Cautandu-l pe Hercules

A trecut un an deja de la a doua editie a Maratonului Hercules. Nu stiu cand dar stiu cum. A trecut foarte bine. Anii se aduna, nu se scad. Timpul trece iar la un moment dat nu mai ai timp, deodata. Inchizi ochii si te gandesti cum erai, deschizi un album cu poze si vezi ce persoana tanara si frumoasa erai iar acum te indrepti spre partea a doua a vietii si nimic, niciodata nu va mai fi la fel. Nu poti schimba trecutul si nici semenii dar iti poti influenta viitorul in destul de mare masura si iti poti alege prietenii. Chestiuni care tin exclusiv de noi. Deteriorarii conditiei fizice cauzata de anii ce se aduna i se impotriveste experienta ce inseamna a calcula, a prevedea, a intoarce problemele pe toate partile si a fi pesimist vizavi de orice lucru ce pare bun la prima vedere.
Da, exact asa imi incept povestea despre semimaratonul Hercules de anul asta ajuns la a III a-a editie si care s-a desfasurat in data de 26 mai 2012. Am acordat o atentie deosebita acestui eveniment, precum unei ture extrem de serioase si dificile. Astfel ca nu mi-a lipsit absolut nimic din lantul echipament - alimentatie - hidratare. Conditiile meteo anuntate reprezentate de ploaie, noroi si umezeala, pe mine cel putin ma avantajau. Singura variabila era conditia fizica si psihica a mea in momentul startului. Cu toate ca am oscilat de doua ori intre a merge cu sau fara bete, am optat pentru varianta "cu" in urma prestatiei slabe pe urcare de la EcoMarathon la care am ales optiunea "fara". De fapt, trona deasupra mea dezamagirea de la EcoMarathon unde am iesit mai slab decat mine din 2011.
Dupa pastele preparate "din traista", pic lat in pat iar Mos Ene nu intarzie sa vina si sa-mi explice cum e sa dormi bine.
Eram cu tata undeva la munte si imi povestea de un traseu, parca... moment in care am fost readus din lumea viselor inapoi in camera Motelului Dumbrava de Roxana ce ma anunta ca era ora 6 dimineata si trebuia sa fac ochi ca sa mananc pastele ce le pregatise de cu o seara inainte. La 6:45 ma bagam inapoi in pat pentru a ma trezi fix dupa o ora ca sa ma echipez si sa imi beau cafeaua. Am ales pentru testare centura Roxanei, de la Kalenji, varianta cu doua bidonase de 250 ml in locul centurii mele cu un singur recipient de 500 ml. Nelipsita camera Hero am pus-o in husa ei ce venea ca si turnata pe centura. Trei geluri Isostar energy boost cu gust de Cola erau deja in cele doua buzunarase (cam mici de altfel) ale centurii. Dau un gel Aptonia 2 in 1 pe gat, spal cu 500 ml de Isostar orange si impreuna cu Roxana ma indrept spre start. Pe drum reglez betele la inaltimea potrivita pentru pante si filmez din mers participanti pregatindu-se. Zaresc si un caine deosebit de caraghios a carui cap rasarea dintr-o gradina de zarzavaturi si arata ca o varza...maro. Ma bine dispun total cand la start ne intalnim cu Alin si Ovi veniti si ei cu Nicoleta si Emilia. Ei venisera mai tarziu decat noi si nu mai apucaseram sa ne salutam cu o seara inainte. Le urez bafta la baieti ce alergau la maraton si dupa ce imi iau la revedere si de la fete ma duc spre locul "meu", adica pe la jumatatea "companiei" de start. Circa 350 de participanti la ambele probe. In realitate trebuiau sa fie cam 400. Cred ca unii nu au mai venit din cauza conditiilor meteo. Era inorat dar nu ploua. Plouase in schimb toata saptamana. O vreme excelenta de alergare. Se mai fac cateva anunturi din boxele celor de la Radio Resita ce ne servesc metal de calitate pe banda. Apoi incepe countdown-ul in cor.

Cu camera pornita si emotionat usor de moment, pornesc si eu cu gasca. De emotie uit sa imi pornesc ceasul si o fac cam dupa doua sute de metri cand am inchis camera si am pus-o in tocul ei de la centura. Nu am pornit muzica in casti si incercam sa imi gasesc ritmul cat mai repede, natural, fara muzica. Respiratie mi se calibreaza: la trei pasi o inspiratie, urmatorii doi pasi expiratie. E ca un ritm de la tobe. Uite acusi se despart drumurile maratonistilor de ale noastre la Podutul de la Tasna. Noi mai avem inca 2,5 Km de asfalt. Inspir, expir. Tot fara muzica. Vezica incepe sa isi ceara drepturile. Realizez ca m-am cam supra hidratat si trebuie sa ma opresc in ciuda faptului ca stiam ca voi pierde un minut. Revin rapid in sosea si numar 7 colegi ce m-au depasit cat m-am pitit dupa o masina de pe marginea drumului. Ajung la Podetul Inelet, primul punct de revitalizare si servesc o bucata de mar si un pahar de Sponser. Plec mai departe peste punte si stiu ca s-a terminat alergarea pentru mine.

Bag camera la loc si incep sa ma imping cu betele. Incepe greul dar nu ma las. Ma depaseste un grup de trei. Incep sa transpir si ma bucur ca am luat betele si ca vremea e cum mi-am dorit. Nu ma opresc deloc. Stiu ca mai e putin pana la urmatorul punct de revitalizare dar simt ca mi se duce energia din picioare. Bag primul gel Isostar si rabd pana la PC pentru a da si apa pe gat. La PC suntem incurajati, repusi pe picioare realmente de acesti oameni deosebiti ce stau pe loc pentru ca noua sa ne fie bine. Iau o bucata de mar si una de portocala si beau apa. Plec mai departe in alergare usoara. Merg bine si pe coborari nu bag la maxim ca sa imi menajez energia. Cu toate ca e ceata in aer, incep sa realizez si privelistea. Unul din secretele fotografiei consta in faptul ca pe vreme ploioasa culorile devin saturate. Galbenul florilor devine de Kodak Gold, iarba de Fuji Velvia (astea erau filme foto). Pleosc. Pantoful stang dispare cu totul in mocirla si ma intreb daca pedometrul e antiacvatic. Uite, pana si noroiul e mai maro pe ploaie, continui eu meditatia despre fotografie. Incep insa noroaiele serioase.  Pe drum curge un parau iar paraurile ce intersectau poteca s-au transformat in rauri prin care treci cat mai repede caci apa e destul de rece.

Pe curba de nivel poteca urca, apoi coboara si tot asa. Incep sa bag cu betele mai tare ca sa degrevez piciorele pe urcari. Simt cum se scurge energia si completez cu alt gel. Dau si cu Isostar din bidon. In 5 minute imi revine cheful. Ajungem la punctul de revitalizare PC 3 unde ni se prezinta produsele din care putem alege. Ma tin de glume:
- Tigari aveti ?
Raset general.
Mai e un pic de plat si vine o coborare ca lumea. Bun asa, haida Radule. De data asta bag muzica la maxim si dau drumul la picioare. Dupa coborare, mai urmeaza o mica urcare spre Bsericuta Dobraia de unde stiu ca vine partea mea, adica coborare sanatoasa pana la sosire. Sorb si ultimul gel, dau cu Isostar si ma pregatesc sufleteste sa nu ma mai opresc din alergare pana jos. Vezica zice ca mai trebuie sa fac o oprire iar eu ii transmit sa se abtina. Imi place coborarea asta ! Trec de inca 5 colegi si opresc muzica din casti ca sa aud zgomotul de la sosire.
Intre timp, vezica se revolta cu o durere in dreapta abdomenului astfel ca mai domolesc fuga fara sa ma opresc totusi. In fata mai am un singur coleg de depasit inainte de poarta sosirii. Nu ma hotarasc cand sa trec pe langa el si o fac chiar pe platul din fata portii. Gata ! Hopa vine si medalia si o fata ce culege cip-ul de la glezna. Roxana ma asteapta si ea.

Mi-am depasit targetul de 3 ore cu 3 minute si 25 de secunde dar sunt multumit si de data asta pot spune cu certitudine ca m-am luptat pe bune, corect si de la egal la egal cu mine, cel de anul trecut. Am avut doar pe final o durere undeva in dreapta abdomenului si asta din cauza mea pentru ca nu am vrut sa ma opresc pentru necesitatea biologica care ma apucase. Trebuia sa fiu mai bun decat am fost anul trecut si am reusit onorabil, cu 14 minute.

Efortul insa se masoara in altceva si e numai in fiecare din noi. Nu am functionat poate la 100% dar la 90 % am dat cu siguranta din ce pot la ora actuala in alergarea montana. Mult sau putin ? Mult fata de anul trecut, putin fata de anul viitor !
Filmuletul:
Dupa sosire m-am dus in camera sa fac un dus si sa ma schimb. Au venit si fetele si ne-am dus pe terasa Motelului Dumbrava sa bem o cafea si o supa calda. Cam greu am fost serviti. De fapt, toata servirea de la Dumbrava a fost sub orice critica. Senzatia era ca deranjam sau eram in plus.
Eu ma alesesem, dupa racirea muschilor, cu o durere in genunchiul stang asemanatoare cu cea de la MPC 2011. Deabia mai coboram scarile. Noroc ca in timpul cursei nu am avut nimic.
Dupa ceva timp, au sosit si baietii. Alin si Ovi au venit ca de multe ori "la brat", si am reusit sa le surprind finishul aici:
Pana au venit ei, am mai filmat putin si alte sosiri:

Baietii au propus o tura prin catunul Inelet unde as fi mers si eu dar nu ma lasa genunchiul. I-am dat camera lui Ovi si a filmat el pe acolo:
Revenind la problema genunchiului. Se numeste tendinita popliteusului. Asa ca ma incarc cu glucozamin si condroitin in speranta ca la Maratonul Apuseni o sa fiu in regula, chiar daca un tratament dureaza minim trei luni, iar pana in Apuseni a mai rams o luna. 
O iau mai lejer pana atunci cu efortul in picioare, zic eu, cu toate ca am in calendar niscai ture speo.
Hercules este un brand deja care, impreuna cu Eco, Ciucas, 7500 si MPC, au ridicat la fileu mingea pentru pasionatii de miscare organizata in Romania, mai precis de trail running, ceva inca nou pentru multi dintre semeni. Nu e de mirare ca organizatorii sunt atleti desavarsiti la randul lor, ei stiu cel mai bine ce trebuie facut ca sa iasa ceva bine in domeniu. So, keep up the good work !
Si, cum am mai spus si anul trecut, baietii de la Radio Resita sunt niste adevarati profesionisti. Nu am auzit nici macar o microfonie iar muzica s-a auzit impecabil. 
Kalenji SW 500SD spune asa:

Distanta de pe grafic apare ca 23 Km dintr-o eroare a pedometrului, acesta pierzandu-si calibrarea in urma unui reset pe care l-am facut din greseala. Datele sunt insa corecte pentru ca le-am inmultit cu coeficientul de corectie.
Pana data viitoare, va urez sa iesiti afara !