miercuri, 11 mai 2011

In cross la EcoMarathon pentru a doua oara

Ma inscrisesem din luna februarie. Nu vroiam sa pierd aceasta prima alergare montana a anului mai ales ca mi-am propus sa nu stau locului nici un WE-nd anul acesta.
Asadar, vineri la asfintit, intru alaturi de alti colegi si prieteni in satul de munte Moieciu de Sus sa ne ridicam pachetele de concurs si sa participam si la sedinta tehnica. Ce de lume ! Se pare ca incet dar sigur, trail runningul prinde radacini si la noi.
Inainte de culcare, citesc fiecare coltisor al revistei "Alerg", o publicatie ce o apreciez foarte mult, ajunsa la al treilea numar. De la standurile aferente mi-am luat doua geluri si le-am pus deoparte impreuna cu borcanul cu pudra Isostar. Ca sa elimin durerile constante de spate din timpul noptii, iau doua pastile de Ibuprofen pentru un somn linistit.
Ne trezim la 7:30 si ii dam bataie cu micul dejun. Inghit primul gel si dau pe gat aproape un litru de Isostar. Reumplu recipientul si ma indrept cuminte spre start alaturi de ceilalti. O parte din participanti se incalzeau si imi dau seama ca nu mai am timp de asa ceva. Ma pozitionez ca si anul trecut mai spre coada si imi fixez castile in urechi si camera Hero pe cap. Este o atmosfera extraordinara si membranele boxelor de la start ne mobilizeaza cu ceva bas cu tobe.
Corul alergatorilor incepe: ciiinci...paaatrrruuuu.... treeeeiii....doooiii....unuuuuuuu.....Astept sa vad cat dureaza pana pleaca si plutonul nostru. Cam un minut.
La prima curba, mascota maratonului bate palma cu noi. Alerg la "ralanti" avand deja oarece experinta acum. Stiu si traseul si consider ca asta e foarte important in dozarea efortului. Ma ucide asfaltul, efectiv nu il suport si vreau sa ajung cat mai repede in padure.
Oamenii iesiti pe strada sa ne vada ne incurajeaza si ne aplauda. Iata si macadamul. Parca asa mai merge. Verific pozitia camerei de pe cap si o opresc pentru moment. In dreptul puntii ce ne traverseaza raul se formase o coada. Trecem pe rand si incepe urcusul.
Imi impun un ritm mai alert, la limita mers-alergare. Functioneaza pentru cateva sute de metri apoi simt ca vreau sa vomit. "Iar mi se intampla", imi zic. Strang din dinti si slabesc tempo-ul. Merge! Am fuleu mai mare decat altii si ii depasesc cand pot, uneori printr-un usor sprint. Spatiul este destul de mic. Iata PC-ul 1...mi se pare ca am ajuns mult mai repede la el decat speram. Nu aveam ceas dar intuiam. Strategia mea inseamna sa nu ma opresc deloc daca vreau sa nu ajung chiar ultimul. Imi trag putin sufletul din mers si ma hidratez cu bidonul. Stiu ca vine o panta cu latime mai mare si trec din nou la un fel de mars. Urmeaza plat si alerg. Iau camera de pe cap si o tin in mana stanga. Ma cam incomoda la alergat pusa pe sapca. In plus, cu ea in mana pot sa ma prind si pe mine in cadru, e mai dinamic. Alerg, alerg, oau chiar reusesc sa alerg incontinuu 15 minute. Cred ca e un record. Ciudat, nu ma doare nimic. "Stai asa si nu cobi" ! Ma cuprinde o tuse cu horcaieli de parca urma sa imi iasa un plaman afara. Bune tigarile astea, 'rar ale draq. Acum, pe bune, e mare pacat. Nu ma doare nimic si pot alerga dar plamanii sufera cumplit de la cat oxigen inhaleaza. Imi propun sa le mai raresc...da, da, sigur ca da....Vine urcus si imi trag sufletul. Imi reamintesc portiunile de traseu si incerc sa fiu mai rapid decat eram anul trecut. Stiam exact unde am mers si unde am alergat. Vreau la PC-ul 2 ca de acolo vedeti voi ! Vine, vine dar mai e pana acolo. In varful unei mici pante doua mogaldete de copii ne incurajeaza cu o talanga de vaci. Ce frumos !!! Uite ce frumoasa e lumea asta de fapt. La o suta de metri de ei, un staul de oi. Foarte pitoresc, insa imediat ce il depaseai te cuprindea un miros de iti taia rasuflarea. O iau la fuga sa trec cat mai repede. Trag de mine sa alerg cat pot. Apoi, ultimul urcus inainte de CP 2. Deci, clar sunt mult mai bine decat anul trecut.
Trec de PC fara sa ma opresc, cum imi propusesem. Pasesc vreme de un minut sa savurez muntii si sa ma incarc cu energie. Buuun, acuma nu ma mai opresc. In casti imi injectez "run" a lui Newtone si o iau la vale. Totul ok pana la ...urcusul de care uitasem. Opresc camera ca sa mai pastrez ceva acumulator pentru ultima portiune si ma tarasc pe urcus. In cele din urma, vad casele si incerc sa pornesc camera. Nu mai merge, se terminase acumulatorul. Tocmai aici ! Ma enervez putin si se pare ca imi prieste: alerg de parca am ursul dupa mine. Pardon, pardon, partieeee! Pleosc...pantoful drept imi ramane captiv intr-o balta de noroi iar eu continui in ciorap din inertie. Oppps, ma intorc, cotrobai dupa el in noroi si ma incalt urget. La vale cu mine.

Alerg ca nebunul si fix cand ma minunam mai tare incepe un junghi in dreapta abdomenului. Ce vrei mah de la mine ? "Sa te opresti !" imi raspunde junghiul. Uite ca nu vreau, si ii dau mai departe. Icnesc de durere si ma tin de burta. Ma opresc. M-a invins. Merg vreme de un minut si durerea scade. Gata, iti ajunge, alergam pana la sosire, ok ? Am ajuns la final cu convingerea ferma ca am scos maxim doua ore de data asta. Vine medalia si poza de finish. Ma retrag langa un stand cu Skoda si cotrobai dupa sticla de Isostar. Ma apuca o tuse tabagica cu care rusesc sa ingrozesc o parte dintre cei aflati prin preajma. O domnisoara amabila de la standul Skoda ma intreaba daca vreau apa sau cafea. Hmmm...cafea !!! Da, multumesc frumos, o cafea. Evident, cafea fara tigara e un nonsens.

Imi scuip plamanii si imi recapat suflu. Povestesc prietenilor ca am reusit sa alerg aproape jumatate din traseu. E ceva nou. Se intampla ceva, ceva bun!
Iau aparatul foto si ma apuc sa fotografiez oamenii de la maraton, ceva la care doar visez momentan.
Reflectez daca ma mai tinea inca o data bucla asta sa o fac. Cred ca da dar nu as mai fi putut alerga atat cu siguranta.
La amiaza, iarna se instaleaza incet dar sigur. Ninge ca in povesti. Este incredibil. EcoMarathonul de anul asta a venit la pachet cu anotimpuri, cu sau fara Vivaldi. Este absolut dementiala schimbarea de la soarele de dimineata, la toamna ploioasa de la ora 13, apoi iarna in toata regula inceputa de la ora 16:00. Maratonul anotimpurilor ! Ce senzatie trebuie sa fi fost pe cei ce au pornit maratonul primavara la ora 9:00 si s-au intors la ora 16:00 in plina iarna.

Fara doar si poate, este maratonul de la care nu vreau sa lipsesc ever! Poate din cauza ca a fost primul, poate din cauza vremii de anul acesta sau din cauza ca aici mi-am dat seama ca pot sa alerg pe munte, pe bune.
La premiere am vazut oboseala organizatorilor, munca lor dedicata. Pe scurt, jos palaria si respect !
Timpul meu este mai bun decat intuiam: 1:53, cu 24(douazeci si patru) de minute mai bun decat anul trecut. Sunt fix la jumatate + 1 a clasamentului open. Adica al 183-lea din 367 de participanti la cross.
A doua zi am fost pe la Centrul de Ecologie Montana unde am savurat un ceai. Ramas bun pana next time...poate la toamna, poate la iarna, poate anul viitor in primavara. Oricum, Hercules, stai ca vin !!!
Pozele noastre le gasiti si aici si aici.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Bine ai venit. Ia o gura de OXiGEN !