Ponorici Cioclovina cu Apa

Aveam in calendarul clubului propusa tura inca de la inceputul anului. Vorbind cu mai multi potentiali participanti am stabilit sa mergem de 1 mai. Mai precis am plecat pe 29.04 si ne-am intors pe 1.05.
Am fost 14, din care in cavitate au intrat 12. Ultimul meu parcurs al acestui sistem deosebit a fost in 2006.
La scara geologica, 5 ani nu inseamna nimic. La scara umana, inseamna o cantitate de hartii ce trebuiesc completate pentru a avea acces in cavitate. Respectiv, aprobarea Parcului Natural Gradistea Muncelului- Cioclovina si, de anul acesta, avizul salvamont-salvaspeo al judetului pe raza caruia se afla cavitatea, Hunedoara. Nimic rau in asta, dar s-au dus turele ad-hoc ale adolescentei. Trebuie sa te organizezi din timp, sa intocmesti lista cu participantii, sa trimiti in timp util (10 zile inainte) cererea semnata.

A fost o tura faina, cu colegi speologi mai vechi si mai noi. A iesit foarte bine si mi-am readus aminte din nou de cartea "Relieful carstic" a lui Marcian Bleahu, o adevarata biblie a speologului ce vrea sa vada si dincolo de amaraje, bucle, corzi, spituri, etc.
Duminica am vizitat cetatea Piatra Rosie unde m-am imprietenit DSLR-ul Sony Alpha 200:

 O primavara autentica de verde crud si maroniu de frunze muribunde iti induc starea de tanar, renastere.

Orasul Calan, referinta mea cu privire la "viata" romanilor, a "inflorit". Exista o benzinarie Lukoil, doua marketuri Penny si ghirlande de flori in centru....Marketurile sunt deosebit de utile, oamenii ce cotrobaie dupa mancare prin ghena din spatele acestora fiind in echilibru cu cei ce isi procura alimentele din interiorul sau. Capacul l-a pus o bunica cu nepotica ei, blonda cu ochii albastrii...Ma dusesem in magazin sa iau o cola pentru drum si am asistat uluit la toata scena. Bunicuta i-a gasit un mar in ghena si i l-a dat. Au trecut apoi tinandu-se de mana pe langa terasa localului la care ne statea in gat masa. Mi-am varsat amarul colegilor si imediat fetele au dat buzna in masini si au luat toate dulciurile ce ne ramasesera din tura si le-au dus fetitei. Incredibil cum traim "impreuna" si in "armonie" intorcand capul in alta parte unde un alt gunoi, eventual uman, troneaza. Doar ca ne-am obisnuit sa nu ii mai vedem. De fapt, ne pacalim singuri, ei sunt tot acolo. Intr-adevar, vorba Parazitilor, "Dumnezeu ne vegheaza cand cautam in gunoi".