Domnu' cu picioru' de la Herbalife Ciucas Trail

Este pentru a treia oara cand am participat la evenimentul de trail running din Ciucas. De data asta la cursa de maraton. Ironic, toti apropiatii mei sunt inscrisi la semimaraton anul acesta.

Jump around the start...atmosfera incarcata de adrenalina. Topaim in ritmul House of pain in asteptarea startului. M-am pregatit bine si pentru aceasta alergare: cinci geluri cu cola si cafea si doua compoturi. Usor obosit dupa turele anterioare dar in forma buna. Am ales sa merg ultralight doar cu borseta cu bidon de 500ml. Vremea perfecta de alergare ne-a dat oarece emotii. Norii insa stagnau. Decid sa nu imi iau geaca si, daca tot nu este soare voi merge in tricou cu maneca scurta. Singura intrebare ce ma zgaria usor pe creier era vizavi de genunchiul stang.

Dupa start, reusesc sa ma temperez foarte bine. Las lumea sa se duca, imi vad de ritmul meu. Totul merge struna si imi intru in ritm. Bucuria de a alerga pe munte este inegalabila, este deosebita si are un farmec aparte. Te umpli de energie, incepi sa zambesti, esti amabil si ajuti dezinteresat colegii de traseu. Este ceva ce trebuie trait !
Ajung la rascrucea unde traseul de maraton se desparte de cel de semi si sunt pe teren necunoscut. Vad ca e coborare si imi vine sa o rup la fuga. Imi amintesc de picior si ma temperez. Am in fata multi kilometri. Ajuns la Valea Stanii, mananc doua bucati de mar si pornesc mai departe. Traseul pe la liziera padurii este foarte frumos. Urc putin apoi vine o coborare sanatoasa pe un drum de TAF pana la bucla.
Stiam de bucla de pe forestier pe care o injura toti. Pe mine m-a amuzat sa vad venind din fata colegi. Mi se pare ca rupe din monotonie aceasta bucla. Poti fi spectator in timp ce alergi la stilul celorlalti. Studiez echipament, stiluri de calcatura. E trist cand te gandesti ca te intorci tot pe acolo dar din nou, ai la ce te uita. In punctul de alimentare mananc un mar si imi foloesc si primul gel. Dupa bucla incep sa pufai pe urcare. Mainile in solduri si la deal. Imi prieste ritmul stabilit si nu ma opresc deloc. Inca un gel. Vine plat si trebuie sa alerg. Gambele au insa alta parere: se blocheaza. Ma opresc sa le masez un pic. Genunchiul stang incepe sa scartaie. Intercalez mers cu alergare. Pe masura ce ma fortez sa alerg usor, durerea din genunchi se amplifica. Imi este clar ca trebuie sa ma obisnuiesc cu ea. Dar oare ea cu mine se va obisnui ? Caci de oprit, nu ma opresc. Timpul trece greu iar optimismul imi scade cand vad ca nu mai pot alerga decat sontac. Ma iau gandurile negre "Nu o sa mai poti alerga niciodata, asta e ultima cursa". Cad intr-un gol, intr-un colt de bezna. Sunt pus la colt si certat. Imi ridic privirea la cerul plumburiu si imi dau seama ca si vremea e la fel de mohorata. Asa reintersectez traseul de semimaraton. Uite, e plat iar eu nu pot alerga ! Nu merge, doare. Ajung la punctul de alimentare Ciucas cu doi demoni isterici in capul meu:
- Abandoneaza, s-a terminat.
- Vei merge pana cazi lat !
- Vei ramane handicapat pe viata daca continui !
- Trebuie sa ramai macar in timpul limita !
Imi iau doua pere si doua mere, o sticla de suc de morcovi si ma retrag dupa o masina sa cuget. Ma uit chioras la Vf. Ciucas pe care trebuie sa ajung cumva. Termin de mancat fructele si imi mai iau inca o para. Plec spre varf. Am doi colegi in fata si unul in spate. Nu e asa de rau, dar...aoleu, au inceput sa alerge ! Nu pot sa tin ritmul cu ei. Ma tarasc pana pe varf.
- Sunteti bine ? ma intreaba amabila o fata.
- Nu !
- Da, ma scuzati de intrebare. Apa sa stiti ca nu mai avem...
- Super !
Poposesc pret de cateva secunde si ma uit spre saua Tigailor. E coborare si imi va fi si mai greu. Cred ca am coborat cu maxim un pas la doua secunde portiunea. Primesc o fiola de magneziu de la un coleg. Bag si un compot si primesc si apa. Raman singur multa vreme.
Urc inapoi la intersectia de unde am urcat spre varf si zaresc in spate un coleg. Se vede punctul de alimentare de la Cabana Ciucas. Din spate vin mai multi. Andreea trece de mine si le spune la organizatori ca trebuie sa fiu ajutat. Ajung si eu acolo si sunt intrebat daca doresc masina. Ma uit la ceas.
- Mai am doua ore si zece minute pana la deadline, vreau sa continui !
- In ritmul acesta veti fi descalificat oricum, mai sunt 12 Km.
- Cunosc bine traseul, incerc.
Super amabili oamenii ma intreaba cu ce sa ma ajute. Vad un om fumand. E o nebunie, dar vreau o tigara ! Primesc una si mai cer o fasa elastica ca sa leg bine genunchiul. Ii rog sa stranga cat mai tare fasa in jurul rotulei. Ma ridic si realizez ca am piciorul teapan ca intr-un ghips.
- Ooo, ce bine e !! Mersi frumos, v-am pupat.
O iau la vale alergand. De mai bine de doua ore nu am mai putut alerga. Panta forestierului imi impune sa adopt o pozitie pe sate, sprijinit mai mult pe piciorul drept. Stangul e in fata pe post de carma sau frana. Functioneaza foarte bine si chiar alerg tot forestierul pana unde trec raul in padure. Acolo intalnesc cel mai viu post de control: un domn canta la chitara in timp ce doua fete aplauda si chiuie. Nu am timp asa ca trec repede multumindu-le de incurajari. Pasi intinsi si ochii pe ceas. Dupa prima vale traversata ajung din urma cinci colegi. Vine plat si alerg. Mai e putin pana la Muntele Rosu. Colegii imi fac loc.
- E domnul cu piciorul !
- Nu, e doar piciorul le raspund razand. Eu nu sunt aici. Altfel nu as mai alerga.
Cobor si la ultimul punct de control unde beau un pahar de apa si refuz politicos sa fiu condus la masina care sa ma duca in Cheia. Domnul cu piciorul are o problema: o sa termine chinul asta in timpul limita. Asta era targetul meu si nu aveam cum sa ma opresc.

Pe ultima coborare bag ultimele doua geluri si chiar prind viteza mare si franez cu dreptul puternic ca sa nu risc sa imi sucesc mai mult stangul. Ajung la plat si stiu ca e gata, mai am suficient timp chiar si daca merg de-a busilea. Si totusi, alerg ca sa nu las muschii sa se raceasca. Trec de afisul cu "inca trei kilometri". Intru pe asfaltul dinainte de sosire. Ii fac in ciuda demonului ce ma batea la cap sa renunt.
- Nah mah ca nu a fost ca tine !

Trec linia de sosire cu timpul cumplit de 8 ore si 11 minute, din care ultimele 4 nu le voi uita niciodata. Ma asez pe un scaun si predau chip-ul.
Se pare ca toata lumea care mai ramasese la sosirea atat de tarziu stia de "domnul cu piciorul". Cei de la CP Ciucas dadusera numarul prin statie. Ma descalt si pornesc schiopatand spre tabara.
- "Congratulation. you're a tough guy" imi transmite un baiat din fata unui laptop.
Nu a fost nimic epic in tampenia pe care am facut-o. M-am chinuit fiecare minut din ultimele patru ore ale maratonului si nici acum nu am gasit raspunsul pentru care m-am supus la asa ceva. Frustrant este putin spus. A fost oribil. Mi-am stricat tot cheful si placerea. Dar nu am ce face, e genunchiul meu si degeaba vreau piesa de schimb. Poate in cateva sute de ani.

In orice caz, nu faceti asa ceva. Muntele e tot acolo, maraton va fi si la anul. Picior s-ar putea sa nu mai fie si nu vreau sa privesc colegii doar din fata ecranului, vreau sa fiu printre ei.
Filmuletul rezultat:
Am facut mai multe filmulete din timpul evenimentului:

1) Sedinta tehnica
2) Flying spirits
3) Festivitatea de premiere
4) Sosirea primilor trei alergatori de la ultramaraton:
5) Cursa copiilor:

6) Premierea ultramaratonistilor:


Si pozele