O tura de orientare pe google earth "Live" din privelistea oferita de Culmea Grohotisului, Varful Bucsa, Saua Strunga, Strungile Mari si Varful Batrana din batranii Munti Bucegi.
Planul era de mult batut in cuie dupa tura anterioara in care toata fata Braneana a abruptului Bucegilor statea sa curga: Pe coama Bucsei !
Zis si facut: am pornit din nou din Moieciu de Sus, in plina vacanta a copiilor. Am intrat pe Culmea Grohotisului unde in portiunea de jos era o pojghita de gheata sanatoasa, ca un polei. De fapt, tot drumul forestier pana la urcusul prin padure era tapetat cu aceasta gheata specifica topirii zapezii de peste zi urmate de inghetul de peste noapte. Foarte neplacut. Iti ingreuneaza mult mersul si trebuie sa stai drept, sa "pipai" cu bocancul daca urmeaza sa patinezi sau nu.
Abia dupa ce am urcat 200m diferenta de nivel am inceput sa mai scapam de ghetusul de pe jos. Ridicol era faptul ca existau zone intregi fara pic de gheata sau zapada pe langa ghetusul de pe poteca. Evident, am folosit cat am putut insulele de pamant.
Apoi, am dat de zapada. In prima poiana chiar arata bine zapada. Copacii insa erau golasi, si feeria pe care ti-o ofera iarna lipsea. Eh, dar dupa inca 200 m diferenta de nivel intram direct intr-un "studio" natural. Brazii erau plini de pulver inghetat dandu-le aspectul magic. Adevarate mingi de zapada erau infipte in trunchiuri. De vis efectiv.
Apoi, am iesit in golul alpin unde nu mai stiam unde sa cascam ochii. Din Varful Bucsa am facut diverse duble cu camerele video. Rezultatul e in filmulet. Efectiv trandaveam pe traseu ca sa ne bucuram cat mai mult de ceea ce ne ofereau orizonturile. Nu prea are rost sa incerc sa descriu in cuvinte. Imaginile spun mult mai mult.
Din Saua Strungulita am spart drumul pana in Saua Strunga unde se afla si refugiul cu acelasi nume.
Dupa o noapte in imparatia zapezilor din cel mai civilizat refugiu din muntii nostrii, ne trezim nauciti de soarele de afara. Datorita privelistii am huzurit pana la ora 12 cand ne-am hotarat, in fine, sa ne urnim mai departe, spre Batrana.
Pe aici, doar noi si urmele noastre. Trecuse o echipa de patru pe schiuri de tura dar n-aveam treaba cu urmele lor. Noi eram per pedes.
Am urmat creasta cat mai mult si singura portiune cu zapada dubios de instabila a fost cea de sub Coltii Tapului. Am traversat repede portiunea, apoi ne-a luat in primire un nor ce a dorit neaparat sa ne ostructioneze privelistea pana in Varful Bratrana. Segementul dintre varful Bratrana si refugiul omonim a fost poate cea mai memorabila experienta: norul s-a spart si altii ii luau locul. Intre ei insa, spectacolul se schimba de la minut la minut. Un rasfat si o joaca a muntelui ce ne primea si ne ierta ca l-am deranjat. A fost unic. Abia ce te uitai spre Babele si cand intoceai capul spre Crai, era altceva. Nu poti cuprinde ce iti ofera natura. Punct.
Seara am mancat bine si am trancanit pana la 4 dimineata. Munte, prieteni, amintiri, ture viitoare. Batea vantul afara insa era senin sticla. Refugiul se prezenta cu o cantitate considerabila de zapada in interior, semn ca cineva in iarna asta nu inchisese usa ! Noi am curatat cu pioletii usa de gheata si am inchis-o perfect la plecare.
Coborarea mai cu emotii a fost cea directa spre Poiana Gutanu. Nu stiam cum se prezinta zapada si eram curios sa aflu "din mers".
La 8 dimineata am facut ochi si am topit zapada la ultimele zvacniri de gaz ale celor doua primusuri. O cafea pentru mine si un ceai pentru Mircea apoi un plic de piure cu carne. Gata, la vale ! Era 9:15.
Fiind devreme, zapada era bocna si coltarii muscau perfect. Am scos si pioletii pe o portiunea mai expusa - ultima serpentina spre refugiu era in fapt o muchie cu o inclinare de 60 grade. Apoi, direct pe unde simteam zapada mai tare. Am coborat foarte tare, intr-o ora fiind in zona de iarba. Nu mai aveam acumulatori la GoPro-uri si nu am mai zabovit. Conform si prognozei, se mohorase si urma sa ninga fapt ce ma bucura nespus caci in partea de jos caldurile aberante de 7 grade topisera cam tot. Asta la inceput de februarie !
Drumul pana in Moieciu a fost un pic trist, lasam in urma minunea. Ma tot intorceam sa mai privesc abruptul Branean al Bucegilor. Greu sa ma despart de el dupa ce ne-a oferit o asemenea primire... .
Jos, am dat din nou de gheata lucie si era sa comitem niste trante serioase asa ca am trecut pe modul "slow and steady" pana la apa Vaii Bangaleasa.
Cum Mircea e fan track-uri si gadgeturi, aici e link-ul spre STRAVA cu tura noastra.
Vizionare placuta:
No comments:
Post a Comment
Bine ai venit. Ia o gura de OXiGEN !