Alergare din "memoria" muschilor la Semimaratonul Bucuresti 2016

A fost si editia asta (2016) a Maratonului International Bucuresti... . Cum ar fi fost sa nu fie datorita noului primar. Ar fi fost bine, mai aproape de esenta tare de pe aceste meleaguri...

Ma rog, bine ca a fost.

Neantrenat deloc, obosit dupa expeditia speologica din care tocmai ma intorsesem cu patru zile in urma, ma decid inconstient sa ma inscriu la semimaraton, la fata locului. Adica, cam 200 de lei m-a costat ilustra idee de a nu sta locului si a ma reface. Dadusem jos instant doua kilograme in sase zile. Sa mai zica cineva de reclame la cure de slabire. Recomand bivuac subteran minim patru nopti la 1*C si cat mai spre -500m in pamant ca sa te simti cat mai "confortabil". Adaugi trei saci speologici pe care trebuie sa ii deplasezi atat pe orizontala cat si pe verticala si garantat arzi intre 5000 si 6000 de calorii. In principiu, nu se simt. Cand ai insa 67 Kg si ajungi la 65Kg in doar sase zile, simti fiecare muschi ce a cedat grasime.

Deci, cam asa ma simteam eu cand m-am dus vineri sa ma inscriu in fata Casei Poporului la "sport expo" - cum ii spune zonei ce se amenajeaza de fiecare data cand se organizeaza o cursa de alergat.

Imi iau pachetul de concurs si ma plimb un pic prin zona in plina amenajare. Sper doar sa am vreme decenta, ceva nori.

Chibzuiesc un pic situatia. Alergasem ultima oara la Retezat Skyrace in iunie. Deci patru luni pauza. Oare o fi grav ? Tocmai mai exploram o versiune a organismului: memoria muschilor. Clar exista. Asa cum nu uiti mersul pe bicicleta, cum nu uiti sa inoti, sa schiezi etc. Deci, ce putea sa se intample in afara faptului ca putea sa mi se puna un carcel mai zdravan ?

Duminica plec cu Roxana spre startul cursei. An de an se strang mai multi alergatori. Asta e partea buna. Partea trista e ca nici dupa o gramada de editii atat ale maratonului din toamna cat si dupa cele ale semimaratonului din primavara, concetatenii metropolei numita Bucuresti nu au inteles nimic. Adica, ii deranjeaza in continuare ca se inchide circulatia pentru cateva ore (duminica !!!), incurajari de pe margine nu exista (cu mici exceptii) iar cei ce sunt pe trotuare arunca priviri incruntate deosebit de graitoare. Adica de ce alergi tu si el nu. Te crezi mai important ? De ce te-ar aplauda sau incuraja, castiga ceva ? In plus, trebuie sa ocoleasca ca sa traverseze sau sa astepte sa treaca marea masa de alergatori inainte de a o face. Si se vede pe fata lor ca nu le convine, nu trebuie sa spuna absolut nimic.

Traseul mi-a placut caci a fost "nou". Parca faza cu inconjuratul Parcului Izvor nu a fost ok, dar in rest chiar a fost o calatorie rapida pe Natiunile Unite, Splaiul Independentei, Kogalniceanu si Calea Victoriei.

La start am avut, recunosc, emotii. Chiar eram slabit. S-a plecat greu in spate, sectorul "E". Cred ca ia cam patru minute de la start. Am pornit bine, pe liniste, noul meu mp3 player SanDisk ClipJam tinandu-l inchis la start ca sa "feel the energy". Boc boc boc adidasii pe asfalt, ceva horcaieli de rigoare dar nimic special. Termin bucla data Parcului Izvor si implicit savurez "monumentalitatea" cladirilor Parlamentului si mizeria ce se ridica langa pentru a ne mantui. Intrat pe Splaiul Independentei simt ca pot grabi pasul un pic. 11km/h arata pedometrul. "mah ai innebunit ?" Nu, chiar ma simteam super ok.

Ca sa fac o paranteza, deosebirea deloc neglijabila la editia asta, a fost ca am plecat fara nici o borseta in care sa car ceva voluminos gen bidon, batoane etc. Adica complet dependent de punctele de hidratare si alimentare de pe traseu. Am avut doar un baton de gel de care m-am indragostit acum trei ani la Maratonul Apuseni, de la Nutrend. E o firma ceheasca de suplimente sportive si mie mi se potrivesc atat la gust cat si ca "impuls". Un tub mi-a ajuns toata cursa. Am rontait constant la el. Neavand nimic practic de carat, chiar a fost foarte confortabil. De altfel gelul l-am tinut in mana toata cursa iar mp3-ul cu telefonul au fost intr-o borseta plata de 5mm ce nici nu o simti, de la Kalenji. Clar merita sa merg doar asa pentru alergari de sub trei ore.

Pe Splai, corpul imi mareste fuleul. Temperez situatia, mai e o gramada. Intorc la 180* pe Cheiul Dambovitei la Unirii si poposesc cateva secunde in punctul de alimentare dinaintea Caii Victoriei. Merge bine treaba pe mica panta. Retinusem ca e mai lung de data asta pe Calea Victoriei traseul. De altfel, la retur, nici nu e identic, inconjuram Palatul Telefoanelor.

Reintrat in Splai, continui monotonia pasilor. Apar primele junghiuri, nimic grav, dar suficient sa mai reduc turatia. Fac dreapta pe Kogalniceanu - parte nou introdusa - si imi place schimbarea. De altfel nici nu mai fusesem de mult prin dreptul Facultatii de Drept. Traseul urca spre Universitate si implicit te solicita un pic mai mult rampa decat platul. La retur vad borna cu 14 Km si realizez ca ma doare un picior. Mda, cam atat a fost placut. Urmeaza lupta. Adica, numeri fiecare kilometru caci pe masura ce continui si te opui durerilor, acestea se amplifica. Km 15, km 16...incepe si celalalt picior sa scartaie. Incepe si creierul sa iti povesteasca despre "minunata idee" pe care ai avut-o. Lupti cu dururea si partea psihica. Ba mai trebuie sa si zambesti cand vezi cate vreun fotograf. De fapt, te-ai arunca direct in primul petec de iarba. Mai fac o alimentare scurta intr-un punct si realizez ca nu mai trebuie sa fac asta caci e si mai greu sa revin la alergat dupa o scurta oprire. Km 17..."uite mah podul de la Eroilor", haida cu pasii. Revind de la tarsaiala la alergare, ridic picioarele adica, nu le tarai. Viteza "apocaliptica" de 8 km/h.

Vine ultimul punct cu apa de pe Splai si realizez ca mai dau o tura Parcului Izvor in editia asta...ataaat ! Pe urcarea spre Hotelul Marriott am cam terminat si energia, complet. Gelul il lichidasem pe splai inainte de Piata Constitutiei. Mi-ar fi prins bine inca un tub, ceva, o bomboana. Ignor frustrarea si revin pe coborarea de pe strada Izvor ce ma duce spre ultimul plat. Cica accelerez sa realizez un sprint final. Ma rog, reusesc ceva ceva si termin.

Ca si concluzie, mi-a placut traseul, vezi lucruri diverse, exceptand cele doua ture date "Casei Poporului". Pentru straini e excelent ca si traseu de vizitare in timp scurt.

Aici e ce a masurat Sports Tracker pe al meu Lumia 550: 

Heart rate-ul e de la ceasul Kalenji CW 500 SD dotat cu centura cardio si pedometru.

Valea Morarului si Valea Cerbului

Omu are mai multi frati pe care i-a strans laolalta langa el, sa-l sprijine la nevoie. Dintre acestia, Moraru si Cerbu se aseamana si completeaza reciproc. Impart coltii intre ei si manusa. Sistoacele din Cerb continua prin rape in Morar. Iar daca pe Morar ai sa auzi ciutele, sa fi sigur ca in Valea Cerbului umbla zanele sa le mane... .

Vine Dragos pe la mine si ma intreaba daca vreau sa facem un traseu in Bucegi, la doua zile. Pai logic ca vreau dar am o gramada de lucruri pe cap saptamana asta si ii propun un traseu de o zi: urcam pe Valea Morarului si coboram pe Valea Cerbului.
Moraru nu il mai facusem din '99. Nici nu imi vine sa cred. Cineva trebuia sa inventeze timpul. Ei, lasa ca il fac sa stea in loc azi. Pentru o zi.
Ne suim in masina marti, pe 6 septembrie dis de dimineata si ii dam bataie la Gura Diham. Din "spiritul de mall" de aici mai ramasesera inca cateva corturi cu gratarele de rigoare. Oricum, la acea ora matinala difuzoarele nu rageau inca si aproape ca uitasem ca sunt la Gura Diham, pe Valea Cerbului.
Parcam langa cabana unde scarpin doua pisici, infulecam cate un sandwich, umplu cu apa rezevorul de doi litri, lipesc cu Loctite o desprindere de talpa la "maretele" ghete Salomon si plecam spre Poiana Izvoarelor. Nu vreau sa mai bajbai pe poteca directa spre vale si aleg varianta linistita, marcata.

Pana la "cabana roz" am facut sub o ora, mergand incet. De fapt pe tot traseul am mers lejer. Ajunsi aici, nici tipenie de om ! In mod normal la Poiana Izvoarelor e forfota. Ce bine e sa mergi in cursul saptamanii... .
Continuam spre Pichetul Rosu de unde facem stanga spre Poiana Costilei pe triunghi rosu. E cel mai scurt drum spre Morar pe marcate.
Intrarea pe vale nu mai reprezinta o problema caci e marcata cu vopsea rosie. Exista o poteca clara iar acum erau si sageti galbene.

Valea Morarului are un farmec aparte. E un Cerbului mai mic dar parca mai spectaculos. Canionul dintre circurile glaciare este fantastic iar amfiteatrul din circul 2 te lasa mut. Stai si te intrebi, sau poate nu, functie de persoana.

Am mers direct pe firul vaii in prima portiune, apoi am ales poteca ce ocoleste canioanele din firul vaii. Nu ai cum sa nu casti gura la ce este in jur. Coltii Morarului par mai fiorosi din partea asta.

Zmeura, floricelele si conglomeratul picat de-a valma intregesc feeria abordarii Vaii Morarului. Ne oprim des sa holbam ochii.  "Uite Timbalul si spinarea Balaurului".
Poposim in "amfiteatru" sa mai rontaim un sandwich. Vorbesc un pic cu norii ce nu ne lasa sa vedem urmatoarea caldare glaciara.

Si pentru ca le-am vorbit frumos norisorilor, ceata se risipeste. E ziua fara timp.

 Circul glaciar de sub Varful Omu "se apara" printr-o saritoare ce ocoleste de fapt firul vaii devenit din nou canion. De data asta stramt. Dupa acest ultim obstacol alegi pe unde vrei sa ajungi la omu' din zare sa te odihnesti putin. Cel mai scurt drum e direct pe fetele ierboase ce te scot in creasta Morarului.

La cabana, luam un ceai si o cafea. Ma rog, eu iau un ceai. Dragos ia cativa litri de ceai caci a terminat apa. Eu mai aveam cel putin un litru. Patru baieti echipati pana in dinti ma intreaba care e varful Omu uitandu-se spre Obarsia Ialomitei. Procesez incet intrebarea:
- Huh ?
- Varful Omu care e de fapt ?
- Cel langa care sta cabana, cel din zare e Bucura Dumbrava.
- Multumesc.

Dam un tur de orizont al vailor si ma opresc din nou in dreptul fundatiei ce troneaza pe creasta Morarului. Mah, e asa greu sa o ingropi macar ? Arata oribil !

Dupa cateva zeci de minute de savurat fratii mai mari ai Morarului, coboram pe Cerb. Intalnim turma de oi ce urca sa bea un ceai la Omu. Trecem printre ele si continuam pe serpentinele trademark caldarea glaciara superioara a Vaii Cerbului.

Si spectacolul incepe: uite Costila - nu e Costila, apreciaza Cerdacul cat il vezi. Norii mangaie iarba razant. Oitele behaie. Varful Gavanul danseaza in contre jour cu lumina generata de patura de nori. Muntele Obarsia asista impasibil la spectacolul din fata lui. Sunt aievea si exista, trebuie doar sa nu te mai gandesti la nimic si vei vedea ce pot face zanele din Valea Cerbului. Opreste-te si nu te mai gandi cate ore ai facut, cat mai ai de mers, ce probleme ai de rezolvat la birou, daca o superi sau il superi. Esti aici si restul nu mai conteaza. Esti un norocos ca asisti la asa ceva. Existi !

Dupa coborarea completa a Vaii Cerbului, ajungem in Poiana Costilei unde mai aruncam o ultima privire in spate.

Apoi, coboram spre Gura Diham initial pe banda galbena apoi prin padure pe o poteca ce merge direct la cabana. Vraja s-a terminat. Lautarul urla din curtea cabanei ceva despre bani si viata. Il zoresc pe Dragos caci vreau sa raman cu ce am trait in mine. Plecam si facem o escala la cofetaria din Busteni. "Ecler vienez" si "prajitura Monta Blanc" completeaza perfect o cafea buna. Apoi, inapoi in betoane.

Prin Muntii Trascaului

"Clar aici trebuie o tura de suprafata anul asta. E prea frumos locul. Se va intampla in curand." asta mi-am propus de cand am revazut acest mini-Crai in timp ce mergeam la Maratonul Apuseni [articolul aici].
Asa ca, zis si facut: intre 7 si 10 iulie se intampla "minunea". Participanti Roxana si Sebi. Din pacate Florentina nu a mai putut veni.
Initial rezervasem campare in campingul "Floare de Colt" caci era full de multa vreme. Cu o seara inaintea plecarii sunand sa confirm rezervarea de cort, aflu ca sunt doua casute libere in camping astfel ca le iau instant.
Drumul a fost placut dar usor obositor caci autostrada avem pe hartii si suntem fortati de imprejurari sa vizitam toate satele posibile pana la destinatii. Dupa 8 ore de sofat, intram in campingul ce ne va fi gazda pentru trei nopti. Am fost primiti cum trebuie si ni s-a facut un mic tur al facilitatilor: sala de mese, toalete, dusuri si locul de fumat.
Locul in sine este o bijuterie cu nimic mai prejos ca locurile similare din Austria. Mult mobilier de gradina aranjat cu bun gust ce nu deranjeaza. Casutele nu sunt inghesuite si intre ele au mult spatiu verde. Aleile nu sunt din beton, ci din piatra de rau. Acestea par a fi crescut natural intre gazon. Flori, curatenie si liniste....
Am mers si am mancat la singurul local din Rimetea. Civilizat si bun. Era o lipsa de clienti datorita faptului ca era joi. Cu atat mai bine pentru noi caci nu ne-a deranjat nimeni. Seara am adormit bustean la 22:00 cum rar mi se intampla. Aerul, combinat cu oboseala de pe drum.
Traseul propus de mine cuprindea ceea ce tot vazusem la orizont cand mergeam spre Maratonul Apuseni: Coltii Trascaului si Piatra Secuiului. Dupa coborare, am zis sa mai dam o tura si la Cetatea Trascaului din satul Coltesti. Inainte de a merge in tura am achizitionat harta muntilor editata sub colectia "Muntii Nostri" Asa imi place, sa vad si sa bag la cap pe unde merg. Asta daca nu e explorare in premiera, ceea ce la suprafata pamantului nostru nu mai este posibil caci au explorat inaintasii.
Dupa micul dejun servit la ora 8:00, am ambalat cate ceva d-ale gurii si ceva haine in doi rucsaci si am pornit spre intrarea in traseul "triunghi albastru" ce nu exista decat pe harta luata de noi. Intrarea in traseu este foarte bine descrisa si nu am ratat-o caci reperul e reprezentat de o borna kilometrica. Am urmat apoi un drum de care ce urca lin pana in "Fanatu Mare". Pana aici nu exista nici un marcaj. Descrierea traseului s-a dovedit excelenta si pe ea ne-am bazat.
Ca sa fac si o paranteza: hartile turistice din .ro, indiferent de cine sunt editate au un mare handicap - scara foarte mica. Practic, sunt generice caci nu poti urmari clar o curba de nivel la o scara 1:55 000. Am vazut o singura harta 1:25 000: cea cu zona inalta a Muntilor Ceahlau. Ma intreb ce o fi. Aspect legal sau ergonomie (sa nu iasa cearceaf). In tarile cu turism montan de traditie, poti achizitiona toate masivele muntoase la scara 1:25 000. O fi spatiul mioritic mai secret... .
Din "Fanatu Mare", drumul urmareste coama dealului si intra in padure. Aici gasim si primele marcaje, aproape sterse. Inaintam pana la un punct de belvedere unde luam o scurta pauza caci dam de semnal gsm :). Continuam prin padure si devine evident faptul ca traseul nu e folosit caci sunt locuri in care trebuie sa intuiesti poteca. O boschetareala autentica precum in turele speo cand cauti cavitati uitate de timp dupa descrieri vechi de 30 de ani. Noroc ca avem experienta iar descrierea din harta este buna. Ajungem pe o mica creasta golasa de unde putem savura ceea ce este in jur.

Reintram in padure pentru a traversa un ultim valcel inaintea coamei ce se 'nalta in spatele coltilor Trascaului. Dupa traversarea firului valcelului, intersectam traseul banda rosie ce vine din Rimetea si continua spre creasta. De aici traseele sunt comune, iar marcajul e in regula, semn ca traseul banda rosie este cel de baza. Nu stiu de ce s-a renuntat la triunghi albastru caci este traseul ce parcurge complet creasta, banda rosie fiind o scurtatura ce evita inceputul crestei nordice. Din ce am vazut, explicatia ar fi ca nu sunt multi ce se incumeta la traseele lungi. Prefera strict poza din varful coltilor sau din Piatra Secuilor la care poti ajunge instant pe traseul direct din centrul satului Rimetea.
Soarele dogorea insa exista o patura de nori ce il mai filtra. Probabil cei mai fotogenici nori posibili intr-o banala zi de iulie, la amiaza, cand in mod normal ai cea mai proasta lumina de fotografiat. A fost exact invers, perfect.
Ajunsi in creasta, zarim si primii turisti veniti pe traseul clasic al zonei ce urca direct din Rimetea in saua ce desparte Coltii Trascaului de Piatra Secuiului. Noi cotim usor dreapta pentru a urca deasupra coltilor de unde avem o vedere de vis. Printre fotografii, ne mai hidratam putin si mancam cate un baton. Nu stiu la ce sa ma mai uit. Un covor compus din parcele de terenuri arabile ingrijite aflate intre Rimetea si Coltesti te fac sa te crezi in avion, nu doar la 1200 metri altitudine. Zumzaitul din jur si coloritul viu intregesc tabloul unei zi memorabile de vara. Si norii....norii au fost cheia.
De aici continuam spre sud, trecand prin saua ce desparte cele doua repere ale zonei : Coltii Trascaului si Piatra Secuiului. Pe aici urca din rametea poteca cruce albastra, fara indoiala cel mai utilizat traseu.

(va urma)

Semimaraton Apuseni 2016

A mai trecut un an...iar evenimentul din Muntii Apuseni a ajuns la a 6-a editie. Pentru mine a fost a 5-a consecutiva. Am lipsit la prima.
In fiecare an m-a uimit faptul ca atmosfera a ramas constant vie chiar daca evenimentul e mainstream deja. 1300 de participanti echivaleaza cu cele mai tari evenimente de gen. Sper sincer sa ramana asa atat atmosfera, cat si traseul si pachetul de concurs. Organizare fara cusur. Asta e Maratonul Apuseni!
Sa revin la povestea de anul acesta insa.
Am plecat la 9:30 vineri cu Roxana si Dragos spre Baisoara. In afara catorva semafoare pe Valea Oltului druml a fost lejer si placut. Am scos un consum de 4,2% cu un Ford Focus de acum 10 ani, diesel. Am facut o escala la Sibiu pentru alimente si lichide apoi am continuat pe clasica ruta Sebes - Alba - Aiud. Traseul intre Aiud si Buru prin Rimetea a fost o surpriza extrem de placuta pentru Dragos. Peisaje de vis cu cer albastru, nori fotogenici si verde, mult verde. Mai ales verde !

Trascaul troneaza pe dreapta drumului si Bedeleul pe stanga. Soseaua parca leviteaza si la fiecare curba vezi altceva. Aici am mers cu 20 km/h ca sa savuram tot. Welcome back to life !
Clar aici trebuie o tura de suprafata anul asta. E prea frumos locul. Se va intampla in curand.
Ajunsi in Statiunea Muntele Baisorii, ne intampina un mare banner "For those about to run, we salute you". O rapaiala de ploaie ne mai domoleste emotia.

La ora 19:00 am parcat masina langa gazda manifestarii, Pensiunea Skiland si ne-am ridicat pachetele de concurs. Chiar si acum, dupa sase ani de cand practic alergarea, ma fascineaza cotrobaitul prin punga in care se afla "nimicurile". Am gasit numarul de concurs cu cipul aferent lipit pe spatele numarului, un baton cu cereale de la Nutred (aici fac o paranteza la propriu caci au inceput sa imi placa foarte mult produsele acestea cehesti, arhinecunoscute), cateva pliante, o reducere la World Class, tricoul de anul acesta ce vine ca si turnat si mult asteptatul buff. Din nou trebuie sa remarc designerul. Buff-ul e deosebit, ca in fiecare an. Ca tot vorbeam de design...si pagina de internet a primit un nou update. Arata fantastic. Pacat ca nu am salvat si vechile layout-uri. Toate au fost inspirate si originale.
Dupa drumul de 9 ore, am reusit sa dorm bine nu inainte de a gati paste tortellini cu doua tipuri de sosuri de la Tomi: olive si bolognese. Trebuie sa spun ca sosul asta rupe toata concurenta la gust si l-am descoperit recent. Nu are gustul specific de conserva cu toate ca e clar ca are si el "ceva" ca sa tina pe rafturile magazinelor saptamani de zile.
Ne trezim devreme dar odihniti. Cum Dragos si Roxana sunt obisnuiti cu ora 6, ii aud in somn povestind. Eu fac ochi pe la 6:30.
- Mah, e ca draq de devreme. La culcare cu voi !
Dar cine sa mai doarma, eram toti fresh. Cobor sa prepar cafeaua si ceaiul. Mancam un mic dejun bogat si ma repun in pat pentru cateva momente. Imi fac inventarul cu ce voi lua la mine in borseta:  500 ml de Isostar Long Energy, un gel Nutrend la tub, un gel Isostar, un activator Isostar, un compot Aptonia si o fiola de magneziu Nutrend. Inainte de a pleca din camera bag un activator Isostar si o fiola de magneziu Sponser. Gata !

Pornim spre start lejer. Maratonul a plecat la 9:00. Noi plecam la 9:30.  Dragos si Roxana participa si la incalzire. Eu ma holbez la cer. E ceva cu albastrul asta...e prea albastru.
Zece, noua, opt, sapte, sase, cinci, patru, trei, doi, unu, start...
Plec ca berbecul tare. "E semi, nu maraton, asa ca bag" imi zic eu. Evident ca pe la jumatatea pantei ma apuca durerile de splina, ficat si plamani si ma opresc din alergare ca sa constat ca mai bine mergeam in loc sa plec ca tarzan. In fine, urc chinuit pana la primul plat unde din nou alerg, mai temperat de data asta. Iar urcus dar nu mai alerg, merg ok. Inca de anul trecut, traseul trece peste un varf unde e instalat un telescaun. Pe urcarea de sub varf ma intrece Roxana. E clar ca am plecat prea tare. Stati asa ca vine partia de sub telescaun. Fix 18,6 km/h prind astfel ca remediez problema de pe urcare instant. Doar ca aceasta prima coborare dureaza putin si iar vine un fals plat inainte de primul punct de alimentare. Nu ma opresc si dau pe gat tot tubul cu gel Nutrend. Ajung in PC de unde incepe marea coborare printre jnepeni. Parca nu mai sunt atat de desi ca anul trecut...sau mi-au crescut mie picioarele. Nu, jnepenii sunt mai pitici si mai plapanzi. Nu e musai sa alerg pe poteca dintre ei si bag pe langa ca sa depasesc. Termin cu jenepenii si intru intr-un mic plat. Tin pasii largi ca sa imi calmez adrenalina. Vine coborarea prin padure. E noroi. Parca nu ating pamantul. Realizez ca daca ma impiedic ma voi face praf. Am 20 km/h. Pun o melodie tampita pe repeat in casti ca sa imi tina isonul in coborarea dementa. Ajung in luminisul cu Crucea Crengii. E plat si mi s-a mai redus viteza dar nu ma opresc pana la scurta urcare ce urmeaza. Aici iau gelul cu cofeina Isostar caci nu vreau sa ma opresc in punctul de la alimentare ce urmeaza decat sa dau cu putina apa. Iau un pahar si il torn direct in gat. Nu prea apuc sa inghit si plec in alergare. Revin la mers unde traseul de maraton intersecteaza traseul de semi. Bag iar alergare. Ma ia vezica. O pun in stand-by pana inainte de urcarea spre Zapodie. Pe urcare incep sa ma chinui sa imi misc mai repede picioarele. Nu imi iese. Ajuns in varful pantei reincep sa alerg. Va fi ultima portiune alergabila pentru mine inainte de forestierul psihologic de la final. Coborarea asta e scurta astfel ca alergarea nu tine prea mult. Ma stradui sa alerg in continuare dar fals platul ma termina. Trec raul si ma indrept spre ultimul punct de alimentare. Aici beau doua pahare de izotonic si imi reumplu unul din bidonase tot cu izotonic. Nu mai sunt decat vreo patru kilometri insa imi trebuie lichid. Trece o vesnicie pana termin forestierul. Cand vad prima cladire, revin la alergare cu un ochi pe ceas. Ratasem planul de trei ore. Trec linia de sosire in 3:05 obosit dar nu varza. Ma enervez ca am avut plan de timp. M-am chinuit pe urcari degeaba. Vine si Roxana apoi Dragos. Plecam impreuna spre pensiunea Nicoleta unde suntem cazati. Ne reintoarcem la Gulas Party. Eu imi iau mici si o bere. Stam pret de o ora la tabara de baza a evenimentului apoi mergem sa tragem un pic pe dreapta.
Revenim la 19:30 pentru a vedea premierea. A mai trecut un an, a mai trecut o alrgare. Cred ca merita mai mult un maraton pentru ca traiesti mai mult timp ceva ce nu e descriptibil neaparat. Mi-a parut rau ca s-a terminat. A fost frumos.
Duminica am facut o escala in Rimetea si in Alba Iulia ca sa amanam cat mai mult reintoarcerea in "metropola" gri. La revedere Maraton Apuseni, esti un lucru frumos !

Vine vara, bine-mi pare, ma reapuc de alergare

O prima tura de fuga in prima zi de primavara. Practic, a doua luna, caci iarna nu am avut.

O prima zi de schi in 2016

Cica o venit "iarna": a nins doua zile, intre 16 si 17 ianuarie. Atat. Dupa care "marele ger" de o saptamana. "Mama ce frig a fost"...o saptamana. In loc de mama ce cald e in mijloc de iarna. Cam asa am ajuns. Adica, asa arata mijlocul iernii in 2016 in drum spre cea mai de soi statiune de schi din Romania:
In fine, dupa indelungi dezbateri, am ajuns sa pun din nou schiurile in picioare pe final de topire a maretii zapezi. Adica toata saptamana cu ger nu s-a nimerit dar a fost sa fie marti, pe 2 februarie.
Teperatura la ora 11 era de 7*C iar la ora 13 de 13*C. Cu toate astea, zapada mai era, spre norocul meu. Si ne-am dat pana am cazut lati.
Bineinteles ca nu m-am abtinut de la a sta un pic la soare pe "prispa" cabanei Postavaru. E o chestiune implicita atunci cand e soare.

Sebi, omul "gadget", autorul imaginilor din clipul de mai jos, avea instalata nu stiu ce aplicatie care la final ne-a aratat ca am facut doar 14 coborari. Le-am trait insa din plin si sper sa repetam treaba insa pentru asta trebuie sa ninga din nou, macar inca doua zile. Daca nu, cam asta a fost "iarna" pe anul asta.

Sa incep 2016

Ma uit in urma si realizez ca 2015 a fost un an urat ce a scos in evidenta mizeria din semeni mai ales dupa #colectiv si a adus in prim plan spiritul de turma si superficialitatea oamenilor. Pe langa asta, si natura ne-a "daruit" un Craciun de exceptie cu temperaturi de 15 grade, sa tot cantam "florile dalbe".
Un an care ma bucur ca s-a incheiat. Mi s-a parut ca a durat mai mult decat altii.
Dar sa incerc sa schitez ce va urma in 2016, evident pentru mine.
Pai intai sa vad pe unde o sa schiez avand in vedere ca nu avem zapada deloc. Schiul e la "mare pret" in continuare in .ro. Adica nu multi il practica si din pacate nici natura ne ne ajuta. Stau cu ochii lipiti pe Eurosport la cupa mondiala si ma minunez de atmosfera de la sariturile cu schiurile chiar si in lipsa zapezii. Sa mai tot treaca vreo 50 de ani sa avem si noi 10000 de spectatori la asa ceva. Pana atunci, aflam in continuare de la "canalele" autohtone de minunatele realizari financiare ale fotbalistilor nostrii...
Deci, unde voi schia ? Pai m-am inscris, automat, la cupa de ski a Consulatului Austriei la Sibiu ce se desfasoara anual la Arena Platos. Daca nu da cu zapada, prevad o amanare.
Mai intai insa, sper sa fie ok in Poiana, ca sa ma duc macar doua zile.
Apoi, sunt competitiile de alergare: vreau la Alba Iulia City Race sau cum bine ne transmite sloganul: "aleraga in cealalta capitala". Sper sa se mai tina caci pana acum nu s-a dat startul la inscrieri.
Ar trebui sa nu lipsesc de la EcoMarathon nici anul asta dar nu mai sunt asa hotarat ca in anii trecuti. Ceva lipseste.
Clar, Maratonul Apuseni, e in topul preferintelor mele. O cursa deosebita, grea, intr-un cadru exceptional oferit de plaiurile domoale ale Baisorii.
Retezat Skyrace a reusit intr-un timp foarte scurt sa se suie in topul competitiilor de anduranta datorita "cremei" de la start reprezentata de cei mai buni atleti ai planetei la capitolul anduranta.
Drumetia mi-a cam lipsit anul trecut si trebuie remediata problema. Imi e foarte dor de Ceahlau iar in Bucegi e musai sa fac o vale tehnica.
Muzica m-a insotit toti anii acestia si imi face deosebita placere sa ma afund in diferite stiluri muzicale, preferatele fiind electornica, metalul, clasica si rap-ul. Functie de stare si loc, folosesc boxele HiFi Canton sau castile Sennheiser.
Am lasat la urma pasiunea nr.1, speologia. Toate cele de mai sus au tinta clara de a ma tine in forma pentru a putea continua sa explorez cat mai adanc in maruntaiele pamantului. Subliniez explorez, nu speoturism sau alte preocupari pseudospeologice.
Sa vad la sfarsitul anului cate din cele de mai sus imi ies....