Una din cele mai bune organizari de trailrunning din .ro fara indoiala. Nici nu cred ca putea sa fie altfel cand ai in organizare repere ale alergarii montane din anii trecuti. Iar faptul ca se desfasoara in octombrie e cireasa de pe tort: ruginiul padurii scrie povesti. M-am simtit exact ca intr-o carte de colorat d-aia in relief, cu diorame de carton.
A fost si prima mea alergare pentru o cauza:
Impreuna cu ce mai stransesem pentru THE COLOR RUN, s-au strans peste 500 lei ca sa o ajut pe Marina (povestea ei aici).
Le multumesc tuturor ce au donat pentru cauza ei !!!
Sa tot fie doi ani de cand am participat la un eveniment de trail. M-am bucurat enorm de aceasta alergare si de natura. Am fost inspirat sa imi iau GoPro-ul dupa mine cu toate ca n-aveam chef, vroiam sa ma bucur de cursa fara sa ma gandesc ca mai trebuie sa mai si trag cadre. Nu imi pare rau:
Sunt oameni tineri cu probleme esentiale de viata, ce isi doresc sa evolueze, sa isi depaseasca conditia dar mediul si societatea in general nu le permite acest lucru. Eu am ales sa o ajut pe Marina, o adolescentă ce a crescut în asistență maternală, apoi în orfelinat, iar de câțiva ani, în casa de tip familial Cavalerii din sectorul 4 din București, casă construită de Hope and Homes for Children. si am nevoie de ajutorul tau !
Pe 23 Octombrie alerg la Azuga Trail Race pentru ea. Sustine-o sa isi continue visul ! Fa o fapta buna..!
Tânăra a fost admisă la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, cu media 8.90, și are nevoie de o bursă de studiu pentru cei 3 ani de facultate ca să își continue studiile și să aibă toate premisele să își atingă potențialul. Să simtă că nu este singură, că nu e nevoie să muncească și să-și neglijeze școala, dar mai ales că deși părinții ei nu au putut fi lângă ea niciodată, noi, ceilalți, putem fi. Fă o donație pentru Marina și ceilalți tineri din programul de reintegrare socio-profesională pentru ca împreună să construim lumea mai bună pe care ne-o dorim cu toții!
Donatiile se duc direct in contul asociatiei prin intermediul platformei de colectare a donatiilor Galantom
Apasa pe imaginea de mai jos cu pagina mea de fundraising si doneaza oricat poti (am targetul setat la 250 lei):
Azuga Trail Race s-a întins pe o perioadă de trei ani și cu ocazia
fiecărei ediții, 2012, 2013 sau 2014, a prezentat muntele așa cum e el:
cu Soare, cu ploaie, cu ceață, cu vânt, cu frig, cu ape învolburate, cu
cărări antrenante. De fiecare dată diferit, dar mereu primitor!
Multumesc celor ce deja au donat la evenimentul anterior, alergarea de la The Color Run:
Pai da, trebuia sa incerc un ultra, cat ma mai tin "balamalele". Ele se pare ca ma mai tin doar ca trebuie sa fiu mai rapid ca sa il si termin. Din 99Km, am finalizat 78. Nu ma incadram in timpul limita la Km 78, asa ca m-am retras. Dezamagit ? Nu chiar. Avusesem o singura alergare de 10K la Semimaratonul Bucuresti. Asta a fost "antrenamentul" meu.
Vitosha e tot acolo si la anul. Clar il fac pana la capat acum ca stiu despre ce e vorba.
In mare, ca experienta, e uluitor. Necomparabul cu nimic. Ba da, cu o tura zdravana speo, d-aia de 20-22 de ore. Devi robot si bagi automat. Daca ramai concentrat pe subiect si motivatie, nu te opreste nimic. Te poate opri organismul daca intr-adevar nu e obisnuit cu efortul. Nu trebuie sa cazi prada depresiei, emotiilor si gandurilor de tot felul ce iti trec prin cap o data ce oboseala incepe sa se instaleze. Ramai lucid si mergi mai departe. Te imprietenesti cu durerea, cu disconfortul. De fapt, in asta si consta in mare antrenamentul pentru asa ceva.
De anul trecut Dragos tot imi explica ca trebuie sa participam. E in iulie, adica canicula si nu imi imaginez cum as putea sa alerg pe munte cateva ore bune in arsita. Pana la urma planul de anul trecut a trecut caci Dragos si-a facut alt program.
Anul asta insa, n-am mai "scapat". M-am inscris de la inceputul lunii mai, ca tarzan, la maraton. Asta inainte sa observ in ce hal m-am miscat la Maratonul Apuseni. Astfel ca la telefon cu un organizator ce m-a sunat ca sa ma intrebe de plata, m-am mutat la semi. Asa mi-a placut mie sa cred.
Cu o zi inainte de plecare, arunc un ochi pe lista cu participantii sa vad daca sunt cu verde, adica confirmat. Nu ma gasesc in lista de semi. Ma gasesc in cea de maraton. Bun asa !
Pai ce putea sa se intample asa rau ? M-am tot gandit noaptea de joi spre vineri dupa ce vazusem lista. "La urma urmei, asta ti-ai dorit, sa alergi acest maraton" m-am incurajat. Si continui in gand "o sa imi iau rucsacelul, nu borseta, caci o sa petrec cam 8 ore pe traseu". Brusc ma intereseaza cumplit de mult traseul, diferenta de nivel si vremea. Stau pe net pana la 3 dimineata. Golesc raftul in care imi tin gelurile acasa. Nu sunt decat 4 ramase de anul trecut. Niste Isostar booster cu antioxidant. Ce bine ca sunt strangator: iau pachetul primit la Maraton Apuseni si il "dezmembrez", am doua fiole Dynamite, doua Amino 12500 si doua Carnimax 2000 de la ProNutrition.
Gasesc si un gel la tub tip "pasta de dinti" Carbosnack de la Nutrend luat pentru semi-ul de la Bucuresti si pe care il uitasem acasa atunci. Mai gasesc si un shot Gutar tot de la Nutrend cu ginseng, taurina si alte "minuni" naturiste. De baut, mai am fix sa prepar 500 ml de Isostar Long Distance Energy. Si evident, cutia de Ketonal Duo. De o saptamana nu am mai avut nevoie de Ketonal caci durerile vin si se duc random, n-am nici un control. Acum tocmai eram in starea in care disparusera. Am trecut pe Arcoxia si Vimovo de vineri, timp de o luna, sa vad daca au vreun efect. Astea le-am primit cadou.
Ca sa trag linie, o adevarata nebunie de produse care mai de care mai "naturiste" si "sanatoase" ce trebuiau sa compenseze lipsa de antrenament specific si durerile lombare.
Vineri mi-am facut in tihna bagajul sa nu uit cumva vreo "minune" de supliment sau vreo piesa de echipament. Am ales in ultima clipa echipamentul Kalenji complet (chilot, pantalon de compresie, jambiere, incalzitoare, manusi, ciorapi de compresie, rucsac trail) mai putin sapca (de la Inov8), geaca (VaudeAir Jacket) si noul meu tricou personalizat cu ce ma tine la verticala cand nu mai pot: Ketonal. In picioare port de doi ani KalenjiActive Trail Grip caci Vaude a incetat sa mai produca modelul Stonerider din care am avut nu mai putin de cinci bucati.
Pe la 19:00 a venit Dragos sa ma ia si dusi am fost spre Rm. Valcea unde urma sa innoptam. Am mancat bine, "ca la mama acasa", la mama lui Dragos. Am mai stat un pic la povesti si sambata la ora 00:10 ne-am retras fiecare in camera lui. Cand reusesc si eu sa ma mai calmez din vizionarea crampelor si durerilor ce urmau, incepe un caine din vecin sa latre ingrozitor. Se duse somnul. Rasfoiesc cateva site-uri web pe telefon si iar inchid ochii. Iar latraturi. Ies afara, trag o tigara si ma bag la loc. La 3:00 inca nu dormeam. Iar la 4:30 urma trezirea ca sa plecam direct la Paltinis sa ne luam pachetul de concurs la ora 8:00. La 9:00 incepea...
Am dormit cam 1h si 15 min.. Am baut cafeaua si am mancat putin. Nu reusesc decat fortat sa mananc dimineata. Pe drum am mai compensat la o benzinarie cu un croissant cu unt si o placinta cu vanilie.
Am ajuns in Paltinis la 7:45. Perfect ca sa nu ne agitam. Am mers sa ne luam pachetele si apoi ne-am reintors la masina sa ne echipam. Era doar un stand Sponser si mi-am luat doua fiole de magneziu. Asta chiar e beton si nu mai aveam deloc magneziu.
Norii se jucau in vant. Negrii, gri si mai albi. Aia negrii nu erau deloc zambitori. Dar vantul, vantul as putea spune ca a fost salvarea de nori. Batea asa tare ca norii se plimbau incontinuu ca intr-un film "timelapse". La start am fost anuntati ca va fi racoare in creasta. Practic a mai fost o scurta sedinta tehnica inaintea startului ce o consider binevenita datorita faptului ca lipsisem la cea de vineri seara.
Bag primul magneziu si dau cu Isostar. Pornesc Sports Tracker-ul pe telefon si il las sa mearga in rucsac. Verific pedometrul si centura cardio daca sunt conectate la ceas si astept filmand un pic multimea.
Numaram, cam cu voci plapande numaratorea inversa. Plecam.
Dam o roata hotelului Hohes Rinne si intram pe un forestier putin timp pana la o poteca unde se facuse coada. Merge alergatul bine pana aici. Usor urcare, dar merge. Cum dau de panta pozitiva, doar merg. Dozarea efortului e cheia, in stransa legatura cu nivelul de antrenament. Tot repet chestia asta tuturor: dozeaza-ti efortul ! Nu depun absolut nici un efort pe urcari. Adica nu imping sau ma stradui sa merg repede. Multi se duc in fata. Deja-vu, ii voi prinde mai tarziu... .
Ajung la un CP cu apa. Ar trebui sa fie Km 7. Mi se confirma asta. "Mai ai 33" imi spun. Merg mai departe. Cum dau de plat sau panta negativa, alerg dar nu la rupere. Realizez pe urcarea din padure ca nu am pornit ceasul sa masoare viteza si Heart Rate-ul. Ma enervez un pic. N-am fost atent deloc la start. Emotia probabil.
Ajuns in Saua Serbanei vad afisul cu 11 Km. Urmeaza urcare. Calm, pas dupa pas. Bag un gel Isostar si sting cu Dynamite. La un moment dat un baiat cu o statie apare in spatele meu. Imi opresc gandurile si muzica din casti sa il aud. Povesteste ceva de un abandon prin statie. Il intreb ce este.
- Nimic, sunteti ultimul iar eu inchei traseul.
Aoleuuu, ultimul ! Eh, nu-i nimic. Nu-i zic nimic dar clar maresc pasul. Totusi, n-am de ce sa trag. Eu sunt la cursa mea, alergarile sunt doar un barometru pentru mine si o explorare a starii corpului. Imi caut in cap profilul traseului. E urcare pana la un punct de control, apoi coborare ca lumea pentru ca sa urci la greu pe Vf. Cindrel. Pai si ce ma agit eu aici ? Calm !
Ajung in Saua Canaia, la 14,8Km de la start in timpul limita impus (2h30m). Nu mai sunt ultimul caci am depasit 3 colegi. Urmeaza coborare. Mai recuperez locuri. Coborarea nu e urata doar ca poti aluneca pe lespezile slefuite de vant. O tin pe iarba. Dau un aminoacid pe gat.
Ajung si in primul punct de alimentare, Refugiul Iezer aflat la 16 Km de la start. Banane sau portocale. Izotonic Sponser sau apa. Atat. Infulec patru bucati de banana si beau izotonic. Desfac a doua fiola Dynamite si o dau pe gat.
Vine urcarea catre lacul Iezerul Cindrelului si Varful Cindrel, cel mai inalt punct al traseului, 2244m.
Pe aici mai depasesc un grup de colegi. Nu ma doare absolut nimic, n-am nici o urma de crampa. "Mah, nu-s asa varza totusi", imi zic. Lacul e superb. Verde imaculat. Traseul il inconjoara si urca pe o brana spre creasta.
Urcusul e cel mai brutal din tot traseul. Cum nu simt deloc efort in muschi, nu iau pauze intre urcari decat ca sa filmez putin. Langa lacul mare mai sunt doua mai mici. E de vis aici ! Pe urcare chiar recuperez timp.
Ciudat, caci ma stiam cu probleme pe urcari. Suflu beton, fara dureri. Nici macar o jena. "Mah, nu cumva tu ai venit aici la plimbare ?". Ajuns in creasta dau un tur de orizont. Este plat ca in palma platoul asta. Ma bucur enorm ca am venit. Parca esti la campie, asa e in creasta Cindrelului.
Din strunga hornului ce ne-a scos sus de la lac, e ditamai platoul pana pe varf. Urcus lin. Ajung in cinci minute pe Varful Cindrel unde doi voluntari simpatici ma incurajeaza si imi spun ca sunt in varf si la jumatatea traseului. Vantul le falfaie glugile. Stau in mijlocul traseului pe vant. Bravo lor si multumesc !
- Asta e varf ?
- Da, e mai plat pe aici.
- Am inteles, mersi frumos !
De aici, gata, ma hotarasc sa pornesc si eu maratonul. Cum dracului sa nu ma doara nimic. Ceva splina, ficat, o crampa, carcel. Un muschi, ceva. Vine coborare, asa ca bag ca berbecul. Parca deabia fusese dat startul. Dupa 15 de minute de alergat fac ca boul dreapta sa tin forestierul si realizez ca nu vad marcaj. Ma intorc, in urcare evident, si ma prind doi colegi ce tocmai faceau la fel. Gasim poteca si bag mai departe enervat si de faptul ca am pierdut 3 minute degeaba. Vine fals plat si tot alerg.
Bag mana in rucsacel si cotrobai dupa ceva, ce o fi, la nimereala. Nimeresc fiola cu Carnitina. O dau pe gat. "Mah, asta e cam amara." Asa ca sting cu bomba Gutar de la Nutrend. O nebunie de cafea. Clatesc cu Isostar. Numai sa nu mor... .
Se vede o cabana. " Aia o fi refugiul ? ". Poteca printre jnepeni. O minune de drum pe curba de nivel. Alerg cu 12 km/h. Mult, caci e plat, nu coborare. Pe partile de panta ascendenta pasesc rapid, nu alerg. Ajung in punctul de alimentare de la Canaia. Am facut 27 de kilometri. Doua bucati de banana, o felie de portocala si dau la umplut cu izotonic Sponser o sticluta de 250 ml. Mai aveam una plina cu Isostar. "Sa vezi deshidratarea dracului". Am baut doar 250 ml de la start plus doua pahare in puncte. Aproximativ 450 ml. Putin !
Urmeaza fals plat si nu il alerg. E o fata in fata mea. "Target insight" Cand se termina urcusul, trec la alergare. O depasesc. Aud vuvuzele si strigate. Dar nu-i vad. "Deci, mai pot prinde unul". E pe aproape. Practic reintersectez traseul de la dus in Saua Serbanei. Mai am 11 Km. Asta nu imi place ! Cum adica refac traseul de la dus ? Asta e... Din pacate uitasem ca mai sunt si urcari. Bag un gel si spal cu Isostar si Sponser. Prind si colegul ce nu il vedeam pe o coborare. Gata, sunt singur. Ma uit dupa marcaje, nu vreau sa maresc "plimbarea". Trei urcusuri si tot atatea coborari pe coasta. Apoi vad un grup voios.
- Haide haide, bravo. Inca un pic si faci stanga sa cobori de unde ai venit.
Cotesc stanga si intru in padure. Doar coborare asa ca ii dau. " 'rati ale dracului de picioare, ati venit la agrement huh ? " Dau in ele cu 20 la ora. Incaltarile Kalenji Active Grip jos palaria. Nu alunec. Ar fi bine sa nu o fac oricum, caci ma fac zob. Mai ajung un coleg cu bete. Probleme la picior. Il incurajez.
Mai e putin. Intru in forestierul pe care am venit de la hotel. O masa cu sase participanti si gratar fix in drum. Miroase a mici si ceafa.
- Haide haide, bravo !
- Pofta mare !
Simt asflatul. Trec pe sub telescaunul Oncesti si sunt indrumat spre ultima coborare. 500m. Dau in picioare fara mila. Vreau sa ma doara si pe mine ceva la maratonul asta. Incepe ceva in dreapta abdomenului. "Asa mai merge". Trec prin poarta in 7h24m. Opresc ceasul. Scot telefonul sa opresc cursa pe Sports Tracker. O fac dar nu salvez sesiunea !
Ma asez pe o bordura si ma uit multumit la poarta de sosire. Am facut m a r a t o n anul asta ! Bravos mai. Nu esti inca de ingropat.
Vine Dragos si imi zice sa ma duc in punctul de alimentare de la final. Hmmm branza si rosii...si o paine faina. Restul, ceapa si slanina nu ma pasioneaza. Buna rau branza !
Vine si colegul cu probleme la picior. Apoi restul. Se anunta si timpul limita: 8h. Habar nu aveam.
Ehei, pai gata. E ok, sunt ok, a fost ok. E de sub 7 ore, fara stress. Dar nu aveam de unde stii ca o sa ma simt asa bine. Am mers in ritm de plimbareala. Oricum, m-a surprins placut, insa clar vremea are un rol hotarator. Daca era canicula....sau ploaieeee.....Asa, cu vantul si norii a iesit ceva deosebit. O zi perfecta de alergat. Ca traseu, cred ca ia locul Ciucasului. Adica e cel mai alergabil maraton montan pe care l-am facut pana acum.
Apropo de soare, m-am ars la genunchi caci atat am avut "la vedere" intre pantaloni si jambiere. Trebuia sa folosesc pantalonii 3/4. Soarele pe creasta + vant = arsura. Instant.
Cu ocazia asta am mai adaugat un filmulet la colectie: Maratonul Cindrel 2017.
Uite ca veni din nou si pleca repede, prea repede...
Sub forma de semimaraton si de data asta pentru mine, neantrenat fiind si slabit datorita problemelor de spate. O fi bun Ketonalul dar nu tine loc de muschi, caci asta nu prea mai am.
Plecataram vineri din "metropola" cu iz de canal spre verdele Apusenilor in formula Dragos, Roxana si cu mine. Camera, rezervata inca din februarie ne astepta. Am ajuns pe la 20:00 si am mers direct sa ne luam pachetele de concurs. Era liniste iar aerul pur si simplu m-a ametit. Ce inseamna sa nu iesi o perioada mai lunga din oras... .
Dupa ce ne-am cazat, m-am apucat sa prepar pastele cu sosul Tomi cu masline. Cumparaturile le facusem in Sibiu pe drum, sa nu mai pierdem vremea in capitala.
Cotroboiala prin pachetele de concurs a scos la iveala din nou un pachet deosebit, o mica bijuterie: Numarul cu chip-ul de concurs, tricoul pe nuanta predominant portocalie (la maraton au fost folosit un material mai bun), un buff original absolut superb. Nici nu stiu care dintre cele cinci primite
de-a lungul anilor imi place mai mult. Apoi, o zi gratis la WorldClass, o
"napolitana" Nutrend, o fiola Dynamite shot de la ProNutrition, un
carnetel Itip foarte dragut personalizat cu logo-ul maratonului,
un sticker Mountex si piesa de rezistenta...o cutie cu "de toate" de la
ProNutrition, o surpriza deosebita !
Am adormit repejor, chiar primul. De trezit, m-am trezit tot primul. Cobor in bucatarie sa beau evident un ness. Ma apuc de aranjat lucrurile pentru micul dejun in farfurii. Apar si Roxana cu Dragos. Startul la semimaraton e la 9:30. La 9:00 pleaca maratonul. Aveam timp de siesta, fara graba. Cerul albastru striga "soare". Cu toata ca inca era racoare, era clar ca urma canicula clasica de soare in cap. Ma blindez cu manecute si manusi. Am mers cu echipamentul Salomon de data asta.
Am doua seturi complete de alergare de patru ani: Kalenji si Salomon. Absolut nici o diferenta la compresie, doar de pret. Si evident, de culoare dar asta e subiectiva. La jambierele de compresie e o diferenta dar doar de confort termic. Kalenji tin de cald iar pe caldura, deranjeaza caci se incalzeste gamba. Cele Salomon sunt subtiri si respira.
Pe mine am pus tricoul Maratonului Apuseni din 2015, Salewa. De obicei nu alerg cu tricoul evenimentului, la Apuseni fac exceptie.
Dimineata asta era racoroasa, astfel ca mi-ar fi fost frig fara manecute. Au avantajul ca le rulezi cand nu mai poti de cald si ramai in tricou cu maneca scurta. Cum nu stau de fel sa ma ard in soare, aveam de gand sa nu le dau jos deloc.
La start, bucurie mare. Incalzire cu World Class etc. Nu particip dar ma amuza ce se intampla. Muzica, vorbe, poze. Numaram "countdownul" si plecam.
Dupa ce trec de poarta de la start, doar merg, repede, dar doar merg, nu alerg. Panta asta domoala te rupe. Bine am facut ca doar am mers caci ajung odihnit in varful dealului ca sa reusesc sa alerg. Vai de mine! Constat ca ma dor muschii la deal undeva in lateral, la muschiul drept femural, ca si cum as calca stramb, pe cant. Asta doctorii nu mi-au spus, aflu singur ca ma deformez de la dureri. Am cu mine geluri Nutrend si Isostar rosu in bidonasele de 200 ml. Imi impun sa sorb constant. Incep sa simt soarele prin textila neagra. Roxana se duce in fata si pana la sosire nu o sa o mai vad. Mai mult merg decat alerg. Pe panta de pe varful Buscat abia de prind 15Km/h si ma opresc ca nu-s ok. Nu pot, asta e. Nici macar nu ma enervez, e resemnare. Ajung in punctul de alimentare si imi desfac un jeleu.
Ma pregatesc sa cobor macar panta cu jneapani fara sa ma opresc din alergare. Reusesc aici sa mai si intrec ceva colegi. In padure merg ok, alerg la fuleu. Deranjeaza mai putin. Ciudat la cate chestii te poti adapta ca sa iti fie mai bine. In mod normal nu bag fuleu ci cadenta mare ca sa imi pastrez centrul de greutate in control. E de la schi treaba. Acum, de nevoie, ma adaptez. Fuleu. Treaba mai putin placuta e ca nu mai apuci sa faci nimic daca aluneca pantoful (haha cum suna "pantoful") de alergare. Faci un spagat si intindere probabil, asa brusc. Depinde de viteza.
In poiana Crucea Crengii gata cu alergatul. Pe scurta urcare inainte de al doilea punct de alimentare termin primul gel. In punctul de alimentare iau o felie de mar. O scuip dupa 10 metri, nu intra deloc. Pe panta asta il deosebesc pe Dragos cam la 200 m in fata mea. "Hai sa il prind" imi zic. Daaaa, sigur ca da. Dupa zece pasi rapizi ma iau iar muschii pe laterala. Gata, doar merg. Mai pot alerga doar inainte de forestierul final ca e coborare. A trecut o tona de timp pana sa ajung in Zapodie. Curgea un parau, urmare a zilelor ploioase dinaintea cursei. Trebuie sa ma ud. Nu, nu trebuie, trebuie doar sa sar.
Pe urcare ma asist. Adica ma uit la mine din exterior. Cocosat, cu calcatura pe cant, ceva deosebit. Partea buna e ca ma amuz. Partea trista e ca ceilalti nu inteleg de ce rad. Asa ca ma opresc din contemplare. In fine, vine si varful ultimului deal de coborat. Alergare, ultima pe ziua asta ! A mers ok, un 14 Km/h.
Pana la ultimul punct de alimentare m-am cam tarat. Nu eram praf fizic, ci picioarele. Doua lucruri distincte. De fapt tot organismul e compus din lucruri distincte. Trebuie doar sa fie toate ok si in armonie ca sa te simti bine. Altfel, unul deranjeaza pe celalalt. Ca in viata de zi cu zi. Suflul era super ok, dar picioarele nu puteau sustine. Ma rog, de la ultimul punct falsul plat de final nu m-a mai impresionat caci nu mai conta. Am scos un timp "deosebit", cu 20 de minute mai mult decat anul trecut pe acelasi traseu. N-am mai ras deloc o vreme... .
Dupa dus si mici cu cartofi prajiti, pentru ca nu mananc gulas (oferit gratis dupa cursa participantilor), ne instalam la sosire sa vedem cand apare si Gabriel, un coleg nou de la Focul Viu. A participat la Maraton. Cum ma plictiseam, ma duc la standurile cu diferite produse. La cel La Sportiva plec instant cand vad primul pret. Imi iau niste ochelari de soare ultralight la un pret foarte bun. Dupa cateva minute merge si Dragos la stand sa isi ia. Apoi prietena lui Gabi...
- Mah, astia trebuiau sa-mi ofere gratis ochelarii, uite ce reclama le fac !
Dupa inca 10 minute isi mai ia cineva o pereche. Nu-mi vine sa cred. Adevarul e ca sunt frumosi si erau undeva la jumatate din pretul unora de Decathlon.
Dupa ce apare si Gabi, ma salut cu "vecinu" de la EcoMaraton-ul din 2015 - ne-am imprietenit ca "vecinii" caci aveam camerel una langa alta in pensiune. Si apare si dl. Mititeanu. Tocmai scosese o carte in colectia Romania Pitoreasca asa ca am profitat de ocazie sa iau si eu un autograf si sa fac o poza. Maratonul Apuseni nu s-ar fi intamplat fara el.
De altfel, oamenii care organizeaza acest eveniment deosebit n-au cazut in plasa bussines-ului, sunt primitori, zambesc si se intereseaza de concurenti. Nu te simti in plus.
Anul acesta iar au schimbat pagina de internet, alt design deosebit.
Aici am avut placerea sa ma reintalnesc cu un coleg de speo ce l-am avut elev la o scoala foto la Suncuius prin 2004, Teo. S-a mutat cu casa in codru si a venit si el sa faca maratonul cu "echipament" de exceptie. Omu' merge zilnic cativa kilometri pe jos astfel incat o "raita" de 42Km nu strica....
Dupa festivitatea de premiere, avem parte de un dans traditional cu localnici tineri, cati mai sunt.
Bine ca mai exista.
Apoi ne-am retras spre pensiune. Clar a fost prea scurt, cu toata intarzierea mea cu tot. Trebuie, e musai, soto sa bag din nou maraton aici. E fabuloasa zona ! Dar asta data viitoare, adica tocmai la anu'.
A mai trecut un an...iar evenimentul din Muntii Apuseni a ajuns la a 6-a editie. Pentru mine a fost a 5-a consecutiva. Am lipsit la prima.
In fiecare an m-a uimit faptul ca atmosfera a ramas constant vie chiar daca evenimentul e mainstream deja. 1300 de participanti echivaleaza cu cele mai tari evenimente de gen. Sper sincer sa ramana asa atat atmosfera, cat si traseul si pachetul de concurs. Organizare fara cusur. Asta e Maratonul Apuseni!
Sa revin la povestea de anul acesta insa.
Am plecat la 9:30 vineri cu Roxana si Dragos spre Baisoara. In afara catorva semafoare pe Valea Oltului druml a fost lejer si placut. Am scos un consum de 4,2% cu un Ford Focus de acum 10 ani, diesel. Am facut o escala la Sibiu pentru alimente si lichide apoi am continuat pe clasica ruta Sebes - Alba - Aiud. Traseul intre Aiud si Buru prin Rimetea a fost o surpriza extrem de placuta pentru Dragos. Peisaje de vis cu cer albastru, nori fotogenici si verde, mult verde. Mai ales verde !
Trascaul troneaza pe dreapta drumului si Bedeleul pe stanga. Soseaua parca leviteaza si la fiecare curba vezi altceva. Aici am mers cu 20 km/h ca sa savuram tot. Welcome back to life !
Clar aici trebuie o tura de suprafata anul asta. E prea frumos locul. Se va intampla in curand.
Ajunsi in Statiunea Muntele Baisorii, ne intampina un mare banner "For those about to run, we salute you". O rapaiala de ploaie ne mai domoleste emotia.
La ora 19:00 am parcat masina langa gazda manifestarii, Pensiunea Skiland si ne-am ridicat pachetele de concurs. Chiar si acum, dupa sase ani de cand practic alergarea, ma fascineaza cotrobaitul prin punga in care se afla "nimicurile". Am gasit numarul de concurs cu cipul aferent lipit pe spatele numarului, un baton cu cereale de la Nutred (aici fac o paranteza la propriu caci au inceput sa imi placa foarte mult produsele acestea cehesti, arhinecunoscute), cateva pliante, o reducere la World Class, tricoul de anul acesta ce vine ca si turnat si mult asteptatul buff. Din nou trebuie sa remarc designerul. Buff-ul e deosebit, ca in fiecare an. Ca tot vorbeam de design...si pagina de internet a primit un nou update. Arata fantastic. Pacat ca nu am salvat si vechile layout-uri. Toate au fost inspirate si originale.
Dupa drumul de 9 ore, am reusit sa dorm bine nu inainte de a gati paste tortellini cu doua tipuri de sosuri de la Tomi: olive si bolognese. Trebuie sa spun ca sosul asta rupe toata concurenta la gust si l-am descoperit recent. Nu are gustul specific de conserva cu toate ca e clar ca are si el "ceva" ca sa tina pe rafturile magazinelor saptamani de zile.
Ne trezim devreme dar odihniti. Cum Dragos si Roxana sunt obisnuiti cu ora 6, ii aud in somn povestind. Eu fac ochi pe la 6:30.
- Mah, e ca draq de devreme. La culcare cu voi !
Dar cine sa mai doarma, eram toti fresh. Cobor sa prepar cafeaua si ceaiul. Mancam un mic dejun bogat si ma repun in pat pentru cateva momente. Imi fac inventarul cu ce voi lua la mine in borseta: 500 ml de Isostar Long Energy, un gel Nutrend la tub, un gel Isostar, un activator Isostar, un compot Aptonia si o fiola de magneziu Nutrend. Inainte de a pleca din camera bag un activator Isostar si o fiola de magneziu Sponser. Gata !
Pornim spre start lejer. Maratonul a plecat la 9:00. Noi plecam la 9:30. Dragos si Roxana participa si la incalzire. Eu ma holbez la cer. E ceva cu albastrul asta...e prea albastru.
Zece, noua, opt, sapte, sase, cinci, patru, trei, doi, unu, start...
Plec ca berbecul tare. "E semi, nu maraton, asa ca bag" imi zic eu. Evident ca pe la jumatatea pantei ma apuca durerile de splina, ficat si plamani si ma opresc din alergare ca sa constat ca mai bine mergeam in loc sa plec ca tarzan. In fine, urc chinuit pana la primul plat unde din nou alerg, mai temperat de data asta. Iar urcus dar nu mai alerg, merg ok. Inca de anul trecut, traseul trece peste un varf unde e instalat un telescaun. Pe urcarea de sub varf ma intrece Roxana. E clar ca am plecat prea tare. Stati asa ca vine partia de sub telescaun. Fix 18,6 km/h prind astfel ca remediez problema de pe urcare instant. Doar ca aceasta prima coborare dureaza putin si iar vine un fals plat inainte de primul punct de alimentare. Nu ma opresc si dau pe gat tot tubul cu gel Nutrend. Ajung in PC de unde incepe marea coborare printre jnepeni. Parca nu mai sunt atat de desi ca anul trecut...sau mi-au crescut mie picioarele. Nu, jnepenii sunt mai pitici si mai plapanzi. Nu e musai sa alerg pe poteca dintre ei si bag pe langa ca sa depasesc. Termin cu jenepenii si intru intr-un mic plat. Tin pasii largi ca sa imi calmez adrenalina. Vine coborarea prin padure. E noroi. Parca nu ating pamantul. Realizez ca daca ma impiedic ma voi face praf. Am 20 km/h. Pun o melodie tampita pe repeat in casti ca sa imi tina isonul in coborarea dementa. Ajung in luminisul cu Crucea Crengii. E plat si mi s-a mai redus viteza dar nu ma opresc pana la scurta urcare ce urmeaza. Aici iau gelul cu cofeina Isostar caci nu vreau sa ma opresc in punctul de la alimentare ce urmeaza decat sa dau cu putina apa. Iau un pahar si il torn direct in gat. Nu prea apuc sa inghit si plec in alergare. Revin la mers unde traseul de maraton intersecteaza traseul de semi. Bag iar alergare. Ma ia vezica. O pun in stand-by pana inainte de urcarea spre Zapodie. Pe urcare incep sa ma chinui sa imi misc mai repede picioarele. Nu imi iese. Ajuns in varful pantei reincep sa alerg. Va fi ultima portiune alergabila pentru mine inainte de forestierul psihologic de la final. Coborarea asta e scurta astfel ca alergarea nu tine prea mult. Ma stradui sa alerg in continuare dar fals platul ma termina. Trec raul si ma indrept spre ultimul punct de alimentare. Aici beau doua pahare de izotonic si imi reumplu unul din bidonase tot cu izotonic. Nu mai sunt decat vreo patru kilometri insa imi trebuie lichid. Trece o vesnicie pana termin forestierul. Cand vad prima cladire, revin la alergare cu un ochi pe ceas. Ratasem planul de trei ore. Trec linia de sosire in 3:05 obosit dar nu varza. Ma enervez ca am avut plan de timp. M-am chinuit pe urcari degeaba. Vine si Roxana apoi Dragos. Plecam impreuna spre pensiunea Nicoleta unde suntem cazati. Ne reintoarcem la Gulas Party. Eu imi iau mici si o bere. Stam pret de o ora la tabara de baza a evenimentului apoi mergem sa tragem un pic pe dreapta.
Revenim la 19:30 pentru a vedea premierea. A mai trecut un an, a mai trecut o alrgare. Cred ca merita mai mult un maraton pentru ca traiesti mai mult timp ceva ce nu e descriptibil neaparat. Mi-a parut rau ca s-a terminat. A fost frumos.
Duminica am facut o escala in Rimetea si in Alba Iulia ca sa amanam cat mai mult reintoarcerea in "metropola" gri. La revedere Maraton Apuseni, esti un lucru frumos !
Ma uit in urma si realizez ca 2015 a fost un an urat ce a scos in evidenta mizeria din semeni mai ales dupa #colectiv si a adus in prim plan spiritul de turma si superficialitatea oamenilor. Pe langa asta, si natura ne-a "daruit" un Craciun de exceptie cu temperaturi de 15 grade, sa tot cantam "florile dalbe".
Un an care ma bucur ca s-a incheiat. Mi s-a parut ca a durat mai mult decat altii.
Dar sa incerc sa schitez ce va urma in 2016, evident pentru mine.
Pai intai sa vad pe unde o sa schiez avand in vedere ca nu avem zapada deloc. Schiul e la "mare pret" in continuare in .ro. Adica nu multi il practica si din pacate nici natura ne ne ajuta. Stau cu ochii lipiti pe Eurosport la cupa mondiala si ma minunez de atmosfera de la sariturile cu schiurile chiar si in lipsa zapezii. Sa mai tot treaca vreo 50 de ani sa avem si noi 10000 de spectatori la asa ceva. Pana atunci, aflam in continuare de la "canalele" autohtone de minunatele realizari financiare ale fotbalistilor nostrii...
Deci, unde voi schia ? Pai m-am inscris, automat, la cupa de ski a Consulatului Austriei la Sibiu ce se desfasoara anual la Arena Platos. Daca nu da cu zapada, prevad o amanare.
Mai intai insa, sper sa fie ok in Poiana, ca sa ma duc macar doua zile.
Apoi, sunt competitiile de alergare: vreau la Alba Iulia City Race sau cum bine ne transmite sloganul: "aleraga in cealalta capitala". Sper sa se mai tina caci pana acum nu s-a dat startul la inscrieri.
Ar trebui sa nu lipsesc de la EcoMarathon nici anul asta dar nu mai sunt asa hotarat ca in anii trecuti. Ceva lipseste.
Clar, Maratonul Apuseni, e in topul preferintelor mele. O cursa deosebita, grea, intr-un cadru exceptional oferit de plaiurile domoale ale Baisorii. Retezat Skyrace a reusit intr-un timp foarte scurt sa se suie in topul competitiilor de anduranta datorita "cremei" de la start reprezentata de cei mai buni atleti ai planetei la capitolul anduranta.
Drumetia mi-a cam lipsit anul trecut si trebuie remediata problema. Imi e foarte dor de Ceahlau iar in Bucegi e musai sa fac o vale tehnica.
Muzica m-a insotit toti anii acestia si imi face deosebita placere sa ma afund in diferite stiluri muzicale, preferatele fiind electornica, metalul, clasica si rap-ul. Functie de stare si loc, folosesc boxele HiFi Canton sau castile Sennheiser.
Am lasat la urma pasiunea nr.1, speologia. Toate cele de mai sus au
tinta clara de a ma tine in forma pentru a putea continua sa explorez
cat mai adanc in maruntaiele pamantului. Subliniez explorez, nu speoturism sau alte preocupari pseudospeologice.
Sa vad la sfarsitul anului cate din cele de mai sus imi ies....
Ploua. Anuntau ploaie dar parca ploua cam tare... Sunt treaz de la 5:30 si toarna bine afara. Imi pregatesc in tihna echipamentul. Clar o sa fie frig pe sus. Geaca Ultralight de 98 de grame e prima in lista. Manecute, manusi, buff-ul din pachetul Maratonului Apuseni din 2014, jambierele de compresie.
La 8:30 sunt cu Florentina in parcarea amenajata de organizatori inaintea forestierului ce duce la cabana Cheile Butii. Ma uit in jur si imi dau seama ca aceasta nebunie se va tine indiferent de ce parere au stropii de ploaie. Pornim spre start ocolind baltile. Realizez ca nu are nici un rost caci oricum ma ud instantaneu. Incaltarile mele ultralight au plasa pentru respirabilitate...adica intra apa in ele ca in sandale. Partea buna e ca nu ramane acolo, e evacuata pe unde a intrat.
Pornim intr-un cor de energie. A inceput. Asteptarea a luat sfarsit, iar sfarsitul asteptarii se aprope si el de final. Pleosc, pleosc rasuna pasii tuturor pe forestier. Dau direct intr-o balta, astfel ca nu mai ocolesc nimic. Reusesc sa-mi calibrez suflul repede. Din cauza ca nu am pornit cu muzica in urechi. Am stat si am ascultat respiratia. Trecem podul peste Jiu si incepe lupta cu panta. La punctul de hidratare de la Schitul Plesa nu ma opresc. De anul acesta e limita drastica de timp pana la golul alpin, de o ora jumatate. Bag bete. Ce bine ca anul asta nu le-am uitat...Ajung in timp util la golul alpin si pot din nou sa alerg putin. Nu mult, caci vine urcarea pe Plesa si Piule. Intre impins la deal cu betele mai am ragaz de fuga. Din pacate norul obstructioneaza panorama ce in mod normal o ai de aici. Se mai casca cate o fereastra si te lasa sa vezi unde esti de fapt. Insa tocmai norul prin care alergam ne trasnspune intr-o scena dramatica. Totul in jur este alb-cenusiu iar tu trebuie sa te "tii" pe creasta, suspendat deasupra lumii. Doar muntele iti ofera asa ceva.
Ajung si la portiunea de coarda spre Saua Scorota unde stau un pic la coada. Se aluneca zdravan pe calcarul ud.
Trec si acest punct de hidratare fara oprire si incep patinajul artistic pe noroiul de pe sleaurile coborarii. Fiecare pe unde apuca. Unii prefera zapada. Anul acesta s-a schimbat un pic traseul si nu mai trece prin stana Buta ci pe la Refugiul Salvamont Buta. Aici e cheia. Pe langa masa intinsa cu de toate, faci o analiza atat a timpului cat si a starii fizice in care te afli. Daca esti ok, pleci mai departe spre Saua Plaiului Mic. Daca esti "pe baterii" alegi traseul "mic, forestierul ce te duce inapoi la Cheile Butii.
Plec mai departe pe traseul lung si vad colegii din fata rasfirati pe urcarea spre Saua Plaiului Mic. Urcarea asta ma surprinde placut in sensul ca trece mai repede decat intuiam. In sa, doi voluntari zgribuliti imi indica directia. Gata cu alergarea ca nu stiu cat am pana pe varf, iar varful nu se vede. Incepe vajul dar si peisajul Retezatului Calcaros ce ma trimite direct in Alpi cu gandurile. In creasta nu se mai vede absolut nimic si ca show-ul sa fie complet primesc si niste stropi marunti inghetati. Imi trag buff-ul pe urechi si peste el imi pun sapca.. Din ceata deasa incep sa aud o goarna. Sunt oamenii din Varful Custura care stau sa ne astepte. Primesc apa si imi e scris numarul. Spectacolul e complet cu vantul batand in foile pe care voluntarii notau timpul si numerele. Nu se pune problema sa zabovesc aici pe asa o vreme si imi vad de drum mai departe.
Cu mare atentie la lespezile de calcar ud care devin adevarate patinoare pentru noi, astia grabiti. Inca un pic si sunt in curmatura Varfului Marii de unde incepe o nebunie de coborare. Aici, revine si vara. Norii s-au aciuat in jurul Custurii si au lasat poalele libere razelor de soare. Dau jos geaca si biff-ul si cobor cat pot de repede. Calcaiele ma dor de la impins la deal si nu pot alerga incontinuu. E ceva cu calcaiele astea anul asta. M-au durut la toate alergarile....Ajung la ultimul punct de alimentare unde savurez mai tot ce gasesc. Aicie e cald de-a binelea. Nu mai am decat forestier si nici acela mult, doar 5 Km. In Poaiana La Faneata realizez ca vraja se apropie de final si ca vreau sa ma reintorc aici cat mai curand. Ultima coborare imi aduce la urechi o discutie a crainicului despre o umbrela mov si bufnesc in hohote. A fost demential la Retezat Skyrace !!!
E aici, e acum. A fost si va fi din nou. Maratonul Apuseni. Baisoara,
Zapodie, Sesu Cald, Scarita Belioara, Stiolne...fara maraton, ar fi
fost locuri necunoscute pentru multi dintre noi. Locuri calde,
pitoresti, ape limpezi, cer albastru.
Stati sa ma trezsc din
meditatie...am gandul inca ramas acolo, pe traseu. Efortul s-a dus si nu
mai simt nici o durere. Ma doare doar ca s-a terminat, ca mai trebuie
sa astept un an. Ma doare ca e departe lumea de acolo si nu ma pot trezi
in fiecare dimineata cu fata la Stiolne.
A propos de traseu: 44
de kilometri cu 2580 metri denivelare pozitiva au propulsat aceasta
cursa direct in topul maratoanelor montane de la noi.
Am alergat, ca in multe alte cazuri, cu camera GoPro dupa mine:
Am pornit cu Roxana si Florentina spre aerul Baisorii la ora 14:00 vineri. Drumul lung de 500 Km a trecut repede si placut intr-o astfel de companie. La ora 22:00 ne ridicam pachetele de concurs. Ajunsi in camera Pensiunii Nicoleta, rasfoim "pachetelul". Dupa un pachet de concurs ca cel din 2014, cel de anul acesta a parut mai sarac. Comparativ cu cel al aceluiasi eveniment din 2014, repet. Altfel, a fost in ton cu "moda": numarul de concurs cu chip-ul aplicat pe partea din spate, un gel Nutrend, un tricou tehnic Salewa (foarte tare), o manseta Columbia cu tehnologia omni-freeze zero , un buff autentic personalizat si extrem de dragut (parca la fiecare editie e mai reusit design-ul), flyere cu discout-uri la diverse magazine de echipament. O sa va intrebati probabil care a fost "lipsa"...pai anul trecut s-au dat jambiere de compresie CompresSport ! Din nou, jos palaria pentru pachetul din 2014. Ramane referinta. A mai lipsit si o harta mai mare, ceva A4, a intregului traseu. O consider extrem de utila de studiat inainte de odihna dinaintea startului. Iti ramane in cap.
Inainte sa ne bagam in pat, am facut repede paste ca sa si mancam ceva, apoi la 23:00 incercam sa adormim.
Dimineata, ma trezesc la 6:00 ca sa ma intorc pe cealalta parte in loc sa ma dau jos si sa mananc, asa cum planuisem. Reusesc sa ma desprind din pat la 6:30 si cobor in sala de meze pentru paste si banane. Ma reintorc in camera unde nu mai adorm deloc, dar stau intins incecand sa vizualizez traseul. La 8:30 pornim spre start.
Deja de anul trecut, starturile la probele de maraton si semimaraton sunt decalate, un lucru genial.
Trebuie sa fi acolo sa intelegi o astfel de atmosfera inaintea unui start. Totul e viu si emana optimism, energie.
Plecam la ora 9:03 in coloana specifica unui start in masa. Imi tin castile inchise ca sa imi aud suflul. Prima panta trece parca mai repede si ma uit spre cerul perfect albastru. "Va fi cald si anul acesta" imi zic.
Traseul usor modificat, trece acum pe sub telefericul Buscat. La o ora de la start sunt in primul punct de alimentare. Spre deosebire de celelalte concursuri, acum mi-am propus sa ma opresc in toate punctele de alimentare. Vine coborarea pana in Crucea Crencii si imi temperez picioarele. Mai am inca 40 de kilometri si nu trebuie sa ma obosesc degeaba. Coborarea asta este foarte faina si...domoala. Mergi printre jnepeni pitici iar in fata se va plaiurile. Iti vine sa iti deschizi "flapsurile" si sa zbori. E fantastic.
Apoi, intri intr-o padure unde te mai racoresti un pic pentru ca apoi sa iesi intr-o depresiune. Cotim drepata si vine un scurt urcus pe langa o casuta parasita inainte de punctul de alimentare unde se despart traseele de semimaraton si maraton, Bocsesti. Ma opresc si aici, imi reumplu o sticluta cu apa si ma hidratez cu felii de mere. De aici, maratonul merge pe un forestier ce se transforma in drumeag ce te scote in Sagagea. Se alearga toata portiunea fara probleme, doar ca soarele incepe sa bata cu incredere. In Sagagea, localnicii au inceput sa se obisnuiasca cu noi an de an, iar acum ne bateau "high five". Trec de bisericuta si patru copii stau pe traseu pentru "gimme five". Un feeling greu de descris. Mai urc un pic si ajung in punctul de alimentare din Sagagea unde descopar cel mai gustos si revigorant izotonic: rosu precum vinul, cu gust dulce amarui. Probabil era de la Nutrend, firma ce a fost si printre partenerii maratonului. Atat de bun era ca mi-a venit sa golesc mai multe pahare. M-am rezumat in a lua cu mine in cele doua sticlute de la centura 400 ml si am baut doua paharele in punctul de alimentare. Aici am folosit si fiola de magneziu ce o aveam cu mine caci urmeaza o urcare ce nu o poti uita: Dealul Rafailestilor. Traseul e similar cu cel de anul trecut si a trecut parca mai repede insa resimti fiecare pas.
Din culmea dealului urmezi o curba de nivel ascendenta ce te conduce spre punctul de alimentare numit "La rascruce", ce se afla aproximativ la jumatatea traseului, mai precis la 21,1 Km de la start. Aici din nou dau de izotonicul minune de culoarea vinului rosu. Este demential. Iau cateva bucati de mere si pornesc infulecand spre noua coborare a traseului din acest an, pe care o stiam de laurcarile din editiile trecute. Diferenta a constat ca nu se mai coboara direct in Valea Belioarei, ci se urca in Dealul Bilii pentru a da o "tura" de orizont rezervatiei Scarita-Belioara. Practic cam aici s-a lungit traseul. Ajuns in Valea Belioarei, urc inca cateva sute de metri pe ulita pana la punctul de alimentare ce precede cea mai tare urcare din tot traseul. Aici incepe adevarata lupta cu tine si cu tendinta de a te intinde linistit la umbra unui copac. Dupa ce iesi in Poianu Cornu Pietrii, urmeaza o catararea dura. Comparabila cu urcarea de la MPC, spre Diana, poate chiar mai grea. Asta e cheia intregului maraton Apuseni si o referinta si pentru celelalte. O data terminata aceasta urcare ori termini, ori esti terminat. In cazul meu a fost o combinatie intre cele doua. Ma dureau calcaiele foarte tare de la impins la deal si nu mai puteam alerga. In punctul de alimentare am cautat in zadar izotonicul minune, aveau numai galben. Bun si ala dar nu se compara cu cel rosu. Strang din dinti, ignor durerea din calcaie si alerg pana la intersectia Stiolne. Aici incep sa ma bazez mai mult pe mers caci nu mai pot trage. Traseul il cunosteam perfect de la editiile anterioare si stiam ca nu se pune problema sa nu termin, doar ca nu ma mai interesa decat sa raman intr-o forma de deplasare decenta atunci cand voi termina. Zapodie - Valea Vadului - forestierul de final au trecut intr-o ora jumatae, greu si incet. Dar au trecut. Am trecut prin poarta sosirii fara un sentiment anume, poate doar acela ca s-au mai terminat niste clipe exceptionale.
Efortul deja nu mai conta, este trecut. Prezentul este acum cand scriu cum a fost si cand retraiesc fiecare durere si bucurie de pe acest traseu. Maratonul Apuseni a devenit si confirmat an de an ca este un model, un reper si o inspiratie. Pe acest traseu am terminat primul meu maraton montan in 2012. Intre timp s-au schimbat multe, atat la traseu cat si la propria-mi conditie fizica.
Seara, la festivitatea de premiere ne-am reintalnit cu lumea cunoscuta si am stat sa savuram tot, pana la final.
Duminica, profitand de faptul ca luni abia ne intorceam intre betonul noastru minunat, am diversificat cat mai mult locurile de plimbare. Am mers intai pe traseul maratonului, la Bocsesti, unde doar am stat pe iarba clatindu-ne ochii cu plaiurile Baisorii. Apoi, am mers sa vada si Florentina Manastirea din Posaga pentru ca apoi sa mergem in Salina de la Turda, reamenajata total.
Luni ne-am intors nu inainte de a face o escala de cafea intai in satul Rametea de la poalele Trascaului, pentru ca pranzul sa il luam in cealalta capitala unde fara indoiala voi alerga anul viitor, Alba Iulia, o bijuterie.
Fotografiile noastre sunt aici.
