Scurt istoric
Reteaua Verneau se afla in Franta, departamentul Doubs, Masivul Jura, regiunea Franche-Comté si se intinde pe teritoriul a trei comune: Nans, Montmahoux, Déservillers.
Verneau-l iese la suprafata in satul Nans Sous Sainte Anne unde conflueaza cu Lison-ul ce isi are resurgenta la 1 km de acelasi sat. Sistemul a fost explorat sistematic incepand cu anii '70 cand 230 metri ai sifonului de la iesire (Porche du Verneau) a fost trecut. De-a lungul a patru ani s-au explorat 9 km de galerii dincolo de acest sifon. La suprafata, in amonte, mai multe goluri subterane au fost cercetate reusindu-se in 1975 jonctiunea a doua dintre ele cu raul subteran: Bief Bousset si Vielle Folle. Jonctiunea se realiza excluziv prin plonjare de sifoane.
In anul urmator, scufundatorii Chorvot si Vittot intra prin Bief Bousset si plonjeaza sifonul terminal al acestei cavitati de la acea vreme. Ei reusesc sa exploreze dincolo de sifon raul subteran si galeriile conexe pe o distanta de 18 km si se reintorc la suprafata tot pe unde intrasera, dupa 21 de ore.
In 1983 sifonul terminal din Bief Bousset este suntat prin escaladarea - din sens invers, aval - mai multor saritori si coborarea unui put de 35 de metri. Din acel moment se putea explora reteaua fara echipament de scufundare pana la sifonul resurgentei.
In 1984, o ultima "veriga lipsa" a fost rezolvata: grotte Baudin - aflata deasupra resurgentei- a fost jonctionata cu raul subteran Verneau. Cu aceasta ultima explorare s-a putut realiza in luna iulie 1984 prima traversare "uscata" a retelei, cu intrare prin Bief Bousset si iesire prin Grotte Baudin. Cu toate acestea, iesirea din lacul sifonului terminal ramanea impracticabila o mare parte a timpului datorita precipitatiilor. Astfel incat s-a cautat o suntare si a acesteia, gasindu-se in anul 1999 solutionarea acestei probleme prin descoperirea galeriei GSD (boyau du GSD) ce debuseaza deasupra cascadei ce conduce la lacul ce sifoneaza iesirea existenta. Traversarea actuala se face cu intrare prin Bief Bousset si iesirea prin Grotte Baudin, celelalte intrari in cavitate (Gouffre de Jerusalem, Gouffre de la Baume des Cretes, Grotte dela Vieille Folle, Gouffre du Creux qui Sonne) fiind conditionate de trecerea a mai multor sifoane.
Aici sunt planul, respectiv profilul sistemului, iar cu albastru am desenat traseul pe care l-am parcurs, de aproximativ 9 Km:
Invitatia speologilor germani mi-a venit la inceputul anului. Fiind incarcat cu atat de multe ture anul asta, am reflectat un pic inainte sa confirm participarea. Asa ceva se face "once in a lifetime", Verneau-l subteran fiind o legenda si o referinta pentru speologii europeni. Data de desfasurare a fost in plina toamana: 28 octombrie - 1 noiembrie. In tura l-am invitat si pe Vale, un prieten vechi din Timisoara, speolog pasionat, reintors in lumea subterana anul asta dupa o pauza de 4 ani. Am discutat sa mai ramanem dupa incheierea turei din Verneau pentru a vedea si alte pesteri in zona impreuna cu Nathalie, speoloaga pe care o cunoscusem la stagiul speo feminin din toamna, la Rosia. Ea locuia chiar in Nans sous Sainte Anne astfel ca nu ne-a luat prea mult sa ne decidem ce facem dupa ce ramanem singurei.
Am plecat de miercuri dupa amiaza din Timisoara si, dupa un ocol prin Koln pentru a ma revedea cu prietenul meu Radu, am ajuns vineri seara langa Becanson, mai precis in Ornans. Am servit o cina tipic frantuzeasca si am pornit spre identificarea masinilor cu numar de germania din Amathay-Vesigneux pentru ca nu stiam exact locatia refugiului. Dupa o plimbareala de o ora am gasit un jeep cu D-ul pe el si am inceput sa ne dam cu parerea despre locatie, ce parea prea "selecta" pentru un refugiu. Pana la urma am gasit o placuta ce ne indica "Gite d'escapade" si lucrurile au devenit clare. Am pasit pragul si am spus ca suntem "caverii" din Romania. Imediat s-au luminat la fata gazdele noastre. Ne asteptau.
"Refugiul" este de fapt o bijuterie cu tot confortul, mobilata cu strictul necesar si deosebit de curat. Ne-am ales camera, intreg refugiul fiind inchiriat pentru echipa Verneau. Dupa ce ne-am facut comozi am stat de vorba cu gazdele noastre si am savurat berea germana cu care venisem, in asteptarea gastii si a liderului, Oli.
Au ajuns cu totii dupa o ora si ne-am adunat pentru o mica sedinta tehnica. Cum era tarziu si toata lumea era cam obosita de pe drum, ne-am decis sa discutam toate detaliile dimineata dupa micul dejun de la ora 9.
Dimineata m-am trezit plin de chef si extrem de curios vizavi de prognoza meteo.
Sistemul subteran Verneau are o "mica" problema: viiturile inchid pasajele cheie si poti ramane blocat zile intregi in asteptarea scaderii nivelului apei. Ultima verificare pe AccuWeather arata excelent, respectiv soare pana luni, ultima zi a expeditiei. Fix de a doua zi veneau ploile.
Vremea tinea cu noi, era soare si te imbia mai degraba la ture de suprafata decat in subteran. Mi-am savurat cafeaua pe veranda refugiului fiind emotionat de locurile in care ma aflam. Un peisaj de vis ne inconjura. O toamna rupta din postere in care toate culorile naturii se impletesc asa cum numai Mama Natura stie sa o faca.
Planul a fost batut in cuie imediat: prima zi trebuia sa fie cea in care verificam nivelul apei, echiparea existenta din Grotte Baudin si echiparea puturilor de la intrarea amonte: Bief Bousset.
Eu, Vale, Robert si Hillary mergeam in Grotte Baudin - aflata deasupra resurgentei - adica la iesirea din sistem, in timp ce Oliver cu Renato urmau sa echipeze intrarea Bief Bousset. Trebuia sa ma rezum numai la cateva fotografii pentru ca aveam timp limita si trebuia sa ne odihnim bine pentru "ziua cea mare" de a doua zi.
Am luat cu noi cateva amaraje si corzi "just in case". Dintre noi, Robert era cel ce mai intrase in cavitate in urma cu sase ani. Vale studiase foarte bine pasajele cheie unde te poti rataci si aveam cu noi harta intregii retele subterane.
In 2008 avusese loc un incident aici, respectiv o echipa de speologi a fost blocata de viitura pentru mai mule zile in cavitate. Noi am gasit toate pasajele expuse echipate ca la carte de catre salvaspeo-ul francez cu corzi marcate cu anul 2008 pe ele si verigi rapide din inox. Probabil dupa incident, s-a luat aceasta hotarare. La fiecare coarda verificam amarajele si starea efectiva a corzii. Tinta noastra finala era putul Legionarului (Puits du Légionnaire).
Ne-am oprit pentru cateva fotografii in Sala Nannette, pe galeria principala, la ureche (L'Oreille) si la plaja.
De la Putul Legionarului, la care am ajuns in patru ore, ne-am intors. In total am petrecut 7 ore in cavitate, fata de 5 cat ne fusese recomandat. Astfel ca la refugiu am mancat si ne-am bagat instantaneu in pat incercand sa prindem din urma somnul.
A doua zi, se schimbase ora, ceea ce a fost super pentru noi. Castigasem o ora la somn si eram odihniti. Toata echipa lua micul dejun la ora 9:00.
Cu o zi inainte constatasem ca neoprenul e un moft, cel putin in perioada asta. Avusesem apa doar pana la nivelul genunchilor de cateva ori. Cum pe mine am avut intregul costum de neopren, am facut sauna si muschi sa ma deplasez prin galerii perfect uscate. Astfel ca m-am decis ca pentru traversare doar pantalonii de neopren si ciorapii vor fi suficienti. Pentru speologie, costumul din doua piese primeaza tocmai datorita acestui avantaj. Ca bluza, mi-am luat doar second skin-ul Vaude. Insa intrarea pana la "colector" se face in subcombinezonul clasic, din polar. Abia dupa interceptarea activului te schimbi.
Intrarea amonte in sistem se face printr-o dolina destul de mare. Primul put ne conduce intr-un canion plin de vegetatie. Inca nu esti in subteran.
O data intrati in cavitatea propriu-zisa ne intampina un meandru de toata frumusetea si deosebit de lung. Atat de lung, ca facem doua ore pana la primul popas unde imbracam neoprenele, in Sala Machin. Oli imi spune ca e un timp super bun. Ritmul sustinut ne-a facut sa transpiram incontinuu si m-am lamurit de ce era exclus sa intri din prima in neopren. M-as fi deshidratat efectiv.
Din sala in care ne-am schimbat, am mai coborat o succesiue de puturi pana sa ajungem la raul subteran, trecem un semisifon (Voute Moillante) ingust unde facem cunostinta prima oara cu latura dura a Verneau-ului. In cele din urma intalnim si marele "colector" Verneau, adica raul. Aici fac o fotografie.
Este moment de bucurie. Inaintarea decurge ca intr-un vis frumos. Castigam sute de metri prin apa putin adanca in care din cand in cand ne mai scufundam cu totul in marmite. Galeria este lata de 2-3 metri si deosebit de inalta. Canion subteran clasic. Formatiunile, la inceput putine, incep sa apara pe masura ce ne afundam in maruntaiele pamantului. Incepe si distractia: ajungem la lacuri. Inot in toata regula zeci de metri, ajutat de banana in care bidonul de 6l foloseste drept pluta. Trecem un sifon, acum deschis, echipat cu coarda. Ajungem la alt lac. Resimt din plin apa de 6* prin bluza de second skin. Ajuns la malul celalalt insa, ma bucur de alegerea facuta. Ma misc bine !
Ajungem la cea mai lunga urcare din sistem: un put de 35m, echipat cu coarda fixa. Putul ascendent se afla in dreptul intrarii Vieille Folle in retea. Aici, aproape ca ne intoarcem din drum. Echipa care trecuse ultima pe aici, uitase capatul corzii undeva la 15m deasupra solului, agatat intr-o fractionare. Greseala din pacate destul de des intalnita printre speologi. Dupa cateva incercari, se dovedeste ca eu am cele mai multe sanse sa tintesc bucla de coarda ce atarna. Am folosit un snur de 3mm ce il am cu mine pentru amenajarea punctelor calde. Cu coarda nu am fi avut nici o sansa pentru ca este foarte grea si se agata oricum in argila de pe jos. Am prelungit snurul de 10 m cu coarda si am legat doua carabiniere grele, de otel, si am inceput sa arunc dupa coarda. Distractia a durat fix o ora si jumatate. Deja se discuta intoarcerea cand am reusit in urale doborarea corzii intepenite. In mod normal pe acest put ar fi trebuit sa folosim propria coarda dupa ce urca primul, insa datorita timpului mort petrecut cu "crosetarea" corzii suspendate, am trecut toti pe echiparea fixa.
Urcand ultimul (eram incalzit de atatea aruncari de lasou), m-am gandit daca sa las corda precum am gasit-o sau nu... . Cu ocazia sederii noastre fortate la baza acestui put, am facut si primul popas serios de alimentare. Paste carbonara de la "Travellunch", cafea si dulciuri.
Urcarea asta sunteaza de fapt un mare sifon, sifonul 8, astfel ca pe partea cealalta evident ca se coboara o succesiune de puturi mai mici si saritori, inapoi la colector.
Se succed sali mari, din ce in ce mai mari. Au insa o trasatura comuna: tavanul este de forma unui stadion rasturnat. Mi-au ramas in minte foarte clar aceste sali cu tavanul lor nivelat, sunt un trademark Verneau. Nu am vazut in alta parte astfel de tavane.
Trecem lacuri, intram in alte sali din care impresioneaza sala Gnome, Bon Negro si Corniche. Parca iesisem afara. Spatii imense. Frontalele ne dezvaluie o imparatie autentica a intunericului cu tot ceea ce exista in el. Sistemul Verneau ofera "all inclusive" si nu cred sa scape ceva. Speleoteme, prabusiri, puturi, sifoane, lacuri.
Toate se succed si se impletesc iar pentru un pasionat de speologie, este un fel de Eden. Facem un popas mai lung si mancam amestec de legume "adventure food", facem o cafea si bagam dulciuri. Dupa jumatate de ora pornim in continuare si mai reusesc sa mai fac cateva fotografii. Raul subteran ne poarta pe galerii ce isi schimba culoarea din galben si alb, in negru. Inotam, trecem o cascada mai mare si ajungem la o mana curenta ce ne conduce intr-un alt loc de popas, Sala Tremie, de unde urmeaza sa vizitam cea mai celebra formatiune a retelei, "tripodul".
Lasam bananele pe loc si merge sa vedem capodopera naturala ce ma lasa cu gura cascata....
Ne reintoarcem la bagaje, facem o poza cu toata echipa si continuam in lungul raului subteran. Nu mai este mult si ajungem la Putul Legionarului, de unde cunosteam traseul din ziua anterioara. O data urcat putul, nu mai are sens sa pastrez pantalonii de neopren pe mine pentru ca imi diminueaza mobilitatea si nu mai exista apa suficienta ca sa motiveze purtarea lor. Subcombinezonul de polar mustea de apa in sacul etans in care il depozitasem...acesta se sparsese. Imbracarea cu acest subcombinezon a reprezentat un larg sir de autoincurajari si promisiuni ca "nu mai fac". O data echipat la loc nimic nu m-a mai oprit din a ma indrepta direct spre iesire inainte sa fac hipotermie. Teoretic, combinezonul de polar tine de cald si atunci cand este ud, aceasta fiind marea proprietate a sa. Dupa 14 ore petrecute in cavitate, insa, nu mai puteam sustine treaba asta foarte clar, iar in urmatoarele trei ore pana la iesire am reusit numai sa il usuc partial pe mine, fiindu-mi frig constant.
Iesirea afara, prin Grotte Baudin, a reprezentat pentru mine implinirea unui vis, aflat ca multe altele, in sertarul cu "idei" despre viata adevarata, despre trairea ei si despre cunoasterea frumosului si a ceea ce ne este dat dar nu vrem sau nu putem sa vedem din terte motive, cel mai adesea din simpla comoditate.
Atmosfera de la intoarcerea la refugiu, cu felicitarile de rigoare, masa plina de mancare buna si vin de calitate au incheiat acest vis exact asa cum se cuvenea.
Acum, am ramas cu amintirile, cu experienta si, cu filmul...
In ultima zi a expeditiei, dupa ce ne-am trezit, am spalat echipamentul si am iesit la o plimbare de seara prin imprejurimi. Am vazut Source de Lison. Lisonul se varsa in Verneau chiar in satul Nans sous Sainte Anne. Intrarea amonte in sistem se face printr-o dolina destul de mare. Primul put ne conduce intr-un canion plin de vegetatie. Inca nu esti in subteran.
O data intrati in cavitatea propriu-zisa ne intampina un meandru de toata frumusetea si deosebit de lung. Atat de lung, ca facem doua ore pana la primul popas unde imbracam neoprenele, in Sala Machin. Oli imi spune ca e un timp super bun. Ritmul sustinut ne-a facut sa transpiram incontinuu si m-am lamurit de ce era exclus sa intri din prima in neopren. M-as fi deshidratat efectiv.
Din sala in care ne-am schimbat, am mai coborat o succesiue de puturi pana sa ajungem la raul subteran, trecem un semisifon (Voute Moillante) ingust unde facem cunostinta prima oara cu latura dura a Verneau-ului. In cele din urma intalnim si marele "colector" Verneau, adica raul. Aici fac o fotografie.
Este moment de bucurie. Inaintarea decurge ca intr-un vis frumos. Castigam sute de metri prin apa putin adanca in care din cand in cand ne mai scufundam cu totul in marmite. Galeria este lata de 2-3 metri si deosebit de inalta. Canion subteran clasic. Formatiunile, la inceput putine, incep sa apara pe masura ce ne afundam in maruntaiele pamantului. Incepe si distractia: ajungem la lacuri. Inot in toata regula zeci de metri, ajutat de banana in care bidonul de 6l foloseste drept pluta. Trecem un sifon, acum deschis, echipat cu coarda. Ajungem la alt lac. Resimt din plin apa de 6* prin bluza de second skin. Ajuns la malul celalalt insa, ma bucur de alegerea facuta. Ma misc bine !
Ajungem la cea mai lunga urcare din sistem: un put de 35m, echipat cu coarda fixa. Putul ascendent se afla in dreptul intrarii Vieille Folle in retea. Aici, aproape ca ne intoarcem din drum. Echipa care trecuse ultima pe aici, uitase capatul corzii undeva la 15m deasupra solului, agatat intr-o fractionare. Greseala din pacate destul de des intalnita printre speologi. Dupa cateva incercari, se dovedeste ca eu am cele mai multe sanse sa tintesc bucla de coarda ce atarna. Am folosit un snur de 3mm ce il am cu mine pentru amenajarea punctelor calde. Cu coarda nu am fi avut nici o sansa pentru ca este foarte grea si se agata oricum in argila de pe jos. Am prelungit snurul de 10 m cu coarda si am legat doua carabiniere grele, de otel, si am inceput sa arunc dupa coarda. Distractia a durat fix o ora si jumatate. Deja se discuta intoarcerea cand am reusit in urale doborarea corzii intepenite. In mod normal pe acest put ar fi trebuit sa folosim propria coarda dupa ce urca primul, insa datorita timpului mort petrecut cu "crosetarea" corzii suspendate, am trecut toti pe echiparea fixa.
Urcarea asta sunteaza de fapt un mare sifon, sifonul 8, astfel ca pe partea cealalta evident ca se coboara o succesiune de puturi mai mici si saritori, inapoi la colector.
Se succed sali mari, din ce in ce mai mari. Au insa o trasatura comuna: tavanul este de forma unui stadion rasturnat. Mi-au ramas in minte foarte clar aceste sali cu tavanul lor nivelat, sunt un trademark Verneau. Nu am vazut in alta parte astfel de tavane.
Ne reintoarcem la bagaje, facem o poza cu toata echipa si continuam in lungul raului subteran. Nu mai este mult si ajungem la Putul Legionarului, de unde cunosteam traseul din ziua anterioara. O data urcat putul, nu mai are sens sa pastrez pantalonii de neopren pe mine pentru ca imi diminueaza mobilitatea si nu mai exista apa suficienta ca sa motiveze purtarea lor. Subcombinezonul de polar mustea de apa in sacul etans in care il depozitasem...acesta se sparsese. Imbracarea cu acest subcombinezon a reprezentat un larg sir de autoincurajari si promisiuni ca "nu mai fac". O data echipat la loc nimic nu m-a mai oprit din a ma indrepta direct spre iesire inainte sa fac hipotermie. Teoretic, combinezonul de polar tine de cald si atunci cand este ud, aceasta fiind marea proprietate a sa. Dupa 14 ore petrecute in cavitate, insa, nu mai puteam sustine treaba asta foarte clar, iar in urmatoarele trei ore pana la iesire am reusit numai sa il usuc partial pe mine, fiindu-mi frig constant.
Iesirea afara, prin Grotte Baudin, a reprezentat pentru mine implinirea unui vis, aflat ca multe altele, in sertarul cu "idei" despre viata adevarata, despre trairea ei si despre cunoasterea frumosului si a ceea ce ne este dat dar nu vrem sau nu putem sa vedem din terte motive, cel mai adesea din simpla comoditate.
Atmosfera de la intoarcerea la refugiu, cu felicitarile de rigoare, masa plina de mancare buna si vin de calitate au incheiat acest vis exact asa cum se cuvenea.
Echipamentul ce l-am folosit in subteran:
Casca Edelrid Ultralight Junior
Ecleraj pricipal PETZL Ultra Wide
Ecleraj secundar LedLenser H7
Subcombinezon MTDE Invernal
Combinezon Aventureze Verticale Holloch Confort
Neopren deux pieces Seland Escalo
Ciorapi neopren Seland 5mm
Bluza "second skin" Vaude Endurance
Manusi Comasec (cumparata de Marigold intre timp) Multiplus 40
Cizme EtcheSecurite Mic Canyon
Ham Aventure Verticale Muruck
Vesta Petzl torse
Blocator de pedala Edelrid Elevator
Blocator de piept Edelrid Wind Up
Coborator PETZL stop
Lonje coarda Edelrid Eagle 9,8mm
Carabiniere de lonje Edelrid Guitar
Carabiniera coborator Petzl OK triact
Carabiniera de frana Kong keylock steel
Veriga rapida ham Peguet demirond 10mm zicral
Pedala Kevlar Cousin 5,5mm cu bucla de talpa din bucla Dyneema 11 mm Singing Rock
Banana Petzl Classique
Carabiniere auxiliare Faders mini
Extraordinar !
ReplyDeleteFara cuvinte !
Foarte fain! Felicitari!!!!!!!
ReplyDeleteCristina :D (de la Cristal)