher Progressor 9+. Am fost bine atentionat ca daca nu stiu sa schiez, sunt periculoase si sa le schimb cu ceva mai "light" ziua urmatoare. Fara nici o ezitare le-am ridicat si m-am pus in telegondola alaturi de Roxana, Andrei si Nicoleta. Pe drum, incepusem sa citesc ce scria pe ele: legaturi Flowflex pro Z13, Dual Radius system, Titanal. Pe romaneste, au doua raze: una de 13 in fata pentru slalom si una de 18 in spate pentru slalom urias. Inima este de lemn captusit cu titan ranforsat cu carbon iar legaturile "plutesc" deasupra sagetii pe care o face schiul incovoiat. Canturile sunt extrem de pronuntate. Nu mi se intampla prea des sa dau un verdict instantaneu, insa in cazul lui Progressor, cred ca departamentul de marketing al brandului Fisher a gresit un pic. Aceste schiuri trebuiau sa poarte denumirea de Agressor. Senzatia este totala. Reactiunea in clapar atunci cand impingi schiul lateral este extraordinara. Stabilitatea mare este conferita de greutatea foarte mare a schiului precum si de rigiditatea acestuia. Dupa a doua coborare, schiam de parca erau schiurile mele din totdeauna. Cum le lasam drepte pe panta, toata lumea parea ca se misca in reluare. Pe gheata nu am avut nici cea mai mica problema in afara faptului firesc ca ma scotea din pozitie. Se opresc instant atunci cand vrei. Aceste schiuri sunt facute pentru viteza, agresivitate, exact ceea ce imi corectasem cu multi ani in urma, cand am inceput sa constientizez ca trebuie sa schiez elegant inainte de a fi rapid. Cu toate astea nu m-am putut abtine sa nu "dau in ele", sa retraiesc vantul in ochi pana iti dau lacrimile cu tot cu ochelari.

Din punct de vedere al greutatii, pot sa spun clar ca nu am mai ridicat din nici un stand (si am ridicat ceva schiuri) un schiu atat de greu. La fiecare cinci minute de transportat aceste bestii, trebuia sa schimb mana, ma durea efectiv. M-am uitat pe pagina producatorului si nu am gasit greutatea. Cele de 165 aveau dupa parerea mea 8 - 9 Kg. Ca si comparatie, schiurile lui Andrei, ATOMIC Cross de 173 erau cu mult mai usoare. Intr-una din zile, pentru comparatie dar mai ales pentru ca nu mai suportam sa fac brand carandu-le, le-am schimbat cu GSX-ul pe care il avusesem si anul trecut. Senzatia de eliberare s-a oprit in momentul in care am incaltat din nou Blizzard-urile. Cred ca este diferenta dintre un bocanc bun si unul care te roade. Se terminase viteza, stabilitatea laterala si reactiunea imensa in clapar. Castigasem niste schiuri usor de carat. Am cerut inapoi "agressoarele" pentru ultima zi de schi, in Lofer Alm ca sa imi iau cum trebuie ramas bun de la schiul alpin sper eu pentru o cat mai scurta perioada de timp. Acum, nu vreau decat sa fie ale mele, cu tot cu claparii si betele din gama.

Roxana si-a luat doua zile de scoala, ca si anul trecut. Este cel mai bun lucru pentru un incepator. Apoi, am ajutat-o eu, un pic. A reusit sa strabata pe schiuri o partie intreaga, fara sa cada. In Hinterthal s-a dat singura de 20 de ori cu teleschiul in timp ce noi eram sus.