breathe OXYGENE: Fuga la Herculane

Simt din nou miros de peste...e de la Dunare. Inaintea noastra, soarele ia foc inainte de culcare iar fluviul a luat foc o data cu astrul. Alaturi de Alin si Ovi cu care eram in masina, ma intrebam daca ne incadram in timp pentru a finaliza inscrierea la Hercules maraton.
Am ajuns la fix pentru a confirma participarea, la ora 22:00. Am servit carboloadingul inclus: paste cu branza. Absolut delicioase ! M-am reintalnit si cu Vasi si am savurat o apa minerala Tusnad, ca doar eram la Herculane :). Nu am mai pierdut timpul si asa comprimat si ne-am retras in camera la 23:00. Inainte sa cad lat in pat, mi-am pregatit imbracamintea de a doua zi, rucsacelul, sistemul de hidratare Aquarius, pudra Isostar si nu in ultimul rand primusul pentru facut cafea. Am bagat doua pastile de diclofenac pentru un somn fara dureri de spate si am recitit descrierea traseului de la semimaraton, la care urma sa particip. 21 de kilometri si 1020m diferenta de nivel.
Dimineata ma trezesc ok. Imi umplu picioarele de Ben-Gay si mananc, de data asta fara nici un pic de mezel care sa imi vina pe gat. Evident, cafeaua primeaza. Cantaresc intre a alege borseta de hidratare sau rucsacelul. Ies afara sa ma uit la vreme si nu imi place ce vad: nici un nor. Adica soare in cap. Am mari probleme cu soarele, suportand mult mai bine frigul si umezeala (poate si de aceia speologia m-a atras iremediabil). Astfel ca trebuie sa ma blindez in zilele toride bine de tot, sa nu am nici un centimetru de piele de oferit spre a fi arsa de razele solare. Nici la plaja nu pot sa stau. Eu nu ma bronzez, ma ard. Astfel ca imi aleg rucsacelul pe ideea ca nu ma voi opri si voi avea nevoie de mult lichid.
Impreuna cu Alin si Ovi pornim usor spre start. Intai mergem, apoi alergam un pic sa ne incalzim. Mai putina lume decat la alte competitii asemanatoare si toti par super concentrati. Se incalzesc, fiecare in stilul propriu. Mai putini participanti inseamna mai putine sanse de a ramane undeva la jumate. Voi fi spre coada, fara indoiala. Ma linistesc si intru in atmosfera. Se aduna toti cei 307 de concurenti pe pod si asteptam countdown-ul.
Urasc asfaltul. Este artificial, un ingredient anti-natura. Daca lasi un drum asfaltat in voia sortii (cam cum se intampla la noi) in cativa ani se crapa si natura ii va lua locul. In mod normal noi ne nastem in armonie cu mediul inconjurator dar viata "moderna" ne invata ca ne trebuie incaltari ca sa mergem pe coclauri. Si uite asa s-a nascut si asfaltul, precum incaltarile. Din modernizare, confort, si alte blah blah-uri omenesti ce indeamna la sedentarism, la comoditate. Nu ne nastem asa, suntem invatati sa fim asa in schimb. Sa ne ferim de "stihii".
Ma trezesc din filosofia asfaltului amintindu-mi ca am de dovedit 6 kilometri de asa ceva. Ma obseda asta inca de la inscrierea la Hercules. Si pornim...
Trebuie sa alerg sa termin mizeria asta de asfalt, sa fug in padure, daca o sa mai pot. Si alerg. Imi vine sa injur si alerg. Strang din dinti si alerg. Bag Paradise Lost in casti si alerg. Maratonistii parasesc asfaltul dupa 3km. Noi, suntem osanditi la inca 3. Si alerg...si in cele din urma se termina asfaltul. Iar eu m-am oprit din alergat pentru cateva secunde doar. Dau pe gat un pahar de apa de la punctul de revitalizare si trec podetul de la Inelet. Intru in padure si ma ia in primire urcarea de 475m diferenta de nivel intinsa pe 2,7 Km cu picioarele facute varza. Nu vor sa mearga mai repede. Am suflu, sunt ok, dar ele nu vor, sunt moi.

Sunt depasit de 4 colegi, semn ca merg extrem de incet. Ajung la al doilea punct de revitalizare si trec de el fara sa ma opresc.

Incep sa imi folosesc Aquariusul acum pe plat. Iau cateva inghitituri zdravene si incep sa alerg usor. Practic, curba de nivel urca si coboara. Pe coborari mananc pamantul stiind ca pierd pe urcari. Picioarele nu dau semne de inzdravenire in schimb nu am absolut nici o problema cu suflul cu toate ca se facuse infernal de cald la soare. Ma mai depasesc 3 colegi. Deci, am nevoie de energie sau de coborari! Urc spre al treilea punct de revitalizare, catunul Prisacina. Aici imi vars trei pahare de apa in cap si pe fata si beau unul de energizant.

Dupa ce trec de el realizez ca de fapt nu am energie si d-aia nu merg repede pe urcari. Prea tarziu ca sa ma intorc sa mananc un fruct, ceva. Fortez sa alerg pe drumul de caruta ce urca spe biserica Dobraia si imi iese partial. Parcurg portiunea singurel.
In fata imi apare bisericuta si zaresc si colegii ce tocmai trecusera de ea. Aham, deci nu sunt chiar asa de in spate. Trec de bisericuta si sunt incurajat de un grup oameni. Hai mah, ca vine vale. Memorasem traseul. Si a venit si coborare ca lumea. Am dat drumul la picioare sa vad ce se intampla. Se intampla ca vroiau. Asa am recuperat tot ce pierdusem pe urcare. La ultimul punct de revitazilare mi-am mai aruncat un pahar de apa pe fata si am pronit mai departe. Era coborarea mea ! Inca unul, si inca unul. Am numarat 12 colegi. Cand am inceput sa aud muzica de la sosire, m-am oprit putin din alergat sa ascult. Nu mai e mult ! Hai Constantine, e 21 mai !!! Fuga pana la sosire. Acolo ma asteapta Roxana impreuna cu Bebe si Loria. Trebuie sa alergi !

Trec pe langa doi cu ceva carcei apoi un coleg cu care am facut schimb- el in fata pe urcari, eu in fata pe coborari. Ajung jos langa moara de apa si am trei participanti cu tricourile galbene in fata mea. Mergeau. Depasesc pe ultimii doi si trec linia de sosire in 3 ore si 17 minute. Nici nu ma dezmeticesc bine dupa ce imi aud numele din boxe ca primec medalia si ma pot duce sa imi culeg si diploma. Cip-ul de la picior imi este luat imediat dupa sosire. Frumoasa idee si organizare !
Ma intind pe iarba usor umeda. Sunt oare dezamagit ? Poate, putin. Puteam sa fac 3 ore. Dar totusi, pe coborari am stat foarte bine. Sper sa nu cobesc dar genunchiul meu drept facut zob anul trecut nu da semne de durere si pot alerga tare pe coborari. Pe plat alerg binisor. In schimb pe urcari, am fost un dezastru. Lipsa totala de energie. Imi trebuiai fructe, ciocolata, ceva. Mare greseala am facut ca nu am mancat ceva in punctele de revitalizare. Las' ca asa invat!
Compar timpul cu cel de la semimaratonul de anul trecut, din Ciucas, si constat ca am venit cu o ora mai bine. Hmm, se pare ca totusi exagerez cu pesimismul asta. Am mers super bine pentru cat "antrenament" specific am. Nu alerg saptamanal, nu am plan de antrenament si nici nu vad in ceilalti alergatori "adversari" si din pacate fumez.
Vin la astfel de evenimente pentru frumusetea lor si pentru faptul ca te fac sa tragi de tine, mai ales psihic, lucru la care stau foarte bine. Si, imi iau pulsul aici. Adica cum stau fizic vorbind. Alergarile astea reprezinta un barometru personal inainte de expeditiile speologice si alpine ce vor urma. Pur si simplu imi fac bine si simt asta. Competitia exista, dar e in primul rand cu tine insuti, nu cu ceilalti. Ei sunt colegii tai, mai pregatiti sau nu.

Dupa amiaza am tras un pui de somn de o ora si apoi m-am inapoiat la sosire. Intre timp a fost si o rupere de nori si se facuse initial racoare, apoi zapuseala. Ciudate vremuri traim. Clima e schimbata si numai indiferenta noastra nu vede asta. Cand am ajuns inapoi la sosire, venisera si Alin cu Ovi.

Am luat aparatul de la Bebe si am trecut la facut poze la cei ce soseau. Am remarcat super muzica celor de la Radio Resita!!! Cea mai buna imbinare de stiluri facute sa te tina in priza si sa simti adrenalina participantilor. Atat la start cat si la sosire s-a auzit super. Scule de prima mana si mixajul facut cu cap.