joi, 11 octombrie 2012

MPC 2012 - echilibrul

Dimineata pierduta
Lumina din zori incepe sa imbrace Casa Dode in culori. Pisicile din curte incep sa umble brambura prin curte cautand de joaca. Cobor scarile in liniste si intru in bucatarie unde Roxana prepara pastele. Imi fac de lucru cu borcanul de sos alungandu-mi gandurile si pesimismul. "O sa te ia iar piciorul" se aude dintr-un ungher al mintii. Ies afara cu farfuria si adulmec toamna. Cainele e asediat de puii de pisica dornici sa scarpine ceva. Trei negrii mititei sar si se incolacesc in jurul cainelui lup. Apare si creatoarea minunilor negre. Neagra ca taciunele cu ochii de smarald se uita curioasa spre mine. Nu vreau sa ma dezlipesc de lumea asta. Sorb o inghititura din cafea si ma asez mai comod in sezlong. Se aude o usa deschizandu-se, apoi niste pasi.
- Si voi ati dormit prost azi noapte ?
Incerc sa procesez daca intrebarea imi este adresata. Tot ceea ce vad sunt doua picioare. Dau din umeri.
- Eu am avut o noapte groaznica, aproape nu am inchis ochii, continua femeia de la etaj.
De ce ma deranjeaza pe mine oamenii cand eu nu deranjez pe nimeni ? Sunt readus in lumea cuvantatoarelor de un puhoi de lamentari.
- Vai ce rau mi-a fost! Am luat gelul ala aseara din pachet si cred ca de la el mi-a fost asa rau.
Ma fortez sa nu izbucnesc in hohote. Imi vad mai departe de cafea. Roxana ma anunta ca pastele sunt gata. As fi vrut sa le mananc in tihna. Femeia din camera de la etaj coboara scara.
- Ah si dumneavoastra fumati, ce bine ! Nu sunt singura maratonista fumatoare...
Gazdele sunt prin apropiere astfel incat tirul se muta de la mine la ei. Imi termin pastele si urc in camera sa mai lenevesc putin si sa imi sterg din creier asediul verbal. Am nevoie de liniste, sa fiu cu gandurile mele. Ma concentrez pe imbracaminte. Am la mine suita rosie si cea neagra Cum anul acesta s-au dat o gramada de tricouri negre pe care colegii le vor folosi cu siguranta, aleg costumul rosu. Nu sunt nori, asa ca imi trebuie maneca lunga sa nu ma prajesc.
Ma imbrac tacut iar Roxana imi potriveste numarul pe cracul stang al pantalonului. Iesim afara la 8:30 si ne intalnim cu Alin si Nicoleta. Mergem impreuna spre start. Impreuna cu Alin incepem sa ne bataim ca sa ne incalzim putin. Salutam cunoscuti din mers. La start ne luam ramas bun si ne uram de bine.
Emotii
Ma asez la coada pentru verificarea echipamentului. Soarele deja ne invaluie. "Sa vezi ce cald o sa fie  !" Trec de verificare si ma instalez ca de obicei, la mijlocul companiei de alergatori. Camera GoPro din nou la post. Luci ne anunta ca e soare si ca ne asteapta pe toti sa ne intoarcem sanatosi inapoi. Apoi striga doar zeceeee, restul countdown-ului vine de la noi. Fac un pact cu genunchiul: daca ai sa ma dori deja La Table, fie si doar un mic junghi , ne intoarcem. Clar !? Genunchiul tace malc, nu zice nimic insa.
Si asa incepe...
Echilibrul
Fara nici cea mai mica dorinta de a ramane in pas cu ceilalti, imi vad de drumul meu fiind atent la fiecare feedback pe care il primesc de la organism. Un maraton montan te invata sa cunosti fiecare centimetru al propriului organism, sa interpretezi ce va urma, ce durere te va lua, ce carcel ti se va pune, ce crampa urmeaza. Inveti cat poti sa tragi si mai ales, unde iti e locul. Iar tu, intregul tau, ansablul plamani-picioare-creier combinat cu experienta si psihicul, esti cel responsabil de rezultat. Nimeni altcineva. Esti fata in fata cu organismul tau si daca il minti, te va durea adevarul sau. Pentru cei ce nu sunt sinceri este o povara. Nu poti trai fugind de tine si ceea ce esti. Poti doar sa ascunzi celorlalti, nu insa si tie.
"Alergare lejera pana trecem de forestier" imi spun. Ma uit la ceasul ce imi confirma ritmul domol. Cam 7,5 Km/h. Puls super ok: 130-140. Am 40 de kilometri inainte si asa vreau sa o tin. Imi concentrez atentia pe genunchiul stang. Incerc diferite calcaturi sa il verific. Este ok. Dreptul e deja rodat si nu m-a mai durut de doi ani. Va trece si la fratele stangaci. O sa am grija de asta !
Urc spre Magura si aud talangi ce bat inspre incurajarea noastra. Copii iesiti sa ne salute, poate in joaca pentru ei. Foarte in serios pentru noi. Iti creste pulsul cand ii vezi, inima nu mai are loc in trup si vrea pentru o secunda sa iasa si sa le multumeasca. Imi mut privirea din stanga spre dreapta unde ne asteapta Ea. Sta la soare si ne zambeste. "Iar ati venit ! Va asteptam..."
Reduc turatia impus de plamanii Viceroy si merg. Trec de Casa Folea si imi propun sa o tin asa pana pe platul dinainte de Saua Joaca. Functioneaza perfect. Din sa reincep sa alerg, echilibrat. Nu trebuie sa depasesc viteza de pe plat. Constanta e cheia. Iar ma iau gandurile cand revad dezastrul de La Table. Cu ce drept lasam cadavrele copacilor asa? Nici macar nu le ingropam! Admir opera semenilor si ma opresc pentru un minut in punctul de realimentare.
- Nu mai avem apa pregatita, au baut-o ceilalti dinainte.
La izvor e coada asa ca imi salut decizia de a alerga cu aquarius-ul plin cu 1,5 litri de apa. Sunt independent pana la Spirlea. Mananc cascaval, cateva bucati de mar si imi umplu palmele cu fructe uscate si pornesc mai departe. De la mers trec la alergare asteptand sa se deruleze ultimele portiuni pe care mai pot alerga inainte de urcusul spre Saua Funduri.
La iesirea din padure caldura ma ia in primire. Urc cu mainile in solduri fara sa ma grabesc dar constant, fara nici o oprire. Saua Funduri e punctul critic. Aici incepea agonia de anul trecut si de acum doi ani. Concentrat la maxim la reactia genunchiului urc hipnotizat de peisaj pana la PC. O scurta pauza cat sa iau un cadru cu Hero-ul apoi la vale cu mine. Stau cuminte la coada pe saritori si la pasajul echipat cu coarda. O data ajuns pe grohotis incep sa alerg. Sunt pe terenul "meu" aici. E ca la schi. Nu trebuie sa ma tin de pereti caci alunecarea poate fi controlata atat timp cat viteza nu devine inconstienta. Vreau sa sar peste cativa bolovani inalti dar ma temperez. Genunchiul nu doare dar poate incepe in orice clipa. Nu castig nimic daca sar pe aici ca berbecul. In dreptul Ceardacului mi se instaleaza o grimasa de bucurie. Daca pana aici nu m-a durut, nici nu o sa ma mai doara ! Dupa doua maratoane in care am parcurs segmentul Saua Funduri - Spirlea in patru ore tarandu-ma pe aici datorita genunchiul drept (acum doi ani) si stang (anul trecut), in fine pot alerga si ma pot bucura de revederea cu versantul vestic al Craiesei. Ce dor mi-a fost de tine !  Uite si Marele Grohot, cum il numeam in gluma acum cativa ani, acusi sunt la Spirlea. In ciuda starii de optimism, reusesc sa imi limitez avantul. Nu intrec masura, nu sar peste obstacole, nu dau drumul la picioare asa cum mi-ar veni. Echilibru este deviza mea la aceasta editie a MPC.
Trec de Spirlea unde constat ca am golit rezervorul de apa si cobor spre izvor. Imi dau jos rucsacelul inainte sa ajung la oamenii ce ne asteapta sa ne alimenteze cu apa si o fata vine deja spre mine cu un bidon de 5l in mana. Imi pun cam doi litri in rezervor si pornesc mai departe multumit ca nu imi va mai trebui alt popas pentru apa. Am suficienta.
Pe forestier pastrez cadenta si implicit vieza: 8-9 Km/h, la fel ca la start. Pulsul a urcat un pic semn ca nu mai sunt ca nou. Dar ambele picioare sunt in regula ! Trebuie sa ma alimentez cu energie...la Plaiul Foii. Deodata creierul proceseaza cuvantul "Coca cola". Aoleu ce-as bea o Cola ! N-am bani la mine da' o sun pe Roxana sa imi cumpere daca mai e la Plaiul Foii. Nu mai era asa ca mi-a ramas "tic-tacul" cu Coca-Cola in creier pana am ajuns la Plaiul Foii. Vedeam curgand lichidul acidulat din cutie, prelingandu-se pe buze. Simteam gustul. Ma naucea pofta. A trebui sa o pun in cui.
La Plaiul Foii cred ca am mancat cam 300 grame de cascaval, fara sa exagerez. Atat de bun ! Combinat cu mar, e o nebunie. Apoi cateva bucati de banana si trei pahare de Sponser. Am ajuns cu o ora si 40 de minute inaintea deadline-ului. Mai precis in cinci ore fara zece minute.
Vine...cine ? Diana dupa tine !
Pe Diana nu am mai revazut-o de mai bine de 20 de ani. Cu siguranta nu mai e aceeasi dar e in acelasi loc.
ZBANG: Coca-Cola !
- Lasa-ma mah in pace, n-am cola !
- Dar ai activator !
Adica cateva cani zdravene de cafea combinate cu multe alte substante de trezit mortii. Eu sunt mare bautor de cafea. Dimineata (doua), la pranz si seara. Ingurgitarea intr-o secunda a unei fiole ce contine 200 mg de cafeina este un festin, o placere. Parca ma asezasem la o masuta cu prietenii sa bem o cafeluta. Reconfortant ! Asa am uitat de Coca-Cola la Plaiul Foii, complet. Mi-am pastrat cateva picaturi in fiola sa am pentru mai tarziu, sa savurez o cafeluta si cu Diana.
Imi aleg cu grija muzica pentru urmatoarea ora de urcare pieptis spre Diana si pornesc. Mainile in solduri, pasi constanti. Pulsul creste de la "cafelute" si urc de parca cineva ma impinge de la spate. Colegii din fata imi fac loc. Nici o problema de suflu, crampe sau alte chestiuni, doar urc constant ca un robot. Ajung in locul unde s-a deviat traseul spre stanga si aud talangi din nou. Un ultim urcus apoi ajung pe crestulita de unde putem sa admiram abruptul Craiesei. Frumos ! Ajung la Diana, o salut si o intreb daca are cascaval, ca tare bun mai e. Masa e inca plina cu bucate. Imi e jena sa iau o farfurie de cascaval cu mine asa ca mixez cateva mere cu cascaval. Ca sa le fac si reclama, mancati Delaco, e o nebunie ! Chiar merita. Nu stiu care model de cascaval era ca au mai multe tipuri pe piata, dar o sa caut calup dreptunghiular conform fomei pe care am vazut-o la fata locului.
Printre prieteni
De la Diana traseul doar coboara. Astfel incat, daca tot nu ma duruse nici un genunchi, am decis sa maresc pasul. Imi termin cafeluta si ii dau la vale din ce in ce mai tare. Un coleg ma ia de iepure, ii place cum cobor. La ultimul punct de realimentare, cel din Coltul Chiliilor, ma uit evident dupa cascaval. Aveau de toate. Am mancat si struguri de data asta. Doua pahare de Sponser pe gat si gata, in Zarnesti dupa coca-cola :)). Pata ramasese.
Colegul de coborare e din nou in spate. Il simt ca poate alerga mai repede si ii spun sa se duca.
- Crezi ca terminam sub 8 ore ?
- Categoric !
Raman singur si alerg tot drumul. Trec pe langa un coleg bandajat la un genunchi ce coboara sontac. Cred ca facem cu schimbul in fiecare an, cu totii. Este echilibrul natural si firesc pe care incercam sa il intelegem.
Intru in oras, incep sa ma doara muschii. E bine ca se termina in curand. De pe marginea drumului Florin ma saluta. Alergam impreuna o bucata de drum. El a iesit al treilea anul asta si in ciuda acestui lucru nu are nasul orientat doar in sus ca sa vada doar cerul si ce zboara la acel nivel. M-a vazut si pe mine, sosit dupa sapte ore si patruzeci de minute.
Pe ultima linie dreapta Luci imi strange mana zambind:
- Ai vazut ca l-ai facut !
- Da, azi l-amfacut.
In semn de respect fata de galeria de la sosire imi dau jos sapca.
"De unde de niciunde,
Din lucirea lunii se iscara
Vajnici frati
Si nemaiaflati."
Roxana, Horatiu, Clara, Tibi...si colegi al caror nume nu il cunosc inca. Cu totii impartaseam o stare de spirit, de trairi si impliniri. O stare de echilibru.
Run with me:

Festivitatea de premiere:

3 comentarii:

  1. Salut,

    Felicitari pentru maraton. Ce ai patit cu genunchiul? Si eu am avut pb mari cu stangul in primavara (era o epopee sa urc si sa cobor niste scari). M-au diagnosticat cu hiperpresiune rotuliana si condromalacie si ca n-o sa mai urc pe munte in viata mea bla bla. Insa in mai putin de o luna eram pe V Malinului.

    Insanatosire grabnica,
    Andrei Holban

    RăspundețiȘtergere
  2. Mersi frumos, deocamdata nu am diagnostic profesinist, doar o banuiala. Ma duc la medic in curand si povestesc. Cele bune !

    RăspundețiȘtergere
  3. Salut again,
    Cateva recomandari de doctori: Vlad Predescu (de la regina maria) singurul care nu s-a repezit la operatie si a luat-o sistematic, si Marian Anghelescu (de la Lia Manoliu) care se ocupa de sportivi. Astia mi s-au parut cei mai profesionisti. La amandoi consultatia e in jur de 100 ron.

    Andrei

    RăspundețiȘtergere

Bine ai venit. Ia o gura de OXiGEN !