Dupa semimaratonul Bucuresti Raiffeisen 2016 din octombrie nu m-a mai lasat in pace ... Deloc. Intai cervicala, pana in preajma sarbatorilor de iarna. Ketonal zilnic, altfel nu intorceam capul si nu puteam dormi caci in somn te misti inconstient si nu controlezi pozitii. Apoi, in decurs de o saptamana a trecut cam in preajma sarbatorilor de iarna.
Anul acesta l-am inceput cu durere lombara. Practic se mutase durerea mai jos. Ma durea din ce in ce mai tare si imi afecta mersul, iar pe 31 ianuarie 2017 a aparut in ambele membre inferioare de m-a imobilizat instantaneu pentru doua zile intreagi. Ma deplasam prin casa tinandu-ma de mobila iar pana la un vecin am fost cu doua bastoane. M-am speriat ingrozitor ! Am sunat amicul ortoped ce ma luase in primire inca din noiembrie sa-l intreb cum e posibil asa ceva, deodata. Mi-a spus ca probabil am coloana afectata de mult timp si acum deplasarile au ajuns la nervi. De atunci am luat Ketonal Duo non stop pana in luna mai cand m-a mai lasat. Adica patru luni de Ketonal, in fiecare zi plus inca una dinainte, cand ma durea cervicala dar cu pauza intre cele doua "cure". Restul, diclofenacul sau Ibupofenul au fost frectie la picior de lemn. Pe langa alte geluri si unguente. Doar Ketonal-ul imi stergea grimasa de durere.
Astea-s din mine:
La cervicala rezultatul IRM spune protruzii si usoara artroza. "Trece" cu miscare constanta, stat departe de frig, umezeala, fara socuri in coloana si fara sa ridic greutati.
La lombara e mai "evoluata": anomalie de tranzitie lombo-sacrata cu sacralizare de L5, protruzie discala foraminala bilaterala L3-L4 cu contact nervos, protruzie discala circumferentiala L4-L5 cu contact nervos bilateral la L4.
Piece by piece s-au adunat rucsacii de peste 30 de kilograme, tarasurile prin galerii, noptile de bivuac. S-au adunat toate si graiesc in cor: gata !
Gata ce ? Adica nu mai cobor in pamant sa traiesc insasi esenta vietii: explorarea, nu o sa mai alerg ca sa pot sa imi mentin o conditie fizica si psihica buna, nu o sa mai zburd pe partie (practic doar schiul alpin, intr-o lume de offpiste), practic, nu o sa mai traiesc ?
Ba da, doar ca altfel. Mai greu si mai incet.
Am lasat maratoanele deoparte dupa "prestatia" de la semimaratonul Apuseni de anul acesta. Urmeaza sa vad cum stau cu deplasarea pe coarda intr-un aven domol. De schiat, abia la iarna. Vreau sa ma reintorc in Trascau pentru trekking, sa vad cum imi iese.
A fost si editia asta (2016) a Maratonului International Bucuresti... . Cum ar fi fost sa nu fie datorita noului primar. Ar fi fost bine, mai aproape de esenta tare de pe aceste meleaguri...
Ma rog, bine ca a fost.
Neantrenat deloc, obosit dupa expeditia speologica din care tocmai ma intorsesem cu patru zile in urma, ma decid inconstient sa ma inscriu la semimaraton, la fata locului. Adica, cam 200 de lei m-a costat ilustra idee de a nu sta locului si a ma reface. Dadusem jos instant doua kilograme in sase zile. Sa mai zica cineva de reclame la cure de slabire. Recomand bivuac subteran minim patru nopti la 1*C si cat mai spre -500m in pamant ca sa te simti cat mai "confortabil". Adaugi trei saci speologici pe care trebuie sa ii deplasezi atat pe orizontala cat si pe verticala si garantat arzi intre 5000 si 6000 de calorii. In principiu, nu se simt. Cand ai insa 67 Kg si ajungi la 65Kg in doar sase zile, simti fiecare muschi ce a cedat grasime.
Deci, cam asa ma simteam eu cand m-am dus vineri sa ma inscriu in fata Casei Poporului la "sport expo" - cum ii spune zonei ce se amenajeaza de fiecare data cand se organizeaza o cursa de alergat.
Imi iau pachetul de concurs si ma plimb un pic prin zona in plina amenajare. Sper doar sa am vreme decenta, ceva nori.
Chibzuiesc un pic situatia. Alergasem ultima oara la Retezat Skyrace in iunie. Deci patru luni pauza. Oare o fi grav ? Tocmai mai exploram o versiune a organismului: memoria muschilor. Clar exista. Asa cum nu uiti mersul pe bicicleta, cum nu uiti sa inoti, sa schiezi etc. Deci, ce putea sa se intample in afara faptului ca putea sa mi se puna un carcel mai zdravan ?
Duminica plec cu Roxana spre startul cursei. An de an se strang mai multi alergatori. Asta e partea buna. Partea trista e ca nici dupa o gramada de editii atat ale maratonului din toamna cat si dupa cele ale semimaratonului din primavara, concetatenii metropolei numita Bucuresti nu au inteles nimic. Adica, ii deranjeaza in continuare ca se inchide circulatia pentru cateva ore (duminica !!!), incurajari de pe margine nu exista (cu mici exceptii) iar cei ce sunt pe trotuare arunca priviri incruntate deosebit de graitoare. Adica de ce alergi tu si el nu. Te crezi mai important ? De ce te-ar aplauda sau incuraja, castiga ceva ? In plus, trebuie sa ocoleasca ca sa traverseze sau sa astepte sa treaca marea masa de alergatori inainte de a o face. Si se vede pe fata lor ca nu le convine, nu trebuie sa spuna absolut nimic.
Traseul mi-a placut caci a fost "nou". Parca faza cu inconjuratul Parcului Izvor nu a fost ok, dar in rest chiar a fost o calatorie rapida pe Natiunile Unite, Splaiul Independentei, Kogalniceanu si Calea Victoriei.
La start am avut, recunosc, emotii. Chiar eram slabit. S-a plecat greu in spate, sectorul "E". Cred ca ia cam patru minute de la start. Am pornit bine, pe liniste, noul meu mp3 player SanDisk ClipJam tinandu-l inchis la start ca sa "feel the energy". Boc boc boc adidasii pe asfalt, ceva horcaieli de rigoare dar nimic special. Termin bucla data Parcului Izvor si implicit savurez "monumentalitatea" cladirilor Parlamentului si mizeria ce se ridica langa pentru a ne mantui. Intrat pe Splaiul Independentei simt ca pot grabi pasul un pic. 11km/h arata pedometrul. "mah ai innebunit ?" Nu, chiar ma simteam super ok.
Ca sa fac o paranteza, deosebirea deloc neglijabila la editia asta, a fost ca am plecat fara nici o borseta in care sa car ceva voluminos gen bidon, batoane etc. Adica complet dependent de punctele de hidratare si alimentare de pe traseu. Am avut doar un baton de gel de care m-am indragostit acum trei ani la Maratonul Apuseni, de la Nutrend. E o firma ceheasca de suplimente sportive si mie mi se potrivesc atat la gust cat si ca "impuls". Un tub mi-a ajuns toata cursa. Am rontait constant la el. Neavand nimic practic de carat, chiar a fost foarte confortabil. De altfel gelul l-am tinut in mana toata cursa iar mp3-ul cu telefonul au fost intr-o borseta plata de 5mm ce nici nu o simti, de la Kalenji. Clar merita sa merg doar asa pentru alergari de sub trei ore.
Pe Splai, corpul imi mareste fuleul. Temperez situatia, mai e o gramada. Intorc la 180* pe Cheiul Dambovitei la Unirii si poposesc cateva secunde in punctul de alimentare dinaintea Caii Victoriei. Merge bine treaba pe mica panta. Retinusem ca e mai lung de data asta pe Calea Victoriei traseul. De altfel, la retur, nici nu e identic, inconjuram Palatul Telefoanelor.
Reintrat in Splai, continui monotonia pasilor. Apar primele junghiuri, nimic grav, dar suficient sa mai reduc turatia. Fac dreapta pe Kogalniceanu - parte nou introdusa - si imi place schimbarea. De altfel nici nu mai fusesem de mult prin dreptul Facultatii de Drept. Traseul urca spre Universitate si implicit te solicita un pic mai mult rampa decat platul. La retur vad borna cu 14 Km si realizez ca ma doare un picior. Mda, cam atat a fost placut. Urmeaza lupta. Adica, numeri fiecare kilometru caci pe masura ce continui si te opui durerilor, acestea se amplifica. Km 15, km 16...incepe si celalalt picior sa scartaie. Incepe si creierul sa iti povesteasca despre "minunata idee" pe care ai avut-o. Lupti cu dururea si partea psihica. Ba mai trebuie sa si zambesti cand vezi cate vreun fotograf. De fapt, te-ai arunca direct in primul petec de iarba. Mai fac o alimentare scurta intr-un punct si realizez ca nu mai trebuie sa fac asta caci e si mai greu sa revin la alergat dupa o scurta oprire. Km 17..."uite mah podul de la Eroilor", haida cu pasii. Revind de la tarsaiala la alergare, ridic picioarele adica, nu le tarai. Viteza "apocaliptica" de 8 km/h.
Vine ultimul punct cu apa de pe Splai si realizez ca mai dau o tura Parcului Izvor in editia asta...ataaat ! Pe urcarea spre Hotelul Marriott am cam terminat si energia, complet. Gelul il lichidasem pe splai inainte de Piata Constitutiei. Mi-ar fi prins bine inca un tub, ceva, o bomboana. Ignor frustrarea si revin pe coborarea de pe strada Izvor ce ma duce spre ultimul plat. Cica accelerez sa realizez un sprint final. Ma rog, reusesc ceva ceva si termin.
Ca si concluzie, mi-a placut traseul, vezi lucruri diverse, exceptand cele doua ture date "Casei Poporului". Pentru straini e excelent ca si traseu de vizitare in timp scurt.
Aici e ce a masurat Sports Tracker pe al meu Lumia 550:
Heart rate-ul e de la ceasul Kalenji CW 500 SD dotat cu centura cardio si pedometru.
E aici, e acum. A fost si va fi din nou. Maratonul Apuseni. Baisoara,
Zapodie, Sesu Cald, Scarita Belioara, Stiolne...fara maraton, ar fi
fost locuri necunoscute pentru multi dintre noi. Locuri calde,
pitoresti, ape limpezi, cer albastru.
Stati sa ma trezsc din
meditatie...am gandul inca ramas acolo, pe traseu. Efortul s-a dus si nu
mai simt nici o durere. Ma doare doar ca s-a terminat, ca mai trebuie
sa astept un an. Ma doare ca e departe lumea de acolo si nu ma pot trezi
in fiecare dimineata cu fata la Stiolne.
A propos de traseu: 44
de kilometri cu 2580 metri denivelare pozitiva au propulsat aceasta
cursa direct in topul maratoanelor montane de la noi.
Am alergat, ca in multe alte cazuri, cu camera GoPro dupa mine:
Am pornit cu Roxana si Florentina spre aerul Baisorii la ora 14:00 vineri. Drumul lung de 500 Km a trecut repede si placut intr-o astfel de companie. La ora 22:00 ne ridicam pachetele de concurs. Ajunsi in camera Pensiunii Nicoleta, rasfoim "pachetelul". Dupa un pachet de concurs ca cel din 2014, cel de anul acesta a parut mai sarac. Comparativ cu cel al aceluiasi eveniment din 2014, repet. Altfel, a fost in ton cu "moda": numarul de concurs cu chip-ul aplicat pe partea din spate, un gel Nutrend, un tricou tehnic Salewa (foarte tare), o manseta Columbia cu tehnologia omni-freeze zero , un buff autentic personalizat si extrem de dragut (parca la fiecare editie e mai reusit design-ul), flyere cu discout-uri la diverse magazine de echipament. O sa va intrebati probabil care a fost "lipsa"...pai anul trecut s-au dat jambiere de compresie CompresSport ! Din nou, jos palaria pentru pachetul din 2014. Ramane referinta. A mai lipsit si o harta mai mare, ceva A4, a intregului traseu. O consider extrem de utila de studiat inainte de odihna dinaintea startului. Iti ramane in cap.
Inainte sa ne bagam in pat, am facut repede paste ca sa si mancam ceva, apoi la 23:00 incercam sa adormim.
Dimineata, ma trezesc la 6:00 ca sa ma intorc pe cealalta parte in loc sa ma dau jos si sa mananc, asa cum planuisem. Reusesc sa ma desprind din pat la 6:30 si cobor in sala de meze pentru paste si banane. Ma reintorc in camera unde nu mai adorm deloc, dar stau intins incecand sa vizualizez traseul. La 8:30 pornim spre start.
Deja de anul trecut, starturile la probele de maraton si semimaraton sunt decalate, un lucru genial.
Trebuie sa fi acolo sa intelegi o astfel de atmosfera inaintea unui start. Totul e viu si emana optimism, energie.
Plecam la ora 9:03 in coloana specifica unui start in masa. Imi tin castile inchise ca sa imi aud suflul. Prima panta trece parca mai repede si ma uit spre cerul perfect albastru. "Va fi cald si anul acesta" imi zic.
Traseul usor modificat, trece acum pe sub telefericul Buscat. La o ora de la start sunt in primul punct de alimentare. Spre deosebire de celelalte concursuri, acum mi-am propus sa ma opresc in toate punctele de alimentare. Vine coborarea pana in Crucea Crencii si imi temperez picioarele. Mai am inca 40 de kilometri si nu trebuie sa ma obosesc degeaba. Coborarea asta este foarte faina si...domoala. Mergi printre jnepeni pitici iar in fata se va plaiurile. Iti vine sa iti deschizi "flapsurile" si sa zbori. E fantastic.
Apoi, intri intr-o padure unde te mai racoresti un pic pentru ca apoi sa iesi intr-o depresiune. Cotim drepata si vine un scurt urcus pe langa o casuta parasita inainte de punctul de alimentare unde se despart traseele de semimaraton si maraton, Bocsesti. Ma opresc si aici, imi reumplu o sticluta cu apa si ma hidratez cu felii de mere. De aici, maratonul merge pe un forestier ce se transforma in drumeag ce te scote in Sagagea. Se alearga toata portiunea fara probleme, doar ca soarele incepe sa bata cu incredere. In Sagagea, localnicii au inceput sa se obisnuiasca cu noi an de an, iar acum ne bateau "high five". Trec de bisericuta si patru copii stau pe traseu pentru "gimme five". Un feeling greu de descris. Mai urc un pic si ajung in punctul de alimentare din Sagagea unde descopar cel mai gustos si revigorant izotonic: rosu precum vinul, cu gust dulce amarui. Probabil era de la Nutrend, firma ce a fost si printre partenerii maratonului. Atat de bun era ca mi-a venit sa golesc mai multe pahare. M-am rezumat in a lua cu mine in cele doua sticlute de la centura 400 ml si am baut doua paharele in punctul de alimentare. Aici am folosit si fiola de magneziu ce o aveam cu mine caci urmeaza o urcare ce nu o poti uita: Dealul Rafailestilor. Traseul e similar cu cel de anul trecut si a trecut parca mai repede insa resimti fiecare pas.
Din culmea dealului urmezi o curba de nivel ascendenta ce te conduce spre punctul de alimentare numit "La rascruce", ce se afla aproximativ la jumatatea traseului, mai precis la 21,1 Km de la start. Aici din nou dau de izotonicul minune de culoarea vinului rosu. Este demential. Iau cateva bucati de mere si pornesc infulecand spre noua coborare a traseului din acest an, pe care o stiam de laurcarile din editiile trecute. Diferenta a constat ca nu se mai coboara direct in Valea Belioarei, ci se urca in Dealul Bilii pentru a da o "tura" de orizont rezervatiei Scarita-Belioara. Practic cam aici s-a lungit traseul. Ajuns in Valea Belioarei, urc inca cateva sute de metri pe ulita pana la punctul de alimentare ce precede cea mai tare urcare din tot traseul. Aici incepe adevarata lupta cu tine si cu tendinta de a te intinde linistit la umbra unui copac. Dupa ce iesi in Poianu Cornu Pietrii, urmeaza o catararea dura. Comparabila cu urcarea de la MPC, spre Diana, poate chiar mai grea. Asta e cheia intregului maraton Apuseni si o referinta si pentru celelalte. O data terminata aceasta urcare ori termini, ori esti terminat. In cazul meu a fost o combinatie intre cele doua. Ma dureau calcaiele foarte tare de la impins la deal si nu mai puteam alerga. In punctul de alimentare am cautat in zadar izotonicul minune, aveau numai galben. Bun si ala dar nu se compara cu cel rosu. Strang din dinti, ignor durerea din calcaie si alerg pana la intersectia Stiolne. Aici incep sa ma bazez mai mult pe mers caci nu mai pot trage. Traseul il cunosteam perfect de la editiile anterioare si stiam ca nu se pune problema sa nu termin, doar ca nu ma mai interesa decat sa raman intr-o forma de deplasare decenta atunci cand voi termina. Zapodie - Valea Vadului - forestierul de final au trecut intr-o ora jumatae, greu si incet. Dar au trecut. Am trecut prin poarta sosirii fara un sentiment anume, poate doar acela ca s-au mai terminat niste clipe exceptionale.
Efortul deja nu mai conta, este trecut. Prezentul este acum cand scriu cum a fost si cand retraiesc fiecare durere si bucurie de pe acest traseu. Maratonul Apuseni a devenit si confirmat an de an ca este un model, un reper si o inspiratie. Pe acest traseu am terminat primul meu maraton montan in 2012. Intre timp s-au schimbat multe, atat la traseu cat si la propria-mi conditie fizica.
Seara, la festivitatea de premiere ne-am reintalnit cu lumea cunoscuta si am stat sa savuram tot, pana la final.
Duminica, profitand de faptul ca luni abia ne intorceam intre betonul noastru minunat, am diversificat cat mai mult locurile de plimbare. Am mers intai pe traseul maratonului, la Bocsesti, unde doar am stat pe iarba clatindu-ne ochii cu plaiurile Baisorii. Apoi, am mers sa vada si Florentina Manastirea din Posaga pentru ca apoi sa mergem in Salina de la Turda, reamenajata total.
Luni ne-am intors nu inainte de a face o escala de cafea intai in satul Rametea de la poalele Trascaului, pentru ca pranzul sa il luam in cealalta capitala unde fara indoiala voi alerga anul viitor, Alba Iulia, o bijuterie.
Fotografiile noastre sunt aici.
Pentru doua zile, 16 si 17 mai, Bucurestiul s-a umplut de energie, a devenit mai prietenos datorita semimaratonului international OMV Petrom.
Implicit, locul meu preferat a devenit Piata Constitutiei de unde s-a dat startul competitiei si unde s-a amenajat si o expozitie cu produse sportive.
Traseul este comun cu cel al Maratonului International ce se desfasoara anual toamna, organizatorii fiind aceeasi. Este impresionant sa vezi atatia oameni dornici de miscare si nu poate decat sa ne bucure amploarea evenimentului. Au fost peste 10000 de participanti la toate probele.
Sports Tracker instalat in Nokia Lumia 520 zice asa:
Am alergat cu GoPro-ul dupa mine asa ca am facut si un filmulet:
Imi propusesem un nou traseu ca sa ies din monotonia in cerc a lacului din Parcul Tineretului. Traseul propus de mine includea insa si o bucata din...crosul tineretului care din coincidenta, se desfasura in acelasi loc.
"Miercuri, la ora 10:30, în mai multe orașe din tară s-a dat startul Crosului Tineretului."
Dupa tura mea, am ramas la startul crosului pentru a face cateva poze la eveniment.
Revenind, la tura pe care am facut-o, mi-a placut foarte mult si mi-a dat idei despre ce mai pot "croseta" prin aleile parcului.
