Precum spuneam anul trecut, EcoMarathon este alergarea montana de la care nu vreau sa lipsesc. Si nu am lipsit nici anul acesta, inscriindu-ma din februarie. Update-ul de anul acesta a fost ca Roxana mea si Emilia lui Ovi au luat si ele startul in aceasta cursa superba, descurcandu-se foarte bine.
Sa o iau deci, cu inceputul.
Vineri seara ajungem la 22:00 dupa cateva schimbari de situatie in Ploiesti cu Mirciulica ca protagonist. Parchez masina si dam fuga la inscrieri ca sa ne luam pachetul de concurs. Anul acesta baietii primesc tricouri albastre, iar fetele violet. Ma bucur ca un copil sa descoper in pachet si ultimul numar al revistei Alerg pe care o apreciez foarte mult. Aflu cu aceasta ocazie ca am pierdut doua numere si ma infig intr-un fel de stand in care erau expuse mai multe numere ale publicatiei si ii explic lui Luci Clinciu ca imi lipsesc trei numere. Ghinion, numerele lipsa nu erau acolo asa ca imi pun pofta in cui pana la reintoarcerea acasa.
Cu pachetele in brate mergem la pensiunea Puiu unde statusem si in 2010 la prima editia a cursei. De data aceasta casuta era ocupata in intregime de cunoscuti si prieteni. Practic, eram in gasca. Bucataria la dispozitie, frigider, etc. Alin, Ovi, Emilia si Nicoleta erau deja acolo si am luat cina impreuna intr-o atmosfera super. Mancam bine si mai stam la povesti pana imi suna clopotelul ca trebuie sa mai si dormim.
O mare parte a echipei de la Pensiunea Puiu:
Tura asta eu cu Roxana ne-am procopsit si cu copil, in persoana lui Mircea care ne-a explicat ca ii place sa avem grija de el si lucrurile lui. Noroc ca e suficient de mare si nu a fost nevoie sa doarma cu noi in pat :)).
Dimineata imi aplic planul: ma trezesc la 6:00, mananc bine si ma culc la loc. Evident ca Roxana se trezeste si ea. Dupa micul dejun, nu am mai reusit sa dorm dar macar am stat linistit in pat, motaind. Cateva glume schimbate cu Mircea ma bine dispun total si reintru in ceea ce numesc "viata". Devin viu, verde, energic. Roxana a avut in schimb emotii, fiind prima ei participare la o cursa astfel ca nu prea isi facuse somnul. Se trezesc si ceilalti si ne strangem cu totii in curtea pensiunii pentru a ne indrepta spre start, fiecare in stilul sau. Eu, evident mai trag o tigara de final. La start observ coada mult mai mare de anul acesta. Aproape 800 de participanti la ambele probe. A fost mutat si punctul de sosire. Practic, s-a perfectionat organizarea. Lucru foarte bun.
La start m-am pozitionat inspre mijlocul "companiei" de alergatori (ca pluton nu mai pot sa spun) conform rezultatutului personal de anul trecut.
Incepe si numaratoarea inversa in cor, moment ce trebuie TRAIT ca sa il intelegi, apoi plecam. Noi, cam dupa un minut. Primul kilometru pe asfalt a fost cam inghesuit. Din spate a aparut Mircea si Tibi cu care m-am si salutat din mers.
Eu, ma simteam greu, la propriu. Aveam super chef sa alerg dar parca aveam ceva greutati la picioare, ca un lest. Cand am ajuns la forestier, m-am oprit prima oara. Nu mai aveam suflu. Mah, nasol ! - imi zic. Ce draq ai ? Merg un pic si apoi alerg din nou pana la podetul peste rau unde se sta la coada. Vad un coleg care o taie prin apa. Ma uit la apa, apoi inapoi la podet si ma hotarasc sa stau cuminte la coada. Trec puntea si mai alerg cateva secunde inainte de urcus. Eheee, aici incepe chinul. Ce mi-am zis eu, ca fara bete merge, n-are cum sa nu mearga! Pai merge, da' greu. Nici vorba de sprinturile scurte de anul trecut, urc gafaind. Imi vine sa vomit si ma abtin.
Ma gandesc ca o fi de la mancare si memorez ce am mancat. In principiu, lucruri ok, adica orez cu legume, paste, doar un pic de cascaval si doua felii de salam uscat. Ar fi trebuit sa fiu mai breaz. Si in ritmul asta ajung "La Mandru", primul punct de rehidratare. Nu ma opresc si beau din mers cateva guri de Isostar. "Aici deja incepusem sa alerg anul trecut" imi zic in timp ce ma chinui sa nu ma opresc deloc din mersul pe poteca larga. Mai urcam un pic si vine platul drumului forestier. Haida frate, ca nu mai tine asa! In fine, alerg. Mai repede decat credeam chiar. O tin asa vreo cinci minute si imi apare o durere la diafragma. Ma opresc din alergat pentru scurt timp si iar bag. Din cand in cand arunc un ochi pe ceas. Stiu ca sunt in urma lui Radu din 2011. Strang din dinti si alerg cat pot de tare, sa mai recuperez din dezastrul de pe urcare. Ajung la staulul de oi care anul trecut era plin de mioare, si un miros ingrozitor imi inunda caile respiratorii nesatule de oxigen. Iar imi vine sa vomit. De fapt, mi se intoarce stomacul pe dos de la miros. Trec urgent de portiune si iar ma revad alergand anul trecut peste paraul de dupa staul. Acum, doar merg. Alerg o singura portiune. Nu pot sa imi clintesc picioarele mai repede. Urc totusi constant pana la punctul de realimentare.Aici imi aleg din masa cu minunatii, jumatate de portocala si ma indepartez pe sosea. Beau iar cateva guri zdravene de Isostar apoi alerg la ralanti pana la ultimul urcus din traseul de cross. Ma uit la ceas din nou si stiu ca voi iesi mai slab decat anul trecut. Totusi nu vreau sa scot peste doua ore asa ca imi propun sa rup pe coborare incaltarile.
Imi pun Hora lui Phoenix in casti si incepe coborarea de om fugarit de toti cainii pamantului. Imi vine sa strig ca la schi, partieeeee !!! Cu un ochi pe colegii din fata si cu unul pe ceas, mai reusesc sa salvez din "onoare" pe aceasta ultima coborare si ajung la asfalt unde in fata mea nu mai e nimic de depasit. Trec linia de sosire cu timpul meu de 1:59:49 si cel oficial de 1:59:50 !!! . Ciudata coincidenta pentru ca eu imi pornisem cronometrul cu un minut inainte sa trec prin poarta startului si cu cateva secunde dupa ce am trecut de linia de finish. Ma asteptam la cel putin un minut in minus la timpul oficial. Cred ca s-a pornit cronometrul in momentul in care a ajuns numaratoarea la zero, nu cand trecea fiecare prin dreptul startului.
La sosire, dupa horcaiturile de rigoare, ma indrept la standul lui Vasi sa imi dea o tigara ca deh, doua ore imi chinuisem plamanii rau de tot. Stam putin la povesti si ma duc sa mai filmez cu Hero-ul participantii care vin. De fapt, o asteptam pe Roxana ce a venit la nici 10 minute dupa mine. Mai precis a terminat in 2:09:39. Extraordinar rezultat pentru o prima participare, zic eu.
Asa, la final, ce sa zic ? Pai am cu 6 minute mai mult decat anul trecut si mi-a fost cam rau toata cursa. Partea "luminoasa" o reprezinta lipsa durerilor de muschi, lipsa febrei musculare si imbunatatirea pulsului care nu s-a mai dus in 192. Ar mai fi viteza maxima pe coborare: 15,2 Km/h.
Toate datele conform Kalenji CW500SD:
- Distanta: 14,07 Km
- Viteza media 7 Km/h
- Viteza maxima: 15,2 Km/h
- Puls Mediu: 168
- Puls maxim: 185
- Consum caloric mediu: 547
- Consum caloric maxim: 1135
- Calorii: 1094
- Grasimi arse: 30,9 g
A propos de ceas, de cand l-am calibrat, are o precizie incredibila pentru un pedometru si il recomand fara ezitare, cu conditia sa il calibrati. Daca nu va trebuie trackul traseului, uitati de unul cu GPS, merita fiecare banut.
Cat despre pantofii de alergare Vaude Stone Rider Ultralight, arhinecunoscuti la noi, pot spune doar ca nu mai exista verbul a aluneca in vocabularul meu.
Organizarea a fost ireprosabila si organizatorii merita tot respectul nostru. Unde e pasiune, se vede si mai ales se simte !
Pana la Hercules, va spun sa iesiti afara !!!
Felicitari intregii voastre gasti!! Ma bucur ca va revead la majoritatea concursurilor si mereu zic da cu tine am alergat la MPC in 2011 :-). Ne revedem cu bine! Multumim de poveste si sigur va motiva si pe altii!
La start observ coada mult mai mare de anul acesta. Aproape 800 de participanti la ambele probe. A fost mutat si punctul de sosire. Practic, s-a perfectionat organizarea. Lucru foarte bun. 
Felicitari intregii voastre gasti!! Ma bucur ca va revead la majoritatea concursurilor si mereu zic da cu tine am alergat la MPC in 2011 :-). Ne revedem cu bine! Multumim de poveste si sigur va motiva si pe altii!
ReplyDeleteMultumim si felicitari si voua pentru super organizarea de la Eco, ne revedem si la Hercules...cel putin cu o parte din noi.
ReplyDelete