Valea Seaca, Gilortului si Cernei

Intre 23 si 25 aprilie am fost cu Bebe si Loria pe Valea Cernei de Oltet sa identificam obiectivele de lucru ale tabarei nationale de lucru ce va avea loc intre 18-26 iunie.
Vremea superba de sambata nu ne-a motivat deloc pentru a intra in vreo cavitate astfel ca am mers sa identificam prima vale de dupa Oltet spre directia Vaii Cerna. Diferite "mituri" denumeau aceasta vale Taraia. Ipoteza strapungerii hidrogeologice intre cele doua vai era de asemenea demontata datorita prezentei gresiilor si a gneisses pe intreaga suprafata. Necunoscutele sunt eliminate de aparitia in 2010 a volumului KHR (Karst and Hydrogeology of Romania) editat de Iancu Oraseanu si Adrian Iurkiewicz. Conform articolului dedicat Muntilor Parang si Capatanii a lui Gheorghe Bandrabur si Radita Bandrabur, prima vale pornind din Oltet spre Cerna este Valea Seaca, vale ce are marcate trei ponoare din care al doilea a fost trasat, apa ce se pierde aici iesind in Cheile Oltetului prin etajul activ al Pesterii Polovragi. Profilul ne arata ca sub gresii exista un pachet gros de calcare, ce explica strapungerea. Pentru exploratorii de pesteri asta e suficient ca sa le mareasca pulsul.
Cum in zona nu mai fusese nimeni de foarte mult timp, habar nu aveam de unde sa incepem. Am luat-o sistematic cu o harta de pe GoogleEarth  printata si am pornit cu masina sa strabatem "partea intunecata" a comunei Polovragi:
va urma un clip :)
Dupa terminarea satului, am lasat doua drumuri forestiere pe stanga si pe drepata si am continuat pe vale ajungand la confluenta dintre Valea Seaca si Porcu - a doua vale socotind dinspre Oltet spre Cerna. Aici am lasat masina cu o oarecare strangere de inima.
Am inceput sa urcam pe vale direct pe firul apei. Conform denumirii, valea era seaca cu toate ca la inceput exista un mic parau. Am remarcat salbaticia locurilor precum si forme specifice exocarstului. O marmita "atarna" pe versantul din dreapta, un bloc urias prins intre peretii vaii, devenita canion, septe si lingurite. Printre ele, un carucior de copii (!!!), un cauciuc de tractor si alte diverse lucruri carate de viituri ne semnaleaza ca pe aici mai vin inca torenti. Canionul se termina in peretele unei cascade seci.

Este impresionant. Pereti de 7-8m inaltime ne inconjoara si ne oprim sa facem fotografii si sa filmam. Loria incerca o abordare la liber a cascadei dar renunta. Nu aveam la noi nici un fel de material tehnic. In stanga-pe directia de mers, vedem o gaura partial colmatata cu aluviuni. Bebe se baga si ma anunta ca acolo e ceva. Ma duc si eu. Curent si mirosul de mucegai specific intrarilor in pesteri. Fara indoiala ca "dopul" de aluviuni format la intrare ascunde de fapt podeaua reala a cavitatii. Un punct de lucru important !
Facem cale intoarsa intrebandu-ne care dintre cele trei ponoare o fi cel identificat. Probabil chiar primul. Nu putem sti sigur pana nu le vom gasi si pe celelalte doua.
La intoarcere ne facem iarasi mici in masina ca sa traversam cei doi kilometri "speciali" ai comunei Polovragi. Ne retragem pe Valea Oltetului in locul de campare pentru a lua cina si a astepta sa mergem la slujba de Inviere de la Polovragi.
va urma un clip :)
Mare greseala am facut ca nu am fost la o bisericuta mica, erau destule in zona. Pajistea din fata manastirii Polovragi se transformase in parcarea unui "mall". Au fost trasate chiar si semne de parcare pe gazon cu rumegus. Un politist incerca sa faca ordine in haosul creat acolo. Doi soferi nervosi se injurau de mama focului. Altii se amenintau. De ce oare au venit ? Pai, precum ei sunt 90% din cei ce merg anual la slujba dinainte de imbuibare. Din inertie, din "datorie". Ca "asa se face".

Ne facem loc cu greu pe aleea ce duce la biserica. Ne gasim si un loc destul de bun si asteptam. Nu dureaza mult si tot puhoiul de afara vrea inauntru. Imbulzeala, imbranceli, coate, tot tacamul. Nici nu remarcam cand iese preotul sa dea lumina datorita galagiei. Intr-un final, "Hristos a inviat". Plecam, de fapt, incercam sa iesim. Eu sunt prins intr-un cerc de "credinciosi" care se lupta pentru ceva invizibil. Un murmur general ce se accentueaza ma face sa intorc privirea. Eram chiar pe traseul cosuletelor cu Paste. Nu pot sa va spun cum am supravietuit calcarii in picioare. Cosuletele sunt golite instantaneu, nimeni nu mai vrea sa iasa si trebuie sa strig PARDON ca sa pot iesi din balciul autentic cu trademark al tarii mele. Imi vine sa urlu dar stiu ca nici Dumnezeu nu o sa ma auda, a plecat de mult din Romania.
Ne retragem "acasa", pe Valea Cernei si punem corturile. Ciocnim cateva oua destul de tristi si ne desfacem darurile de la iepuras ca sa ne mai revenim. Imi promit ca nu voi mai face Invierea niciodata la o manastire mare.
Dimineata e superba, ne trezim cand avem chef. Nu dureaza mult ca apar grataragii. Logic, doar e ideal locul: iarba, soare si rau. Iau atlasul rutier al lui Bebe din masina si incep sa arunc o privire pe imprejurimi. Imi face cu ochiul o vale ce vine in Novaci. E Valea Gilortului. Le prezint prietenilor ideea si sunt de acord. Hai sa vedem cum e pe acolo !
Ne propunem sa mergem sa stam la soare in liniste undeva, sa ne odihnim si sa ne incarcam cu energie inainte sa mergem sa continuam echiparea fixa in Gaura cu Vajgau.
Drumul este absolu superb si, dupa ce depasim si ultimele gratare, incepe sa fie liniste. Ajungem la un pod si oprim sa stam si sa facem poze. In 30 de minute nu trece nimeni, deci e ideal locul.

Neavand stare, iau iar atlasul rutier si constat ca drumul urca in continuare la Ranca. Banuind ca suntem dincolo de jumatatea drumului datorita hartii ce s-a dovedit a fi total eronata, ii explic lui Bebe ca decat sa ne intoarcem mai bine mergem in sus pana la Ranca unde se vad toti muntii. Buna idee !
A urmat un "horror" de sase ore. Harta putem sa o aruncam direct la gunoi. Nu corespunde cu nimic, nici macar cu scara. Partea tare a fost ca nu ne-am mai intalnit cu nimeni, partea trista a fost ca masinuta lui Bebe, deosebit de buna de altfel pe sosea, a suferit "mutatii". Un bolovan rotund de rau s-a intepenit intre roata si caroserie si nu a mai putut fi scoasa decat cu...toporul, topor care de altfel a fost deosebit de ajutator in a ne croi drum prin cei trei copaci cazuti (sau mai bine spus, pusi) de-a latul drumului.

A urmat trecerea unui podet pe care masina a facut echilibristica fata- spate, ramanand suspendata la mijloc, a urmat trecerea raului acolo unde podetul era rupt cu roata stanga spate in aer. Nu mai pun improscarea cu pietre in toate directiile si loviturile luat dedesubt. In orice caz, la ora 20:30 am intrat in Ranca. Un "offroad to remember" cu o "regina a soselelor". Meritam un premiu ! Am mers sa mancam si am stabilit sa ne inoarcem la Polovragi sa punem cortul pentru a innopta, la Ranca era prea frig. Am pus traseul parcurs de pe Valea Gilort - Romanu aici (e fisier GoogleEarth).
In ultima zi constat ca am lasat acasa spiralul de la rotopercutanta si pica ideea continuarii echiparii in Vajgau. Ne facem de treaba intr-un aven aflat langa drum pe Valea Cernei. Intru la liber in el, are doar cativa metri de verticala plina de prize. Jos incep sa dau la o parte bolovanii ce obstructioneaza accesul mai departe si imi dau seama ca incepe sa se miste "podeaua" sub mine. Ma intorc si incep cu Bebe sa batem spituri "la mana" pentru o viitoare tura de decolmatare.