marți, 8 octombrie 2013

Asphalt tango la Maratonul Interantional Bucuresti Raiffeisen


Cum Maratonul Piatra Craiului Salomon ce inchide sezonul de alergare pentru mine, s-a amanat, mi-a venit o idee: cum ar fi sa incerc ceva nou, un semimaraton de asfalt, adica de plat.
Intamplator, organizatorii MPC s-au gandit la acelasi lucru, ne-au oferit 30% discount la inscrierea la Maratonul International Bucuresti - MIB. Dupa o scurta chibzuiala si studiere a traseului lipsit de orice diferenta de nivel, m-am hotarat pentru proba de semimaraton. Urma sa fie totusi prima mea proba de plat autentic si nu stiam ce ma asteapta.
Vineri ma aflam in cortul instalat in fata Casei Poporului stand la coada formata in fata masutelor cu inscrieri. Peste tot standuri cu produse din domeniu: Isostar, CompresSport, Runningshop, etc. Mi-a placut asta. Uite ca si la noi in "sat" se intampla ceva viu din cand in cand.
Imi vine randul si spun ca vin de la MPC si doresc discountul de 30%. Cateva telefoane intre organizatori si totul se rezolva. Eram doar 3 picati din Crai in Bucuresti, din intamplare. Cu siguranta au venit si mai multi inscrisi la MPC dupa noi.
Imi iau pachetul de concurs si ma instalez la standul Isostar sa imi refac stocul de izotonic. Apoi ma mai invart prin preajma ca sa imi acomodez privirea cu monstrii de beton printre care urma sa alerg. O sa fie "usor" diferit. In loc de Fantana lui Botorog, o sa am Fantana de la Unirii, in loc de "La Table" o sa am Piata Muncii, si tot asa. Macar sunt doar 21 de kilometri.
Beneficiind de eveniment, ma joc cu camera GoPro Hero 3 Black Edition a lui Adila de la Focul Viu pe care o lipesc de GoPro Hero-ul meu (primul model HD) ca sa fac si o comparatie de imagini.
Sambata gandul imi zboara spre Piatra Craiului...cam acum ar fi trebuit sa trec creasta in Saua Funduri... . In realitate constat ca avem o mica panta si la Bucuresti: urcam pe Calea Victoriei dinspre Cheiul Dambovitei.
Insotit din nou de cele doua camere GoPro, mai dau o raita cu Roxana pe la cartierul general al MIB-ului.
Imi mai iau doua fiole cu nou aparutele activatoare Isostar si o cutie cu geluri sarate - ceva nou pentru mine.
Inainte de marea zi, mai arunc o geana pe harta traseului si adorm impacat cu decizia luata de a participa. In principiu, tot echipamentul se aseamana, exceptand incaltarile. Cum nu am incaltari de plat, mi-am pregatit pantofii de trail mai vechi, ce ii folosesc ca back-up. Partea buna este ca au totusi un amortizor la calcai.
Adorm citind revista Alerg primita in pachet.
Duminica dimineata pierd vremea mai mult decat imi planificasem astfel incat ies pe usa cu Roxana ca rachetele de frica sa nu intarziem. Facem 11 minute pana la fantana de la Unirii unde ma linstesc vazand alti participanti indreptandu-se agale spre start. Ajuns in locatie, nu pot sa nu remarc miile de oameni veniti sa faca miscare. Nu sute, mii !!! Este ceva grozav, Bucurestiul traieste azi, respira. Centrul e blocat pentru noi. Pentru o zi, Bucurestiul conteaza. Cu 2000 de participanti doar la proba de semimaraton, e clar ca participam la ceva mare, important si greu de organizat.
Dupa ce imi revin din uimire, caut sectorul din care voi lua startul, adica la coada coridorului de la start. Aici ma despart de Roxana si ma pierd in multimea de tricouri galbene Adidas, tricoul oficial al MIB. Ironia sortii, nimeresc langa un coleg imbracat cu tricoul MPC din 2011 pe el. Incep sa imi zboare gandurile la cum ma vor durea genunchii pe la kilometrul 10 de la socurile transmise de asfalt... La 9:03 aud start. Un elicopter survoleaza ca sa filmeze puhoiul. Asta nu e maraton, e batalia de la Marathon! E impresionant de-a dreptul. Suntem 6000 ! Poate ca nu e clar, SASE MII ! Cum pot pleca atati oameni deodata ? Pai simplu, nu pot !

Startul Maratonului International Bucuresti:
Intai a plecat stafeta si scaunele cu rotile, la 8:50. Apoi pleaca maratonul, semimaratonul si cursa populara sub forma de mers. Nu stiu cum au plecat cei din fata, insa stiu ca noi am mers cam 3 minute pana am inceput sa alergam cat de cat. Si asta foarte greu caci nu aveai loc. Atentie maxima pe unde calci si tine drumul drept, sa nu jenezi vreun coleg.
Rulam pe b-dul Libertatii intai spre rondul Cosbuc in masa compacta, e un fluviu. Facem 180* si alergam inapoi spre locul startului. In Piata Constitutiei viram la dreapta pe b-dul Victoria Socialismului (Unirii zis acum) si de aici tot inainte razesii mei, pana la Piata Alba Iulia.
Pana la fantana de la Unirii s-a mers in grup compact, spatiul de doua benzi fiind insuficient pentru rasfirare. Cand am traversat B-dul Dimitrie Cantemir, a inceput adevarata alergare. Fiecare a putut baga atat cat poate, spatiul fiind mult mai generos. Constant cu 9,1 Km/h intru in monotonia orasului. Ma gandesc sa numar benzile de pe asfalt sa treaca timpul. "Till my bones collapse" imi rasuna in cap. Trebuie sa o tin asa doua ore.
Ajung in Piata Alba Iulia si fac giratoriul intrand pe B-dul Decebal. Haida ca acusi ajungem la Piata Muncii. Heart rate mare de la insuficienta plamanilor ticsiti cu Viceroy, in schimb nici o durere, viteza 9,5 km/h. "I can transform ya" vine din Ipod prin castile Adidas Sennheiser. Ajung si la Muncii, aici opresc cateva secunde sa dau un pahar de apa pe gat si sa bag primul gel. Nimeresc sodium energy si ma ia prin surprindere. Asta vroiam sa il iau la final. Dau din mers cu izotonic si urmez linia de tramvai de pe b-dul Basarabia spre b-dul Chisinau. Din fata apar primii sase maratonisti kenyeni. Ii aplaudam. Cred ca au 20 la ora. Asa o tin 40 de kilometri...Eu, multumit de 10,5 km/h cat am acum, virez 180* inapoi pe Basarabia. Facem dreapta spre Arena Nationala. Ma ia vezica. "Uite bude pe margine", ma opresc.
Filmul din timpul semimaratonului:
Reintru in traseul ce da roata arenei. Accelerez la 11km/h sa recuperez secundele state. Reintru in Basarabia si mentin 11km/h. Parca am innebunit..."Joaca bade din picioare". Clara e pe margine si incurajeaza oamenii. Ne salutam scurt. Trec de Muncii si intru din nou pe b-dul Decebal. Alerg bine, chiar foarte bine. Nu ma doare nimic si mi se instaleaza o grimasa de bucurie. Ma opresc in punctul de alimentare de aici sa iau o bucata de banana si un pahar de Isostar. Bag si gelul de zmeura de la centura. Florentina ma recunoaste dupa tuse.
Plecam impreuna din punctul de alimentare insa eu sunt pornit sa termin repede chinul si o iau usor inainte. O data pulsul coborat, revine greu la 170. Trec pufaind de intersectia cu Traian si ma gandesc la o gluma "cum ar fi sa ma duc acasa acum...". Pe dreapta Bogdan Petrescu face fotografii. Il salut din mers si continui ritmul spre Unirii. Trec de intersectia cu Cantemir si incep sa depasesc. Ajung in zona startului si stiu ca mai am bucla spre Victoriei. O vad pe Roxana si ii fac cu mana. Fac dreapta pe b-dul Libertatii spre Dambovita si apoi iar dreapta pe Natiunile Unite. Incepe prima tentativa de crampa in gamba dreapta. Simt cum pulseaza muschiul caruia jambiera ExoCalf i se opune. "Nu incepe acum !" ii poruncesc gambei. Trece pentru moment si intru in linia dreapta spre Piata Unirii. Virez stanga la 180* pe Splaiul Independentei si incepe din nou gamba acompaniata acum de ligamentul genunchiului stang. Asa, deodata. Bag ultimul gel pe care il mai aveam. Strang din dinti si reduc viteza fara sa ma opresc totusi din alergare. Ajung la punctul de alimentare dinainte de Calea Victoriei si trec de el fara sa ma opresc. Urc Calea Victoriei sontac pana imi gasesc o noua forma de calcatura ca sa imi menajez in primul rand genunchiul stang. Stiu ca daca se ascute durerea, s-a terminat cu alergatul. Gamba mai poate rabda, e doar un muschi. Ajung in dreptul strazii Matei Millo unde fac 180* inapoi de unde am venit. Pe coborarea de pe Victoriei ma mai lasa crampa din gamba si ma simt mai bine. Fac dreapta si reintru pe Natiunile Unite. Incep sa numar kilometri caci durerea se amplifica. Ajung la Izvor cu dureri destul de mari in genunchi. Practic resimt fiecare aterizare a talpii cu picorul stang. "Hai ca mai e nitel pana la Eroilor"...
La Eroilor incepe lupta intre a ma opri si a continua sa alerg. Ma opresc doua secunde ca sa imi masez gamba dreapta si constat ca aproape mi s-au blocat muschii dupa ce am facut asta. Reusesc sa alerg cu 8,1 km/h ultimii doi kilometri. Nu stiu cum. In dreptul Parcului Izvor realizez ca mai am sub un kilometru si incerc sa grabesc pasul. Reactia genunchiul vine imediat si ma potolesc. Trec linia de sosire in 2h13 min. Predau chip-ul si primesc medalia de finisher. Mare, grea, muncita. Simt ca nu mai pot merge nici macar un pas dupa ce m-am oprit. Si totusi, ma deplasez sa ma intalnesc cu Roxana.

Traseul in format Google Earth e aici.

A fost, a trecut si a durut... , Dupa fiecare astfel de experienta trag concluzi si invat ceva. In primul rand imi voi lua pantofi de alergare pentru asfalt, clar. In al doilea rand, trebuie antrenament zdravan ca sa sustin ritmul asta 41 de kilometri. De partea cealalta, m-am surprins placut prin faptul ca am alergat integral 21 de kilometri. Am avut doar 3 orpiri de maxim 60 secunde in total. Sunt multe lucruri care au condus la asta. Sunt inclusiv turele de la in Tineretului pe care le faceam in joaca. Efortul e diferit fata de un trail running, total. Inclusiv muschii care ma dor acum sunt cu totul altii decat atunci cand faceam febra musculara dupa un maraton montan. Cel mai aiurea ramane faptul ca iti soliciti articulatiile genunchilor enorm si nu cred ca e tocmai ok. Noroc cu tehnologia actuala care ne-a pus la dispozitie pantofi extrem de moi care atenueaza din socuri. Ma intreb insa cum era pe vremuri cand se alerga in adidasi normali sau in "tenisi"...
Daca aceasta manifestare de mare calibru nu ar fi a doua zi dupa MPC, as spune ca e musai sa o introduc in calendar, insa recuperarea dupa un MPC are intaietate.
Pentru o zi Bucurestiul mi-a placut, pentru o zi in Bucuresti a fost liniste in centru. Imi doresc mai multe zile ca acestea in orasul meu natal. Avem nevoie de asa ceva ca sa mai zambim, sa radem, sa nu mai mergem incruntati pe strada si sa nu mai auzim numai de stiri "sportive" cu masini de lux si concedii "de vis" ale marilor nostri fotbalisti. A propos, la rubrica Sport de la ProTV de duminica seara nu a existat nimic despre ce s-a intamplat la MIB. Poate ca e totusi mai bine, caci maratonul nu e doar un sport, e o stare de spirit.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bine ai venit. Ia o gura de OXiGEN !