Titlul trebuia sa fie "Masivul Bucegi - Culmea Tiganesti - Varful Omu" insa zapada groasa si din belsug, plus o plecare de "ora speologului" la 13, au curmat planul de acasa. Sau poate "gluma de 1 Aprilie" a fost motivul... whatever.
Fiind mijloc de saptamana, Branul arata a ghost town. Am savurat o cafea si un ceai facut la primus pe partia pustie, apoi ne-am indreptat cu masina spre Voina.
Am pornit de miercuri, 17 februarie, sa dormim la cabana Voina ca sa plecam pe traseu devreme si odihniti, fara oboseala acumulata de statul in masina. Am vazut cum e sa fim singurii turisti in ditai' cabana. Superb !
Am mancat bine la micul dejun si am pornit la drumul cel mai direct de iesire in golul alpin: Culmea Vacarea. De la 4 dimineata se pusese pe ninsoare usoara. Pe prima panta, pana trecem de lucrarile hidrotehnice, era pojghita de gheata sub zapada proaspata. Apoi, intrand in padure, a inceput feeria ce o regasim doar iarna.
Nu ma mai saturam de privit copacii incarcati bine cu nea. Am avut un chef deosebit tura asta de filmat. Era deosebit. Ninsoarea usoara, ca din ilustratele de Craciun, zapada neatinsa, linistea... .
Dupa 3 ore de impins la deal, iesim in golul alpin. Nu vedeam bineinteles nimic de jur imprejur si m-am concentrat pe detaliile din preajma noastra. Dupa inca doua ore soseam la Stana din Vacarea, Puteam continua ca sa campam aproape de varf dar parca mai frumos era la stana, plus ca era o premiera si pentru baieti. Dupa ce am facut cafea si ceai, am decis sa ramanem peste noapte acolo.
Am dormit bine, cu fojgaielile firesti caci simteam prin saltelute fiecare denivelare. Mai se auzea si cate un zgomot de prin stana care ne facea sa tresarim. Pe mine si pe Costin, caci Mircea dormea dus de mult. A fost racoare dar nu frig. Avem saci de puf. De -3, -5 si -9 confort. Plus sacii de bivuac care pe langa faptul ca iti protejeaza puful de umiditate, confera un plus de izolatie termica. Am ramas doar in "second skin" peste noapte.
De dimineata... ehhh de dimineataaa, a fost ce trebuie. Inclusiv pasarelele se bucurau ca iese soarele. La inceput timid, ascuns dupa o patura de nori. Apoi, s-a ridicat mai sus si a albastrit tot in jur. Nu mai vroiam sa plec nicaieri.
Dupa cascat gura si impachetat tot, am pornit pe o vreme de vis mai departe pe Culmea Vacarea. Greu ne-am rupt de povestea oferita de stana transformata in casuta de zahar pudra.
Dupa o eternitate am ajuns in Varful Vacarea. Parca nu se mai terminau "cocoasele" culmii. Sunt vreo sase, fiecare dn ele facand cu schimbul iluziei ca ala e varful. Imprejur, spectacol. Bucegii ca un tort de bezea, Craiul cu "fierastraul" pudrat. Leaota de nerecunoscut din partea aceasta. E foarte impunatoare, amenintatoare chiar. Vecinii de peste deal, Papusa, Batrana, Piscanu... . Si Huluba in stanga se arata ca un mot alb: "Sunt si eu aici, ce nu ma vedeti ?".
Cornise la greu in seile Vacarei. Zapada perfecta cat sa nu te afunzi pana la genunchi. Vibramul musca pefect. Nu e nevoie de coltari, plaiurile crestei Iezerului fiind late. Ce mai merg ele de schi de tura... . Dupa varful Vacarea, incepe si vantul sa-si faca un pic aparitia. Pe Varful Taratoasa chiar incepe sa bata incontinuu. Nu mai aveam mult pana in caldarea lacului Iezer si parca imi parea rau.
Dupa varful Catunu trecem in peisaje ce le vezi in documentarele cu regiunile vesnic inzapezite. Antarctica de Iezer. Spre coada Fagarasului soarele se duce la culcare cu un spectacol de filtrare prin nori. Ajungem la Crucea Ateneului, saua de unde vom cobora la lacul si refugiul Iezer.
Imediat sub sa, e liniste. Vajul e pe partea cealalta. Ma uit in jos si decid sa schimb betele cu pioletul. Incaltam si coltarii sa nu coboram cu "G-ul". Mircea ramane cu betele, s-a indragostit de ele. Gasesc un zig-zag ideal si in 50 de minute deschid usa refugiului. Costin ramane in urma sa isi aminteasca cum e pe o panta mai zdravana cu "ustensilele" din dotare.
Inauntru, surpriza: curat, incarcator USB, lumina de la panoul solar, curatenie si saltelute noi. Citisem numai chestii sumbre despre starea refugiului. Nu pot decat sa ma bucur ca nu e asa si sa le multumim celor ce au avut grija ca si acest refugiu sa arate cum trebuie. Exceptand urmele lasate de un patruped ce a pasit prin priciurile de jos, totul arata foarte bine.
Dupa un drum de sapte ore, organismele cereau calorii. Am topit zapada incontinuu si am bagat pe rand supa de rosii si de vacuta, cartofi piure cu ceapa uscata si crutoane, slanina, pate de ficat si din nou supa de nu mai stiu ce. Aveam si prajiturele asa ca ne-a luat si o lene de zile mari dupa o astfel de cina.
Ne-am bagat la somn. Cu toate ca sigur era mai frig decat la stana, izolatia foarte buna a refugiului a facut sa para ca e totul in regula. Spre dimineata am transpirat in sac caci am avut "ilustra" idee sa dorm cu pufoaica pe mine ca sa nu ma trezeasca "frigul de la ora cinci", atunci cand e cel mai frig peste noapte si n-ai chef sa iesi din sac sa mai tragi ceva pe tine.
Dimineata cerul era din nou gri, ca in prima zi. Si ca sa se inchida cercul, a inceput sa ninga. De aceea nici nu era frig. Cum nu prea aveam la ce casca gura, am mancat bine si am savurat doua cafelute. Am strans tot si cum ma eliberasem de mare parte din alimente ajunse in stomacuri, am preluat punga cu deseuri la mine in rucsac. Impartirea greutatii intre participanti e esentiala, pe langa muuuulte altele.
Am pornit la vale, prin vale, caci pe varianta de culme nu am fi vazut oricum nimic. Zapada era foarte buna si bocna, fiind devreme. Adica fara probleme sa curga ceva. Cel putin pana la pranz. In deschiderea alpina a vaii nu era nimic de imortalizat, fiind un adevarat "whiteout" insa ajunsi in zona copacilor iar a inceput "povestea de iarna". De data asta insotita si de raul vaii Iezerului. Am coborat incet ca sa mai trag cadre, nu ma mai saturam si gandul ca se termina tura nu imi convenea.
Mai jos, valea Iezerului primeste ca intarire valea Catunului pentru ca si mai jos sa isi aduca la randul sau aportul de apa vaii Batrana.
De la confluenta, incepe "civilizatia". Fiind zi de week-end, ne strecuram printre masini si turisti. La Voina parcarea era full acum. Mancam cate ceva si pornim spre case. Inca o tura ramane in amintiri.
Vizionare placuta:
Si aici e inregistrarea pe STRAVA a lui Mircea.
Da, "tipul" ala din antet sunt eu...acum 26 de ani.
Devenise o traditie in gasca noastra Oxygene: 1 decembrie e la Omu, pe Cerb, pe Morar, pe Take Ionescu via Malaiesti, Omu sa fie doar.
Eram studenti si vai de noi. Echipamentul "autentic" de nimic, pioletii facuti de Bobi la I.M.G.B. (Intreprinderea de Masini Grele Bucuresti) aveau cam 4 Kg. Betele erau de schi, caci telescopicele deabia aparusera si costau jumatate de salariu. Parazapezile le trageam eu la masina Pfaff a bunicilor din diferite materiale, printre care fas sau blugi. Cortul marca Camping Urziceni model "Cerna" avea fundul dublat cu fas dublu impregnat cusut la aceeasi masina demna de muzeu. Fundul original al sau era o musama efectiv care la prima tura de iarna a inghetat si cand am indreptat-o cu pioletul s-a rupt in bucati. Mai aveam ochelari de schi, Look si Baraffaldi, Aia Look ii luasem de noi, ceilalti ii aveam de pe vremea cand rupeam partiile atat la Cupa IPA, Drumarilor sau UGSR cat si la agrement. Cagula cu orificii "matisate" manual, confectionata dintr-o caciula in care am dat gauri in zona gurii si a ochilor. Pulovere de lana pe post de "fleece".
Cele mai "tari" piese erau sacii de dormit vara la mare si cand era cald... . Eu aveam un Trigano, frantuzesc. Avea vreo 20 de ani de existenta. Dan avea un "Urziceni" roz cu flori. Restul, blugi, geaca si vesta din blugi. Ahhh, noroc cu pufoaicele ca nu am facut "pareza" in noptile iernilor de atunci. Manusi de piele si de schi din vatelina.Cu asta mergeam si nu ma cramponam de ideea ca "n-am".
Toate astea erau compensate din plin de dorinta de a descoperi muntele in straie albe. Asta era mai tare decat noptile geroase si lipsurile. Cartile lui Coman, Fritz Rudolf sau Nestor Urechea tineau loc de cursuri.
Cerbul il faceam ca la carte, gen expeditie. O zi de "aclimatizare" in Poiana Costilei la stana de acolo, stana ce a fost rasa complet acum trei ani. Ajungeam acolo in timp util sa savuram ultimele clipe de lumina naturala. Se insera la 16:00. Pierdeam vremea depanand planuri si povesti. Povesteam ce carti am mai citit. Nu aveam probleme ca nu e semnal sau ca nu putem posta ceva pe vreo retea. Ai nostri stiau doar ca ne vom intoarce in trei zile, seara.
In tura asta nu am dormit deloc la stana din Costila. Nu ca nu ne era somn, ci din cauza frigului. Aveam un termometru analogic ce se punea pe bordul masinilor. Am prins -17*C in Poiana Costilei in noaptea aia. Dupa ce am pus pe noi toate hainele ce le aveam si ne-am bagat in sacii aceia anemici de dormit, am luat primusul marca Thermogas intre picioare sa incalzesc gazul din butelie caci era doar Propan si ingheta. Primusul era tip baioneta cu cartus. Adica o data intepata butelia, trebuia sa ramana infipta in arzator pana se consuma. Nu o puteai detasa. Nu era neaparat o problema, caci volumul ansamblului era mic.
Ca sa revin, in noaptea aia nu am inchis un ochi niciunul din noi. La primele semne ale diminetii am tasnit afara sa ne bata un pic soarele, apoi am pornit spre Valea Cerbului.
Bineinteles ca nu mai fusese nimeni si trebuia spart tot drumul. Problema era cand zapada depasea cu mult genunchii si ajungeam efectiv sa plutin deasupra ei doar datorita rucsacului.
Inaintam greu dar nu ne pasa. Aveam sase ore de lumina inainte si oricum ne impartisem drumul in doua, urmand sa facem bivuac undeva in circul glaciar 2. Aveam si locul "meu", langa un perete imediat ce poteca trece pe versantul Morarului. Inainte de ea e o saritoare. Cum in aparat trona un singur film foto de 36 de pozitii, turele respective nu erau insotite de o abundenta de imagini. In tura asta a fost o exceptie caci am carat doua camere: Un Zenit 122 cu obiectiv Helios fix de 58mm f1,2 si un "no name" - Remac cu distanta focala fixa, de 35 mm, cu optica "deosebita' formata dintr-un singura lentila convexa de plastic, practic un monoclu.. Asta mergea pe baterii si tragea singur filmul dupa prima declansare. Ma rog, trebuisa sa traga singur filmul, daca nu ingheta :). Il mai ajutam luand aparatul "la palmi".
O data trecuti de Poiana Vaii Cerbului am trecut la muncile de impins zapada cu schimbul. Aproape de primul luminis, au trecut de noi un cuplu. El si ea ! El in adidasi, ea in niste ghete. Restul, echipament de cabana si un rucsacel verde cu galben. "Fac si ei o plimbare pana in Poiana Priponului" imi zic. Am zis mersi ca aveam acum urme in fata.
Ne-am oprit la topit zapada pentru o cafeluta. Nu ne grabeam niciunde, eram independenti. In Poiana Priponului incepem sa ne intrebam unde merg cei doi ce ne depasisera mai devreme... . Ne oprim la cateva poze si continuam sa urcam Priponul Vaii Cerbului.
Era cam 14:00 ora si zapada era din ce in ce mai mare. Greu de impins si ne scufundam cu rucsacii. Urmele cuplului continuau.
- Mah, astia cred ca merg si ei la Omu, ii zic lui Dan.
- Asta e parerea lor, imi raspunde.
Fix inainte de saritoarea ce traverseaza firul vaii si te duce pe versantul Morarului ii gasim:. ea, statea pe vine, sa se incalzeasca chiar inainte de urcus. Hipotermia intrase in ea. El, "tarzan", sapa trepte cu mainile, sa urce mai departe.
Strigam la ei daca sunt ok si intreb ce cred ca fac.
- Pai mergem la Omu, 4 ore scria pe panou.
Raman mut pentru moment.
- In maxim o ora e intuneric iar aici e deabia jumatea traseului, ii spun.
- Aoleu.
- Pai da, ai mai facut traseul macara vara ?
- Nu !
Bun asa! Pun pufoaica pe fata si il rog pe Dan sa urce inainte pana la platforma "noaastra" de cort. Intre timp le explic celor doi ca avem de toate la noi si ca va trebui sa ne inghesuim patru intr-un cort de doi. Ceai cald cat mai repede pentru ei si ne-om descurca cumva cu hainele si sacii.
- Voi aveti cort la voi ? ma intreaba baiatul
- Pai ce crezi ca caram in rucsaci ? Cartofi ? Cerbul nu il faci iarna in adidasi intr-o zi !
M-am abtinut cat am putut sa raman calm, imi veneau multe cuvinte sa-i spun inconstientului.
Bat urme bine de tot in urma lui Dan sub forma de trepte ca sa poata si ei urca. Nivelam platforma bine cu bocancii si ridicam micul nostru adapost. Mare noroc ca in tura asta aveam izoprene pentru prima data ! Noi, mergeam fara saltelute inainte, ca le consideram mofturi. Ne bagam toti in cort si pun un izopren catre intrare ca paravan. Celalalt izopren sub noi iar sacii i-am desfacut ca sa putem sa tinem piciorele toti patru in ei. Am dat drumul la primus si am inceput sa topim zapada. I-am descaltat pe "porumbei" si i-am pus sa-si maseze picioarele cu zapada. Fata nu isi simtea degetele de la picioare deasupra primusului. Am intrat usor in panica. I-am dat ciorapii mei de schimb. Aveam la mine si o folie de supravietuire si i-am pus sa stea sub ea deasupra primusului. Se facuse condens in cort dar se incalzisera cat de cat. A trebuit sa ma impun sa-si scoata si blugii. Nu eram la caterinca, gluma se terminase de mult. S-au conformat.
- O sa o tii in brate toata noaptea !
Am petrecut o a doua noapte de pomina in circul glaciar 2 din Valea Cerbului. Am povestit de zanele de aici, de traseele trecute si mai ales, de pregatirea unei ture pentru musafirii nostrii ad-hoc. Nu mai tin minte cum ii chema si nici nu are importanta. Nu le-am facut nici o poza, caci imi era jena. Apare doar rucsacelul lor intr-una din pozele de afara cu bivuacul nostru. L-am pus pe baiat sa imi promita ca le va povesti tuturor prietenilor sai ce prostie a facut si ca nu va uita noaptea aia. Sper sa fi invatat ceva atunci... .
Pentru ca show-ul sa fie complet, am ramas si fara singura bricheta pe care o aveam. Dan avea chibriturile ude fleasca si cadea fosforul de pe ele. Imi vine ideea sa incerc un scurtcicuit la blitzul extern pe care il caram cu mine. Daca faci masa intre plus si minus pe cablu cu bobina incarcata, face o scanteie. Scanteie facea, dar nu vroia sa aprinda primusul. Astfel ca am adormit refuzand sa cred ca ma voi trezi fara cafea.
Am reusit sa dormim cateva ore chinuit. La primele semne de lumina, am desfacut o conserva sa mancam cu painea bocna. Apoi, ne-am imbracat musafirii si le-am urat drum bun inapoi spre Poiana Izvoarelor.
Dan si cu mine am strans cu greu cortul caci se intepenisera bine cuiele si nu vroiam sa le rupem. Apoi, am pornit. Dan primul pe panta de zapada. A inceput un fel de scufundare cu randul in zapada.
Ca sa nu mai disparem cu totul din cand in cand, am elaborat un nou tip de mers: de-a busilea pe coate si geninchi. Asa, suprafata era mai mare si nu ne mai duceam un metru in zapada. Chinul a durat pana am intrat in circul glaciar 3, ultimul. De aici zapada era beton, iar spre fata Morarului nici macar nu era multa caci o suflase bine vantul. Am inceput sa numaram pasii. Ne ardeau buzele dupa un fum de tigara. Soarele ne-a raspuns ca nu mai e mult. Am taiat prin serpentine scurte ultimul urcus. Am ajuns la statia meteo cu soarele in ochi.
Tino ne-a deschis.
- Ce faceti nebunilor, imi era dor de oameni !
- Ai un foc ? au fosst primele noastre cuvinte.
De doua saptamani nu mai urcase nimeni aici si am fost primiti regeste. Am turnat in noi litrii de ceai si am reusit, in fine, sa dormim ca boierii dupa doua nopti de pomina.
Dimineata m-am trezit cu noaptea in cap sa prind fenomenalul rasarit. Atmosfera asa curata nu exista decat iarna. Multe nu exista decat iarna. Iar prietenia cu Dan dupa o astfel de tura nici iarna nu o rupe.
Am coborat clasic pe Hornul Mare catre Malaiesti, apoi am dat mai departe pe Valea Glajariei pana la Diham. De aici, un ultim efort pana in Busteni de unde am revenit cu personalul de seara, exact cum le spusesem parintilor acasa.
O tura de orientare pe google earth "Live" din privelistea oferita de Culmea Grohotisului, Varful Bucsa, Saua Strunga, Strungile Mari si Varful Batrana din batranii Munti Bucegi.
Planul era de mult batut in cuie dupa tura anterioara in care toata fata Braneana a abruptului Bucegilor statea sa curga: Pe coama Bucsei !
Zis si facut: am pornit din nou din Moieciu de Sus, in plina vacanta a copiilor. Am intrat pe Culmea Grohotisului unde in portiunea de jos era o pojghita de gheata sanatoasa, ca un polei. De fapt, tot drumul forestier pana la urcusul prin padure era tapetat cu aceasta gheata specifica topirii zapezii de peste zi urmate de inghetul de peste noapte. Foarte neplacut. Iti ingreuneaza mult mersul si trebuie sa stai drept, sa "pipai" cu bocancul daca urmeaza sa patinezi sau nu.
Abia dupa ce am urcat 200m diferenta de nivel am inceput sa mai scapam de ghetusul de pe jos. Ridicol era faptul ca existau zone intregi fara pic de gheata sau zapada pe langa ghetusul de pe poteca. Evident, am folosit cat am putut insulele de pamant.
Apoi, am dat de zapada. In prima poiana chiar arata bine zapada. Copacii insa erau golasi, si feeria pe care ti-o ofera iarna lipsea. Eh, dar dupa inca 200 m diferenta de nivel intram direct intr-un "studio" natural. Brazii erau plini de pulver inghetat dandu-le aspectul magic. Adevarate mingi de zapada erau infipte in trunchiuri. De vis efectiv.
Apoi, am iesit in golul alpin unde nu mai stiam unde sa cascam ochii. Din Varful Bucsa am facut diverse duble cu camerele video. Rezultatul e in filmulet. Efectiv trandaveam pe traseu ca sa ne bucuram cat mai mult de ceea ce ne ofereau orizonturile. Nu prea are rost sa incerc sa descriu in cuvinte. Imaginile spun mult mai mult.
Din Saua Strungulita am spart drumul pana in Saua Strunga unde se afla si refugiul cu acelasi nume.
Dupa o noapte in imparatia zapezilor din cel mai civilizat refugiu din muntii nostrii, ne trezim nauciti de soarele de afara. Datorita privelistii am huzurit pana la ora 12 cand ne-am hotarat, in fine, sa ne urnim mai departe, spre Batrana.
Pe aici, doar noi si urmele noastre. Trecuse o echipa de patru pe schiuri de tura dar n-aveam treaba cu urmele lor. Noi eram per pedes.
Am urmat creasta cat mai mult si singura portiune cu zapada dubios de instabila a fost cea de sub Coltii Tapului. Am traversat repede portiunea, apoi ne-a luat in primire un nor ce a dorit neaparat sa ne ostructioneze privelistea pana in Varful Bratrana. Segementul dintre varful Bratrana si refugiul omonim a fost poate cea mai memorabila experienta: norul s-a spart si altii ii luau locul. Intre ei insa, spectacolul se schimba de la minut la minut. Un rasfat si o joaca a muntelui ce ne primea si ne ierta ca l-am deranjat. A fost unic. Abia ce te uitai spre Babele si cand intoceai capul spre Crai, era altceva. Nu poti cuprinde ce iti ofera natura. Punct.
Seara am mancat bine si am trancanit pana la 4 dimineata. Munte, prieteni, amintiri, ture viitoare. Batea vantul afara insa era senin sticla. Refugiul se prezenta cu o cantitate considerabila de zapada in interior, semn ca cineva in iarna asta nu inchisese usa ! Noi am curatat cu pioletii usa de gheata si am inchis-o perfect la plecare.
Coborarea mai cu emotii a fost cea directa spre Poiana Gutanu. Nu stiam cum se prezinta zapada si eram curios sa aflu "din mers".
La 8 dimineata am facut ochi si am topit zapada la ultimele zvacniri de gaz ale celor doua primusuri. O cafea pentru mine si un ceai pentru Mircea apoi un plic de piure cu carne. Gata, la vale ! Era 9:15.
Fiind devreme, zapada era bocna si coltarii muscau perfect. Am scos si pioletii pe o portiunea mai expusa - ultima serpentina spre refugiu era in fapt o muchie cu o inclinare de 60 grade. Apoi, direct pe unde simteam zapada mai tare. Am coborat foarte tare, intr-o ora fiind in zona de iarba. Nu mai aveam acumulatori la GoPro-uri si nu am mai zabovit. Conform si prognozei, se mohorase si urma sa ninga fapt ce ma bucura nespus caci in partea de jos caldurile aberante de 7 grade topisera cam tot. Asta la inceput de februarie !
Drumul pana in Moieciu a fost un pic trist, lasam in urma minunea. Ma tot intorceam sa mai privesc abruptul Branean al Bucegilor. Greu sa ma despart de el dupa ce ne-a oferit o asemenea primire... .
Jos, am dat din nou de gheata lucie si era sa comitem niste trante serioase asa ca am trecut pe modul "slow and steady" pana la apa Vaii Bangaleasa.
Cum Mircea e fan track-uri si gadgeturi, aici e link-ul spre STRAVA cu tura noastra.
Vizionare placuta:
Dupa un an ce a trecut chinuit, cu putine ture, niciuna in tara, incerc sa imi refac cheful de viata. Si cum iarna asterne in fiecare an, din ce in ce mai putin omat peste munti, am ales sa incep anul cu alb, sa acopar griul din 2020. Ce nu pot acoperi este negrul din semeni... .
Legat de asta, n-am sa postez nimic pe anul trecut, sa ramana negru, gol, exact asa cum a fost. O sa fac blogurile anului trecut aici, pe 2021. Oricum nu am avut chef sa scriu main nimic in plina isterie pandemica.
Tura, o dezmortire dupa o hibernare nesimtita si impusa, a avut loc intre 20 si 22 ianuarie 2021 si ma facut-o cu o companie old school: Mirciulica si Costin !
Scuze daca credeati ca ati "scapat" si de blogul asta. Majoritatea celor ce aveau bloguri actualizate s-au mutat pe FB cu postarile. Era extraordinar acum 6-7 ani cand au izbucnit blogurile despre outdoor, o intraga lista... . Pacat.
This was the last exploration expedition here. Every corner we checked ended somehow. Every cave have an end and this expedition marked th...
